POEZIE GERMANĂ

Paul CELAN

Paul Celan s-a născut la 23 septembrie 1920, în Cernăuti si este o figură importantă

pe scena literaturii germane din România, desi a locuit aici numai cîtiva ani, ca o

perioadă de tranzitie, între evenimentele marcante din viata sa: prigonirea evreilor

bucovineni, ce culminează cu moartea părintilor săi într-unul din lagărele de peste

Bug si plecarea în Franta, unde, în anul 1970 se sinucide, aruncîndu-se în Sena.

Experienta românească îl ajută, prin numeroasele jocuri suprarealiste, să-si

îmbunătătească limbajul si să se pregătească pentru reîntoarcerea la limba care l-a

consacrat - germana. De remarcat este si faptul că nu a scris niciodată în limba

franceză.

În limba română s-au tradus integral primele sale două volume scrise în limba

germană, Nisipul din urne (1947) si Mac si memorie (1952). Primele trei poeme

publicate, din Mac si memorie , au apărut în revista „Agora” din Bucuresti (1947), în

primul si singurul număr al revistei. Poemele traduse aici fac parte din volumul Din

prag în prag (1955), din care s-au tradus 14 poeme în antologia Nisipul din urne

(traducere de A.I. Surlea, prefată de Marin Sorescu, Scrisul Românesc, 1994) din cele

47 cîte cuprinde volumul.

În fata unei lumînări

Am făcut din aur gravat, asa

cum mi-ai poruncit, mamă,

sfesnicul, din care

ea mi-a coplesit întunericul

în orele sparte-n două:

fiica mortii tale.

Sveltă,

o umbră îngustă cu ochi migdalati,

gură si sex

prinse-n dans de fauna somnului,

ea se desprinde din aurul întredeschis,

urcă

în zenitul Prezentului.

Cu

buze

înnorate de noapte

rostesc binecuvîntarea:

În numele celor Trei

care se dusmănesc unii pe altii, pînă cînd

cerul se-aruncă în groapa sentimentelor,

în numele celor Trei, ale căror inele

P OEZIA / vară 2010

112

imi strălucesc pe deget, ori de cîte ori

despletesc în abis părul copacilor,

pentru un flux mai generos, ce face să sune adînculîn

numele primului dintre cei Trei,

care a tipat

cînd a venit pe lume acolo unde înaintea sa fusese deja cuvîntul,

în numele celui de-al doilea, care se uita si plîngea,

în numele celui de-al treilea, care

adună pietre albe în mijloc,-

îti vorbesc eliberat

de Aminul, care ne uimeste

de lumina glacială, care se tiveste

acolo unde intră ca un turn în mare,

acolo unde griul, porumbelul

ciuguleste numele

de-o parte si de alta a mortii:

Tu rămîi, tu rămîi, tu rămîi

copilul unui mort,

sfintit de Nu-ul dorintei mele,

căsătorit cu o crăpătură de timp,

în fata căreia m-a condus cuvîntul-mamă,

astfel încît o singură dată

să tremure mîna,

care din cînd în cînd m-apucă de inimă!

Un bob de nisip

Piatră, din care te-am cioplit

cînd noaptea si-a pustiit pădurile:

te-am cioplit copac

si te-am învelit în maroul celei mai usoare vorbe ale mele

ca într-o coajă-

O pasăre,

ce face să dispară cele mei rotunde lacrimi,

asa cum freamătă frunzisul deasupra ta:

poti s-astepti,

pînă cînd dintre toti ochii te zăreste un bob de nisip,

un bob mic de nisip,

care m-a ajutat să visez,

cînd mă scufundam în căutarea ta P OEZIA

/ vară 2010

113

Te împotrivesti rădăcinii lui,

Care te face să zbori, cînd pămîntul dogoreste a moarte,

te revolti

si te arunc afară ca pe o frunză

ce stie unde se-arată portile.

Drept înainte spre insulă

Drept înainte spre insulă, simbol al mortilor,

soti forestieri ai arborilor de pirogă,

din cer coboară bratele,

ce înconjoară saturnian sufletele:

asa vîslesc străinii si cei liberi,

maestri ai ghetii si ai pietrei:

împrejmuiti de balize ce se scufundă

si de marea albastru-rechin.

Ei vîslesc, ei vîslesc, ei vîslesc-:

Voi mortilor, înnotătorilor, drept înainte!

Eliberati-o si pe aceasta din plasă!

Si mîine marea noastră se evaporă!

Viticultorii

Lui Nani si Klaus Domus

Ei culeg vinul ochilor lor,

storc tot ce s-a plîns, chiar si aceasta:

asa vrea noaptea,

noaptea, pe care ei se reazemă, zidul,

asa porunceste piatra,

piatra deasupra căreia vorbeste bastonul lor

în tăcerea răspunsuluibastonul

lor, care odată,

odată toamna,

cînd anul se umflă să moară ca strugurii,

care odată vorbesc prin mutenie,

în fîntîna celui Gîndit.

Ei culeg, storc vinul,

pisează timpul ca ochii lor,

duc în pivnită ce s-a picurat si s-a plîns,

în mormîntul solar, pe care îl înarmează

cu mînă puternică de noapte:

P OEZIA / vară 2010

114

să-i facă sete unei guri –

o gură tîrzie asemănătoare cu a lor:

întoarsă împotriva orbului si paralizată –

o gură pentru care iese spuma băuturii din adîncuri, cînd

în marea de ceară coboară cerul,

să lumineze din depărtări ca o lumînare firavă,

cînd în sfîrsit se umezeste buza.

Severitatea

Severitatea pe care o arunci asupra mea:

nu-mi miscă piatra, care se deschide

cînd o cuprind cu degetul susurător

de părul ei pieptănat de adîncuri.

Îndreaptă-te numai

spre mine,

ce ai aruncat.

Vorbeste despre plumb.

Vorbeste despre plumb, cînd nu sclipeste luna.

Luminează calul meu.

Luminează calul meu, cînd mîna rupe aici pîinea.

Adu-o călare aici la masă s-o bem.

În Rosu-tîrziu

În Rosu-tîrziu dorm numele:

noaptea ta îl trezeste

pe unul

si îl conduce, bîjbîind cu bastoane albe

pe metereza sudică a inimii,

sub pini:

o siluetă umană,

păseste către orasul olarilor,

unde ploaia se întoarce ca prieten

al orei marine.

În Albastru

rosteste un cuvînt-pom promis în umbră

si numele tău drag

îsi numără silabele într-acolo.

Prezentare si traduceri de Daniela MICU