POEZIE GERMANĂ
Paul CELAN
Paul Celan s-a născut la 23 septembrie 1920, în Cernăuti si este o figură importantă
pe scena literaturii germane din România, desi a locuit aici numai cîtiva ani, ca o
perioadă de tranzitie, între evenimentele marcante din viata sa: prigonirea evreilor
bucovineni, ce culminează cu moartea părintilor săi într-unul din lagărele de peste
Bug si plecarea în Franta, unde, în anul 1970 se sinucide, aruncîndu-se în Sena.
Experienta românească îl ajută, prin numeroasele jocuri suprarealiste, să-si
îmbunătătească limbajul si să se pregătească pentru reîntoarcerea la limba care l-a
consacrat - germana. De remarcat este si faptul că nu a scris niciodată în limba
franceză.
În limba română s-au tradus integral primele sale două volume scrise în limba
germană, Nisipul din urne (1947) si Mac si memorie (1952). Primele trei poeme
publicate, din Mac si memorie , au apărut în revista „Agora” din Bucuresti (1947), în
primul si singurul număr al revistei. Poemele traduse aici fac parte din volumul Din
prag în prag (1955), din care s-au tradus 14 poeme în antologia Nisipul din urne
(traducere de A.I. Surlea, prefată de Marin Sorescu, Scrisul Românesc, 1994) din cele
47 cîte cuprinde volumul.
În fata unei lumînări
Am făcut din aur gravat, asa
cum mi-ai poruncit, mamă,
sfesnicul, din care
ea mi-a coplesit întunericul
în orele sparte-n două:
fiica mortii tale.
Sveltă,
o umbră îngustă cu ochi migdalati,
gură si sex
prinse-n dans de fauna somnului,
ea se desprinde din aurul întredeschis,
urcă
în zenitul Prezentului.
Cu
buze
înnorate de noapte
rostesc binecuvîntarea:
În numele celor Trei
care se dusmănesc unii pe altii, pînă cînd
cerul se-aruncă în groapa sentimentelor,
în numele celor Trei, ale căror inele
P OEZIA / vară 2010
112
imi strălucesc pe deget, ori de cîte ori
despletesc în abis părul copacilor,
pentru un flux mai generos, ce face să sune adînculîn
numele primului dintre cei Trei,
care a tipat
cînd a venit pe lume acolo unde înaintea sa fusese deja cuvîntul,
în numele celui de-al doilea, care se uita si plîngea,
în numele celui de-al treilea, care
adună pietre albe în mijloc,-
îti vorbesc eliberat
de Aminul, care ne uimeste
de lumina glacială, care se tiveste
acolo unde intră ca un turn în mare,
acolo unde griul, porumbelul
ciuguleste numele
de-o parte si de alta a mortii:
Tu rămîi, tu rămîi, tu rămîi
copilul unui mort,
sfintit de Nu-ul dorintei mele,
căsătorit cu o crăpătură de timp,
în fata căreia m-a condus cuvîntul-mamă,
astfel încît o singură dată
să tremure mîna,
care din cînd în cînd m-apucă de inimă!
Un bob de nisip
Piatră, din care te-am cioplit
cînd noaptea si-a pustiit pădurile:
te-am cioplit copac
si te-am învelit în maroul celei mai usoare vorbe ale mele
ca într-o coajă-
O pasăre,
ce face să dispară cele mei rotunde lacrimi,
asa cum freamătă frunzisul deasupra ta:
poti s-astepti,
pînă cînd dintre toti ochii te zăreste un bob de nisip,
un bob mic de nisip,
care m-a ajutat să visez,
cînd mă scufundam în căutarea ta P OEZIA
/ vară 2010
113
Te împotrivesti rădăcinii lui,
Care te face să zbori, cînd pămîntul dogoreste a moarte,
te revolti
si te arunc afară ca pe o frunză
ce stie unde se-arată portile.
Drept înainte spre insulă
Drept înainte spre insulă, simbol al mortilor,
soti forestieri ai arborilor de pirogă,
din cer coboară bratele,
ce înconjoară saturnian sufletele:
asa vîslesc străinii si cei liberi,
maestri ai ghetii si ai pietrei:
împrejmuiti de balize ce se scufundă
si de marea albastru-rechin.
Ei vîslesc, ei vîslesc, ei vîslesc-:
Voi mortilor, înnotătorilor, drept înainte!
Eliberati-o si pe aceasta din plasă!
Si mîine marea noastră se evaporă!
Viticultorii
Lui Nani si Klaus Domus
Ei culeg vinul ochilor lor,
storc tot ce s-a plîns, chiar si aceasta:
asa vrea noaptea,
noaptea, pe care ei se reazemă, zidul,
asa porunceste piatra,
piatra deasupra căreia vorbeste bastonul lor
în tăcerea răspunsuluibastonul
lor, care odată,
odată toamna,
cînd anul se umflă să moară ca strugurii,
care odată vorbesc prin mutenie,
în fîntîna celui Gîndit.
Ei culeg, storc vinul,
pisează timpul ca ochii lor,
duc în pivnită ce s-a picurat si s-a plîns,
în mormîntul solar, pe care îl înarmează
cu mînă puternică de noapte:
P OEZIA / vară 2010
114
să-i facă sete unei guri –
o gură tîrzie asemănătoare cu a lor:
întoarsă împotriva orbului si paralizată –
o gură pentru care iese spuma băuturii din adîncuri, cînd
în marea de ceară coboară cerul,
să lumineze din depărtări ca o lumînare firavă,
cînd în sfîrsit se umezeste buza.
Severitatea
Severitatea pe care o arunci asupra mea:
nu-mi miscă piatra, care se deschide
cînd o cuprind cu degetul susurător
de părul ei pieptănat de adîncuri.
Îndreaptă-te numai
spre mine,
ce ai aruncat.
Vorbeste despre plumb.
Vorbeste despre plumb, cînd nu sclipeste luna.
Luminează calul meu.
Luminează calul meu, cînd mîna rupe aici pîinea.
Adu-o călare aici la masă s-o bem.
În Rosu-tîrziu
În Rosu-tîrziu dorm numele:
noaptea ta îl trezeste
pe unul
si îl conduce, bîjbîind cu bastoane albe
pe metereza sudică a inimii,
sub pini:
o siluetă umană,
păseste către orasul olarilor,
unde ploaia se întoarce ca prieten
al orei marine.
În Albastru
rosteste un cuvînt-pom promis în umbră
si numele tău drag
îsi numără silabele într-acolo.
Prezentare si traduceri de Daniela MICU