Cătălin CHELARU
Epopee
Vîntul dă sfînt suflet;
Începuturile-n plînset
Prin haos si gînd
Apar si se stîng.
Picur de apă prelinge;
Firul de iarbă atinge
Crăpătura din piatră
Si-n fulger se desartă!
Lumina, în sclipiri usoare,
Îl îndoaie, si munte îi pare
În preajmă bucata de stei
Părăsită c-un tainic temei.
Lunecarea sfîrtecă stropul,
Îl sparge si-l curge rupîndu-l
Spre vîrf de lance-i asmute
Tot lichidul ce duce.
Peste umeri de gheată
Cu lumină pe fată
Străbate,-n reflexe reci,
Lucitoare poteci.
Cîstigă vremuri prin frig
Firul-răsuc îl îndoaie cîrlig;
Ce-n urmă el pierde
Iarba-nainte îi drege...
Grădinii cusut răsurei
Loc gol lăsat-a-ntre zei
Si-un val de stele-nspumate
Ajunge-n topite ceturi secate!
Cînd dorul cel mare e-n toi
Dimineata-l aduce-napoi;
Picure si fir – vin si pocal;
Întregul cel mai banal...
Cum poate picur si vînt
Să sape pietrei mormînt
Si ce rană de moarte
Răzbate licur prin noapte?
Glossă
Lasă patima de-a sti,
Drămuieste-ti bine locul;
Curios nu ai a fi,
Învăta-vei numai jocul.
Ne-ntelesuri si-ntrebări
Lîngă tine să stea mii,
Pentru a oamenilor stări
Lasă patima de-a sti.
Toate noi vor fi de mîine
Făr'-a-ti ispiti norocul;
Singur esti si vei rămîne:
Drămuieste-ti bine locul.
Cînd simti marginea de drum,
Poticnind de-atîtea firi,
Ca să afli vreun răspuns
Curios nu ai a fi.
Nu le fă vreo socoteală,
Peste ani vei pierde rostul,
Căci de intri-n a lor scoală,
Învăta-vei numai jocul.
Învăta-vei numai jocul:
Curios nu ai a fi;
Drămuieste-ti bine locul
Lasă patima de-a sti.
