MICRO-ANTOLOGIE SONET / autori români contemporani/
ION CHIRIAC
5.X.1941 (Caraclău-Bârsănesti – Bacău)
NU FRUNZE DIN ÎNALT, CI OAMENI CAD
Nu frunze din înalt, ci oameni cad.
Astfel de toamnă n-a mai fost nicicând…
Din mine, însăti tu, te-ai scuturat
Si-astepti să moară greierii cântând.
Altfel, e pace-n cer si pe pământ.
În gândul tău, să intru, nu mai bat;
Se văd pe munte brazii coborând…
În cer si-n carnea mea a înoptat.
N-astept pe nimeni. Stau asa, culcat
Cu fata-n sus, pe-un câmp cu flori deserte
Si ochii-mi ard si viata mi-o străbat
Cătând lumina ochiului tău, verde.
N-as mai fi om, as fi un dor, să ierte,
Din pomul vietii, proaspăt scuturat.
CE-NALTI SUNT ASTĂZI PLOPII FĂRĂ SOT!…
Ce-nalti sunt astăzi plopii fără sot!…
Se-aud parcă si-n stele tremurând,
Si-s reci si ne-au crescut în piept la toti
Si tremură de vânt si fără vânt
Se vede viata, singură trecând
Pe lângă ei… Adesea… Tot mai des…
Si tot fereastra mortii luminând
Rămâne, mie-mi, singur înteles
Cum vise s-au născut si s-au ucis,
Cum a murit cuvânt după cuvânt!…
Păsesc pe cer cu sufletul închis;
Se-aud în haos lumile trecând…
Iubirea mea, slăvitul meu abis,
La tine-n geam nici plopii nu mai sunt.
