TINERI AUTORI

Mariana CÎLT
FRAGILITATE

Mă ascund de lume
într-un vers,
strecurându-mi sufletul
în culorile ROGVAIV
ale curcubeului
născut din lacrima cuiva.
Ieri, încă ne gândeam
la fluturi
si sperante,
cu ochii plini de Cer.
Aceste flori
au împrumutat nuanta vie
a primăverii,
la fel ca pământul
peste care ne-au trecut pasii
într-una dintre zile.
Nu pot
să nu-mi sterg din minte
fiorii umbrei tale
tocmai pentru că
te vreau înapoi,
ca atunci,
când din inimile noastre
răsărea soarele.

 

SPERANTĂ

Timpul se scurge atât de încet
printre degetele mele
încât îl aud
când tin capul usor ridicat
spre Dumnezeu.
Pe acolo au trecut mii de corăbii,
niciun marinar
n-a supravietuit furtunii;
astăzi, până si pescărusii
cântă atât de gol,
marea plânge
cu lacrimi si mai sărate,
Cerul tresare la fiecare suspin,
numai muntele stă neclintit,
de fruntea sa as vrea
să-mi reazem
acest vis încă viu.
Când mă voi înălta iar
până aproape de nori,
mă voi regăsi.

 

REDEFINIRE

Mii de taine
mi le suflă vântul prin păr
în această clipă
abia născută
din strălucirea unui cuvânt.
Poezia e singurul adevăr
al oamenilor,
viata nu înseamnă altceva
decât o iluzie asumată
zi de zi.
Mi-e dor
de orele
în care rătăceam aproape imaterial
prin fericire
cu pasii nerăniti
de vreo impresie.
Prezentul mă obligă
să mă redefinesc
ca trilul serafic
venit din glasul
celei mai frumoase păsări phoenix.

 

DOI

Îmi rostogolesc gândurile
de zeci de ori
în minte
până să le închid
în cutia cuvintelor.
Pasărea albă
a atins cu aripa
cea mai de jos stea;
astăzi, rănită de lumină,
plânge pe cel mai înalt munte
de pe pământ.
Cred că iubirea e un joc
cu două persoane
din care nimeni nu câstigă
decât cel mult o inimă.
Asfintitul cade spre noi
cu rosu si galben,
picurându-ne pe buze
o noapte sau un vis.
Ne apropiem unul de altul
fără să stim,
până când, lovindu-se,
sufletele noastre
surâd a enigmă.
Trec mai departe.