Mihail CIUPERCESCU

 

Circulară

 

La mine în sat, mai tin minte si-acum, eu nu am văzut niciodată

pe uliti, si nici mai încolo, la drum, militieni cu alb si cravată.

 

Circulatia o stiam ca un mers, iar mersu-l stiam de acasă.

Dar iată, venind la orasul din ses, circulatia-mi păru fioroasă.

 

Călător pân-acum, acum pieton, mă tot uit la semne ciudate,

iar mersul firesc, devenit monoton, brusc capătă însemnătate.

 

Întâiul semn clar l-am primit fluierat, un fel de “Bă! Ia vino-ncoace!”

Era militian, dar era un bărbat de la noi din sat, din Băltoace.

 

“No, servus!” – i-am zis imediat, ca vecin, apoi “Să trăiti!” – pentru haină.

Dar el m-a înjurat ca pe un străin, si-a făcut-o tare, nu-n taină.

 

M-a iertat. Ce să zic? Să mă supăr pe el ca-njurat la oras ca la tară?

Eu îl stiam de-acas’ putin mai tembel s-am tăcut, să nu ies de-ocară.

 

Cu timpul am luat, ca un rău, si amenzi, apoi am luat o carte rară,

micută si scumpă, dar numai comenzi cum să mergi mai bine pe-afară.

La stânga! La dreapta! Numa-nainte! Mă mir cum poti să-l obligi pe un om

să fie mereu nefiresc de cuminte si asa prea firesc de ne-om.

Interzis! Ocoliti! si Sens girator! Într-un dans nebun lumea-i prinsă

pe-asfaltul de praf, de noroi sau de smoală încinsă.

 

Mai vezi Căderi de sus! Spital! Cimitir!… Avertismente multe de tot

în drumul meu lung de cosmar si delir semănat cu semne despot.

 

Astfel eu, cu mersul firesc, drept si liber cum este doar gândul,

ajuns-am să merg ocolit si prostesc, de teamă să nu calc cu stângul.

 

 

Viitorul a venit prea devreme

 

Viitorul a venit prea devreme…

 

Ne-a găsit pe toti la micul dejun,

fără unt si fără brânză,

ne-a găsit sorbind tema prezentului aburind de incertitudine.

 

Sunase desteptătorul cu jumătate de oră înainte,

trezind plânsul copiilor din somnul uitător de foame,

sfârsind cosmarul părintilor

rămasi la ore suplimentare cu o seară-nainte.

 

S-a prefăcut că nu vede

când ne-am potrivit dibaci resemnările peste toate limitele răbdării

fixându-le cu ace de sigurantă pentru orice are să vină.

 

De bună seamă că a observat, cu aceeasi discretie,

cum ne-am pitit printre faldurile umbrelor noastre

demnitătile,

pentru că nu mai aveau valoare de întrebuintare.

 

Ar mai fi văzut cu sigurantă si altele nevăzute,

Dar cineva murmură îngrozit chiar atunci:

 

– A venit prea devreme!

 

Ne-a trezit vocea aspră a celui ce ne era Tată:

 

– La naiba! Suntem în întârziere!

 

Si-am zorit fiecare în treaba lui.