Silvestre CLANCIER
MISTERE (extrase)
mîine ca si azi
dupã nopti si nopti totdeauna singurã
Tãcerea.
Usoare zgomote a se izbi în urechi
Aripi de insecte, trozniri de frunze
Nu sfarmã aceastã anvelopã în care ea se rostogoleste
Tãcerea urmeazã tãcerii, noaptea noptii.
Ea merge
Solitarã
Mîine ca si azi
Imobilã
Parcurge lumea care este în mîna sa.
ea stiu sã deschidã usa
Ea veni.
Ea stiu sã deschidã usa
El îi oferi nisipul desertului
Cîteva flori sãlbatice
Nemuritoare.
Ea îi multumi.
Noaptea purta cîntul dorintei.
Totul era pur, intens.
Ea venise, în sfîrsit.
Astãzi, el o asteaptã.
O asteaptã mereu si încã, în fiecare clipã.
El trebuie sã afle cuvintele juste.
El trebuie sã le spunã la perfectie.
cuvîntul necunoscut
Dupã pierderea cuvîntului de-acum necunoscut
Slab este numãrul celor a cãror pîndã e constantã
Gardieni ai sperantei, fii ai luminii
Fauri, muzicieni ceresti.
Astfel va trebui noi mult timp sã umblãm
Înainte de a urca aceastã din urmã treaptã
Înainte de a atinge aceastã usã secretã
Cu Sufletul usor, alfabetul regãsit.
Astfel va trebui sã pronuntãm în noapte
În limbaj mut cuvîntul sacru sfînt.
Astfel va trebui sã facem semnul
Ce supune puterii noastre
Asteptarea suveranã.