POEZIE AMERICANĂ

Vince CLEMENTE

LUMINA CAISULUI

De teamă că ne-am putea rătăci
Am găsit o potecă în crângul de chiparosi
Care ducea către iesirea din pădure
Spre un luminis deasupra locului Sound
Si spre o veche fermă
Sustinând timpul, cu sindrila ei cenusie
Care zicea: „pentru totdeauna”.

Putredă pe dinăuntru, scârtâia
Precum un vapor
Prins în maree, până si un suspin
Ar fi putut să o răstoarne.

Soarele, afundându-se îndărătul
Unui zid din piatră de vatră,
A atins pe când se stingea
O livadă de caisi,
Si mă ajuta, care va să zică ,
Pe când aprindea ca o candelă luminisul
Încât a trebuit să-mi feresc ochii.

Aminteste-ti cum te-am urmat,
fiindcă tu ai mai fost pe acolo,
asa credeam eu, si cum
am cules flori de cais
din părul tău,

În timp ce deasupra noastră
într-o savană, luminoasă
dar indiferentă, totusi,
prin lumina caisului,
se iveau primele stele.

 

 VIATĂ FĂRĂ VIATĂ 

Sperietoarea de ciori a lui Wyeth, o răstignire nostalgică pe cruce
Face semn precum Ahab oamenilor care se îneacă.
Oala pentru homari din Greenport, o ancoră
Fiindcă viata mea e ancorată în acest loc:
Un fier de fixare măturând lunga insulă Sound.

Emerson spunea: Un om trebuie să cumpere morcovi & napi
Trebuie să aibă hambar &magazie de lemne,
trebuie să meargă la piată’& la atelierul potcovarului
trebuie să umble creanga & să doarmă
să fie mai prejos si prostut.

Trandafir, laur & sfântă
Cenusă, sassafras & sânger
Caprifoi, curpen alb:
Viată fără de viată, altă fată
A usii cu plasă dinaintea ei.

A mea o viată acum fără de viată
Vine să se odihnească în pace aici,
Vechea nebunie trecută,
Supărare obosită
Furii aduse la tăcere,

Inimă alinată de sturzul de pădure
& rândunica de casă:
durerea cea veche, muzica mării,
o cântare bisericească
în craniu.

 

CÂNT PENTRU GINA

 

Stăpânit în fata semnului Nu intrati
Mă străduiesc să ascult prin usă,
Degetele tale în război cu Bach
Mărsăluiesc perseverent prin Preludiile lui.

Ai unsprezece ani, Gina,
Ar trebui să fii afară la soare
Să te joci cu mingea sau să culegi flori
Pentru masa mamei de ziua recoltei.

Te zăresc, cât de cât, prin usă,
Părăsită în chilia unui călugăr.
Ai ales această liniste,
Cealaltă lume e pentru copiii cei bătăusi.

Ah, cât mai tânjesc
După pleata ta de cârlionti,
Mirosul de pământ,
Al ploii de seară.

Tatăl tău,
Rămân mut
În fata acestui mister al nasterii.
Doamne! Cum se face că acest copil
 A iesit din mine?

De ce nu un tigan¾o pasăre de mare?
Tu mereu mă fortezi
Spre începuturi, spre adevărul sângelui,
Spre murmurul ca de mare al inimii.

 

SEGOVIA CARE CÂNTĂ VILLA LOBOS

Din veranda protejată
râsul sotiei mele si al fiicelor
si Segovia cântând Villa Lobos.

mă misc printre umbrele
care căptusesc curtea,
zbor de-a lungul morenei glaciale,

aminteste-ti de aruncătorii de năvod si de prada lor
din Marele Golf de Sud:
cum cădeau stelele în plasele lor argintii

cum luntrele lor
visau în adâncul mareelor,
cum suspinele lor

sfâsiau inima
unui fluierar
adăpostindu-se în căpsunul de nisip.

Doamne, Dumnezeul meu, ce n-as da
să păstrez de-a pururi, tăcută, această clipă
în inima care bate.
Traduceri de Olimpia IACOB