ESEU
ÎMPOVĂRATĂ DE PROPRIA CULOARE




 
                                   Serban CODRIN



Un haiku este mai mult decît un poem cu totul special, cu o structură complexă, rafinată, labirintică. Lasă impresia unei aparente simple, lineare, limpezi. Nimic mai înselător decît să te lansezi într-o astfel de aventură, unde arta de a modela expresia prin cuvînt contează mai putin decît acuitatea si profunzimea privirii. Un haiku poate părea banal, dar înlăturînd iluzia, nu este exclus să se întîmple miracolul: sub haina săracă dai peste o inimă de erou si o minte înaltă, profundă, de întelept. Poetul de haiku este un fel de expert în arte martiale: exersează, revine, repetă, reface miscarea de mii de ori, se antrenează asemeni unui discipol în karate-do, în sumo, în judo.
Cu cele 17 silabe ale sale (sau mai putine, în anumite împrejurări, dar niciodată mai multe, pentru că îl pîndeste fatalul pericol al degradării), un haiku este neîncăpător pentru necunoscător, dar suficient pentru initiat, care se desăvîrseste rămînînd în limitele modestiei. Neinitiatul îsi urmează calea (do), devine un maestru, dar nu acesta este scopul. Măestria nu trebuie separată, ruptă, dezbinată, din contra, capătă un profund sens numai îmbinată cu efortul de a cunoaste. Poetul de haiku nu este un artizan mai mult sau mai putin abil, ci un spirit în căutarea iluminării. El stie că nu există perfectiune, ci numai o cale. A practica haiku-ul ca o prestidigitatie reprezintă o rătăcire, o abandonare a telului suprem perfectiunea spirituală a discipolului, a maestrului,a poetului.
De aceea, tehnica se învată, la măiestrie se ajunge prin lungul, modestul exercitiu al scrierii, al esecului, al reluării mereu si mereu. Despre artă să nu vorbim, este rezervată numai celor alesi, care au îmbinat măiestria totală cu iluminarea. Nu înseamnă că poetii nu urmează, fiecare în felul său, aceeasi cale, mai înainte, mai înapoi, după posibilităti.
Să ne limităm la efortul de a căuta măiestria si vom analiza cîteva texte din Greieri pînă la stele de Florică Dan, editura Haiku, Bucuresti, 1999, editie liliput trilingvă, română, franceză, engleză, cu o prefată semnată de Florin Vasiliu. Iată ce se afirmă: “I-a fost mai usor ca altora să învete si lectia haiku-ului, pentru că l-a ajutat talentul (n.n.). La început, capcana poetizării si a metaforei l-a prins, ca de altfel pe majoritatea membrilor cercului, fapt oglindit în placheta Micropoeme, unde si-a adunat exercitiile sale de haiku, de la poeme cu iz scolăresc, pînă la un pumn – dar nu mai mult – dintre cele mai veritabile haiku-uri”
Prefatatorul citează patru poeme “cu care s-ar mîndri toti cei care (sic!) scriu haiku-uri. Cu ultimul s-ar cîstiga sigur si un concurs international. Noi l-am pus la suflet spre neuitare. Haiku-ul românesc s-a îmbogătit cu un poet nou: Florică Dan”.
Să reamintim cele patru lăudabile haiku-uri, dar vom comenta ceva mai încolo. Asadar:
Vine furtuna:
tunetul clatină
flacăra candelei.
*
Ciulinii toamnei
călătoresc cu vîntul
fără-o letcaie.
*
Dincolo de gard
înghitind o pădure...
Întunericul.
*
Împovărată
de propria-i culoare –
o dalie.
Prefata se încheie astfel: “După acest al doilea volum, pauza va fi un sfetnic bun pentru poet, pentru că privind înapoi va întelege că treptele din fată, cele ale urcusului, nu s-au terminat”.
Misiunea noastră îsi propune numai să judece, iar nu să comenteze treptele deja urcate. Semnatarul cărtii e prezentat ca un poet nou ajuns la măiestrie, prin urmare un maestru.
Ceea ce vom prezenta este un antrenament, pentru că vrem să fim un sfetnic bun pentru poet, ba poate un sfetnic bun pentru poeti. Iată un prim text propus analizei, deocamdată formulă, semnificatiile vor izvorî pe parcurs.
Praf peste tot...
Pe-acoperisul casei
creste o plantă.
Dacă acceptăm formula fixă, 5-7-5- silabe, primul vers este mai scurt. Modificînd punctuatia si rezumînd-o la esential, o primă variantă ar fi:
Praf pretutindeni
pe-acoperisul casei
creste o plantă
Textul este alterat de mai multe defecte: două complemente circumstantiale de loc (pretutindeni/ pe-acoperisul). Apoi: o plantă, ceva prea ambiguu, nu este precizat cuvîntul sezonal (kigo). Să mai facem o încercare:
Praf pretutindeni –
pe-acoperisul de lemn
creste volbură
Apare cuvîntul sezonal, volbură, indicînd vara. La fel de bine putem alege alt kigo: mac (primăvara) si asa mai departe. Elementul redundant din acoperisul casei, a fost înlăturat, devenind acoperisul de lemn cu o usoară nuantă de sabi. Să analizăm primul si ultimul simbol din text: praf/ volbură. În pozitii extreme, foarte importante în crearea unui astfel de poem, întîlnim de două ori referiri la conceptul estetic de efemer (ryuko). Sugerăm varianta
Soare coborînd –
pe-acoperisul de lemn
creste-o volbură
A fost eliminat unul din cele două complemente identice, supărătoare în context. Apar în antiteză conceptele estetice etern (fueky), soare si efemer, volbură. Încă o antiteză: coborînd/ creste. Versul apare coborînd precizează timpul: amurgul. Să renuntăm la un verb si să propunem varianta:
Soare-n cădere –
pe-acoperisul de lemn
creste-o volbură
Se mai pot aduce unele schimbări (în cădere/ în scăzămînt, creste/ urcă), dar totul depinde de preferintele poetului.
Ajuns în acest stadiu al alcătuirii, textul sugerează un joc al eternitătii si al efemerului, al coborîrii si al înăltării. Centrul este acoperisul de lemn, în context un simbol al umanului, al universului familial, intim, supus eroziunii, între două extreme, soarele si volbura, la fel, în context, simboluri cu multiple subîntelesuri sugerate.
După o pauză, de reflectie si de tăcere, propun un antrenament cu alt exercitiu, după un text si formula 6-6-3 (17 silabe):
Florile de salcîm
străjuite de spini...
Aprind răzorul
La o primă analiză, este o propozitie dezvoltată, întreruptă de trei puncte, după care urmează predicatul verbal si complementul direct. Asadar, punctuatia este arbitrară. Autorul a preferat subiectul la numărul plural, cînd, stilistic, este mai expresiv la singular. Adjectivul derivat dintr-un verb la modul supin sugerează o personificare, figură de stil de evitat într-un context obiectivizat. O primă variantă ar fi (5-7-5)S
Floare de salcîm
între spini si Carul Mic –
se-aprinde noaptea
A dispărut senzatia de propozitie unică, apărînd două fragmente întrerupte de cezură (kireji), dintre care al doilea este o propozitie simplă, si antiteza efemer/ etern (floare, spini/ Carul Mic). În context, noaptea este un element redundant. Si încă: un gest al înăltării, de la floare si spini spre spatiul absolut, al universului. Să alegem, asadar, între noaptea/ Carul Mic si să cîntărim avantajele/ dezavantajele.
Floare de salcîm
între spini si Carul Mic –
sting felinarul
Avantaje: dincolo de efemer/ etern, gestul simplu al stingerii felinarului ne sugerează intensitatea emotională a omului într-o noapte de primăvară, cînd lumina florilor de salcîm pare a umple universul. Dezavantaje: mai multe, dar este unul zdrobitor. Constelatia sugerează, în primul rînd lumina si mută centrul de atentie de la simbolul florii la simbolul cosmic. Solutia ar fi să redăm florii lumina si să estompăm strălucirea eternitătii. O variantă ar fi următoarea, dar vă îndrum să căutati alte rezolvări:
Floare de salcîm
între spini si univers –
sting felinarul
Mi se pare că simbolul eternitătii, însusi universul, este prea accentuat în context.
Antiteza între expansiunea luminoasă a florii efemere pînă umple imensitatea de necuprins si gestul de a stinge felinarul, alt simbol al efemerului, cred că sugerează sensul poemului.
Să continuăm cu următorul citat (5-7-5):
Coboară berze
de culoare polară.
Bietele broaste!
Principalul defect, de unde decurg celelalte este orice în afară de haiku. Un text oarecare, fără alte pretentii, asta da. Observăm prezenta a două cuvinte sezonale: la plural berze si broaste. E cam mult într-un text deocamdată în durerile facerii. Găsim un epitet rar, în versul al doilea la care nu trebuie să renuntăm, dar să nu ne grăbim. O variantă, cu eliminări si adăugiri, ar fi:
Coborînd barza
de culoare polară –
linistea băltii
A fost introdus un element de nesigurantă, metafizic: linistea băltii sugerează atît prezenta broastelor cît si teama. Să propunem altceva:
Coborînd barza
de culoare polară –
linistea apei
În acest caz, referirea la celebra meditatie zen cu broasca plonjînd în neant si stîrnind zgomotul apei devine evidentă prin procedeul honkadori, variatiune aluzivă. Culoarea polară, de ce? După toate aparentele este un haiku de primăvară. Însusi poetul îl consideră ca atare. Dar dacă surprinde cu totul altceva, un moment al revenirii berzei din regiunile de la nord în migratia spre sud? Prea familiarizati cu barza simbol al primăverii nu observăm că barza de culoare polară este în context, simbol al toamnei.
Asadar, acest haiku de toamnă îsi poate întrerupe durerile facerii nu înainte de a medita la posibilitatea de a-l fi construit cu totul altfel, dar oprim aici exercitiul
Propun încă un citat (5-8-5):
Noapte de-o vreme...
Luna un pic cuibăreste
în hornul casei
În primul rînd, hornul casei este, stilistic, redundant. Ajunge hornul, se subîntelege  al casei. A doua redundantă, de altfel foarte întîlnită de la începători pînă la mari maestri: noapte, bună.
O variantă de lucru ar fi:
Noapte de-o vreme –
luna un pic ciobită
cuibărind pe horn
A dispărut o primă redundantă si s-a introdus o nuantă a conceptului estetic de sabi, savoarea disparitiei lente a lucrurilor. Încă o variantă de lucru:
Un pic ciobită
aceeasi lună din veac
cuibărind pe horn
În orice caz, a dispărut a doua redundantă. Cu putină inspiratie ajungem la:
Un ou de barză –
luna un pic ciobită
coboară spre horn
Si, în sfîrsit, această propunere:
Un ou de barză –
spre cuib coboară luna
un pic ciobită.
Un ou de barză sugerează primăvara. Jocul nuantelor efemer/ etern dă lărgime viziunii. Categoria estetică sabi imprimă întregului poem o nuantă oarecum existentialistă.
Următorul text, dincolo de cîteva naivităti involuntare, are resurse de nuantare (4-8-5).
Păr desfrunzit...
Ochii copiilor înspre
ultima pară
Cu inspiratie, iată-l metamorfozat într-un haiku:
Păr fără frunze –
copii rupînd cu ochii
ultima pară
Primul text contine un complement circumstantial de loc, dar prepozitia înspre e folosită într-un mod nefericit. În propunerea finală, o aluzie temporală si un sentiment mult mai acut al golului nuantează textul initial, care face apel la un epitet, desfrunzit.
Scopul acestui antrenament nu este de a rescrie, pentru că un croitor sau altul au propriile optiuni. Reluînd lectura de cîteva ori, nu mi-am retinut tentatia de a reface text după text. Bineînteles, dincolo de jocul pe o pagină se află întrebările alături de responsabilitatea ficărui autor în parte.
Să revenim asupra celor cinci propuneri de haiku inspirate din texte de Florică Dan si să recapitulăm cîteva concepte:
UNDE? pe-acoperis
CÎND? soare-n cădere (amurg)
CE? creste                Soare-n cădere –
KIGO: volbură (vara)            pe-acoperisul de lemn
VESNIC/ EFEMER: soare/ volbură    creste-o volbură
SABI: de lemn
KIREJI: sugerează momentul haiku după versul întîi (–)
RITM: trei accente pe trei picioare metrice de 5-7-5 silabe

UNDE? între spini si univers
CÎND? (sugerat) noaptea
CE? sting felinarul            Floare de salcîm
KIGO: floare de salcîm (primăvara)    între spini si univers –
VESNIC/ EFEMER: univers/ floare    sting felinarul
KIREJI:după versul al doilea )–)
RITM: 5-7-5, trei accente

UNDE? (sugerat)
CÎND? (sugerat prin verb la gerunziu)
CE? linistea apei                Coborînd barza
KIGO: barza de culoare polară (toamna)    de culoare polară –
KIREJI: după versul al doilea        linistea apei
RITM: 5-7-5, trei accente

UNDE? spre cuib
CÎND? (sugerat noaptea)
CE? coboară noaptea            Un ou de barză –     
KIGO: un ou de barză (primăvara)        spre cuib coboară luna
VESNICIE/ EFEMER: luna/ ou        un pic ciobită
SABI: un pic ciobită
KIREJI: după primul vers
RITM: 5-7-5, trei accente

UNDE? păr fără frunze
CÎND? (sugerat prin gerunziu)
CE? (rupînd) cu ochii ultima pară        Păr fără frunze
KIGO: fără frunze (toamna)        copii rupînd cu ochii
SABI, GOLUL: păr fără frunze        ultima pară
KIREJI: după primul vers       
RITM: 5-7-5, trei accente

Din mai multe considerente, aceste compuneri nu sînt niste haiku autentice. Este mai aproape de adevărata intentie punctul de plecare consemnat de poet. Eu, autor al antrenamentului, nu am văzut în acea clipă pe un acoperis o plantă crescînd. Asa ceva este numai meritul altuia. Reluînd un text, am continuat un traseu initiatic si am purificat o anumită viziune. Gestul primar este viu, însă incomplet literar; gestul meu este secundar, oarecum mai complet literar, însă livresc. Poetul si-a încercat creativitatea atît cît a putut, eu am predat numai o lectie, un exercitiu după metodă, fără de care creativitatea este incompletă.
Cine nu întelege acest fapt îsi prinde zadarnic degetele în usă. Un haiku este o poezie sugerată, după reguli de compozitie ale artelor poetice orientale, nicidecum rezultanta unui joc ingenios realizat din cuvinte potrivite, după reguli de compozitie ale artelor poetice occidentale.
Din perspectivele deja amintite si ale altora, lăsate, deocamdată în suspensie, cele patru texte alese în prefată au multe imperfectiuni, unele supărătoare, care tin de regulile gramaticii si ale limbii literare. Orice mic detaliu în plus sau în minus poate fi fatal într-o astfel de poezie minimală. Ultimul dintre poeme ar trebui să se rezume la forma purificată de adaosuri si răsplătită cu Premiul întîi la Concursul de haiku organizat de Scoala de tanka si renku de la Slobozia cu prilejul celei de-a treia întîlniri a poetilor, în toamna anului 1998.
Împovărată
de propria culoare –
o dalie
În meditatia sa – buddhistă, realitatea/ lumea/ universul alcătuiesc paradoxul total. Magia poetului este aceea de a urma o cale si de a pătrunde clipă cu clipă într-o nirvana preexistentă, dar nevăzută, ignorată, învăluită în iluzie (maya), mereu si mereu, din nuantă deja atinsă în altă nuantă, de la mic si trecător (conceptul estetic de efemer) la infinit si vesnic (conceptul estetic de  eternitate).
Triumf al simplitătii (conceptul de karumi) în arta de a folosi cuvîntul un haiku este la fel de imposibil de scris pe cît este de creat un peisaj în tus, unde albul imaculat si neatins al hîrtiei sugerează ceata, pentru nimic altceva decît faptul că aceasta a fost vointa artistului. Restul e poezie.


Home