Serban CODRIN

 

 

43
De lenevia-amiezii, fără-orchestre,
Cerneala dirijez, a partiturii,
Citind în “Siegfrid” murmurul pădurii
Si bucuria păsării măiestre.
Trîntit la umbră -n fîn, de-a curmezisul,
Cum suflă-adînc si-mi bîntuie grădina,
Aud cu ochii-ntredeschisi lumina
Pe-alocuri dînd în clocote frunzisul,
Iar mute portative laolaltă
Cu zăpuseala cea mai nebunească
Fac muzica-ntr-atît să năvălească
De-o ploaie se cutremură, înaltă,
               Si-asupra mea cu fulgere astrale
               „Der Ring des Nibelungen” se prăvale

 

137
Pe vremea cînd ne săturam c-un măr
Si-l împărteam prin muscături în două,
N-aveam răspunsuri, aveam întrebări
O sută fără nouăzeci si nouă;
Vai si amar de-oricîte păpădii,
Prea le-mpleteam ghirlande si coroane,
Pe-asemenea zurlii bijuterii
Plătind nimic la pret de milioane;
Cu mult mai rău, ba chiar cu mult mai grav,
De majestatea lor făceam risipă,
Iar după zboruri prea în sus, grozav
Cădeam înfrînti aripă lîngă-aripă.
               O prăbusire nu era de-ajuns
               Atîtor întrebări fără-un răspuns

 

173
Precum Homer ne cîntă-n epopeea
„Războiul crinilor cu libidoul”,
Iubitei mele-i desenez furoul
Cu sacre peisaje din Iudeea.
Mai are-un trup legitim ca păcatul,
Cu-o inimă în formă de căpsună
Si-un dormitor febril, unde-i căsună
Să scîrtîie a vechi tangouri patul.
Formează-o parfumată adunare
De cuie foarte-nfipte în perete
Colectia-i de-amurguri si portrete
Cu-amanti culesi din flori anterioare,
               Precum ne păcăleste-n Odiseea
               Un alt poet, ori tocmai de aceea