Luminita COJOACĂ

 

Asezările mătăniilor

Culorile se desfac de păcate

rosu e culoarea timpului dezbrăcat

galben e furia copacilor siguri

albastru e spuma laptelui

fiert în fiecare dimineată

noaptea culorile nu miscă fluturii nu le strigă

sansele nu poate să vadă

din spatele pictatelor

desfăcute de culori

sîngele mănîncă fluturi noaptea

moartea strigă lumina

somnul ca să se dezbrace

de venin înnoadă

culoarea culorilor

dimineata la prînz seara

ochii stau de-a latul culorilor

luminează timpul

rosu ca să nu strige

mortii să zacă nebotezati

de frica copacilor

mănîncă din spuma laptelui

de zborul fluturilor să scape

 

La rostul de dimineată

Dorul se face apă

la drumul mare

nu lasă îngerii să urce

în culmea cu multă sperantă

cîinii nu urlă

la masa de dimineată

la prînz se lasă un dor

de urmă să nu dati masa

de pomană că se aprinde

la fiecare strigare

norii nu se fac îngeri de pămînt

mîinile au rostul lor

nu strigă pămîntul

rostul de înger se face apă

tremurată peste mormintele goale

la biserică te duci cu cămasa deschisă

îngerii se desfac de principii

sub pasii mortilor din mormintele goale

candela nu se aprinde la nici o strigare

rostul se asează pe culmi

dimineata devreme

cînd sînt îngerii aprinsi.