într-o dimineatã ruralã
a început sã picure,
din senin,
cu îngeri derizorii

bunicii mei i-au cãutat de ouã
si au încropit un cotet
întãrcuit cu placiditate ghimpatã

celor recalcitranti
vârfurile aripilor le-au fost ciuntite
cu o foarfecã ruginitã
de tuns oile

iar acum,
lângã cocina grohãitoare,
un cârd de harpii domesticite
scurmã dupã râme.
 

incongruentã

lacrimile,
turturi spânzurati
de streasinile sufletului,
sfârtecã vãzduhul pustiit de îngeri
ca un nãvod întârziat
prin mãrile secãtuite
de cãutãtorii de perle.

prin stigma pãpusei cocotatã pe cruce,
un arhitect ventriloc
propovãduieste cât îl tin bojocii
insuficientã renalã
butoaie de saramurã,
si vesnicã pomenire

eu si Eli,
douã triunghiuri scalare
nici mãcar
asemenea
 

fãrã de lege

la marginea nepãsãrii mele
pe ghizdul hãului ce se naste din
imuabile cezariane celeste
o marionetã cu sforile tãiate
îsi bãlãbãne picioarele
în monotonul scârtãit eolian

vopseaua scorojitã a fardurilor
mediocrelor roluri dejucate
cu atâta entuziasm si abnegatie
exfoliazã mãsti ca un
solz de sirenã sub satârul
unui mãcelar fardat strident
de un machior beat critã.
 

21 martie, california

iarba,
de verde drenatã,
escorta arterele asfaltate
pe care dresori de câini
gâfâiau împingând cãrucioare
cu plozi închiriati
din parcãrile magazinelor universale
ca iubirea de mamã
ce ne mai rabdã încã
greselile pãmântului.

eu,
de mine pierdut,
rãtãceam paginile lui kerouac
pe tãrmul unei piscine desfrunzite
de servilii urmasi
ai triburilor buimãcite
de flinte, mãrgele, cruci si lanturi

tu,
de mine pierdutã,
îti sprijineai tâmpla de plansetã
si cu ochii întredeschisi
desluseai în horele prafului din
suvoaie de luminã
cataracta celor zece fusuri orare
care ne despãrteau
în silabe de umbre, spaime si lacrimi
 

simfonia pãcatului

soldurile tale ciopleau clepsidre
în fumul de tigarã
ce învelea în falduri
de chiciurã si ceatã
derdelusurile fierbinti
ale sânilor tãi
rostogolind broboane de salivã

îti degustam stãruitor
ritmul amortit al feselor,
prãpastia de luminã
dintre umeri si glezne,
sira spinãrii si tatuajul de pe coapsa
unde stropi frivoli ai iubirii bãlteau
neevaporati.

ai atipit zâmbind încet
cu un nod al cearsafului în pumni
si cu altul între genunchii înrositi de mochetã

iar eu am înlemnit în umbrã - o continuare vegetalã a lamei ce
în reflexe limpezi de otel inoxidabil îti soptea
noapte bunã...

(Din volumul Prozaice himere)