DESTUL

destul
m-am sãturat de didactica lunii
o echipã bunã de spoitori ar putea foarte bine
   anula rãsãritul

împlinindu-se profetiile
cel ce-mi împodobeste linia cãineascã din palmã
îmi spune
 cu sapte feluri de armãturi înfloreste trandafirul
iar mi-a apãrut azi-noapte pe trup
una din cifrele de pierzanie din zar
cu celãlalt sînge mi se vesteste boala
din crãpãtura nordicã a somnului îmi aduci
  instrumentele nichelate
vesnicia mi s-a încrustat în piept
în cîntecul tãu
de unde începe ZIDUL
si se terminã aromatele învesniciri
azi noapte a cãzut un os de peste din lunã
ultima rafinãrie a macului
asa începe tocmirea
mîna ta copiazã pe zid ultima noapte a floriilor
într-un întuneric desãvîrsit...

Sub crucea Capricornului
Am practicat coitus interruptus cu doamnele suprarenale
   Ademenit
în hãituirea acestui poem
Din dorinta de a mã cunoaste în istovire
 Cînd aceeasi clipã te naste
   Si
 Tot aceeasi te lepãdã
încerc sã-mi asez cumintenia pe treptele nesalvate
  De nici o sãlbãticiune

îmi caut inima în trupul hãituit pînã la marginea
ZIDULUI
Iertîndu-mã pe reverul pragului

  Deodatã
   s-a spart copca orbirii-n oglindã
 tarã strãinã
cum pe o binecuvîntare am luat pãmîntul de la gura
mamei
smulg rãdãcina neagrã bocetul
dintre coarnele de cerboaicã ale ferestrei
  desir ata norocului din palmã
trudã de pietrar
sã mã învelesc în satinul negru al lunii
 

CIT SA MAI TIN...

  cît sã mai tin închis ochiul inimii
   educatorul
 tot ceea ce-i vrednic
  nu se gãseste-n afarã
locuiesc o casã în stafii mã hrãnesc cu fructele
    coroanei
înghit prin ochi

este îndeajuns o fisurã în zid
  pana unui sãrut
ca si cum as gusta îmbrîncirea neantului

eu sînt armonia
gloria
cantorul
caut un discipol pentru trup
un orator sã mã laude dar nu va veni decît moartea
   sã mã învete mersul cãtre
mormînt
pentru cã vine o vreme
cînd devii pentru tine însuti o piatrã de poticnire
cînd trebuie sã mã tem de Dumnezeu
si de stupiditatea vulgului de pe marile santiere

 Ascult aceeasi frazã
Te-am cercetat si nu cred cã vei mai cuteza
Sã te întorci la viatã
Cunosc eu cîtiva în urbea mea
Care întind voma maestrului obraznic pe pîine
Doar asa sã-i simtã harul mai bine în mate
PATERLINGUUS
O cîte opere n-au rãsãrit din ceea ce-am aruncat
La gãleatã...
 

CEEA CE DARUIESC

Ceea ce dãruiesc
  Dãruiesc din prea plin
 Sau dintr-o fãgãduialã de rod?
   Pe mine însumi
Mã surprind cersindu-mi plinul dar vasul
    E spart
  Pãrtas la har
Mã încumet cum altfel decît cu tîlharii tîlhãriti
   Deopotrivã cu victima
Sînt cel ce-si aseazã ruina la temelie
Din lepãdare si pierdere sînt zãmislit
 Cum sã te înalti
Dacã prãbusirea nu-ti este prima treaptã
Hingherul hinerei dacã ai fi si tot trebuie
  Cu propriul tãu trup
Sã hrãnesti în fiecare noapte capcana
în care fãrã de stire tu însuti te vînezi
Nu-si tulburã singur ochiul propria-si apã
Urechea nu te minte singurã?
Cîtã vreme închipuirea-si ticluieste propria
    Poveste
Pe care spusa gurii o tãinuieste

Mai poti spera
Doar de ata limbii sã nu legi clopotei
Fereste-te sã-ti duci trupul în circul
Unde pantera si dresorul danseazã un menuet
Cîntat de orchestra de lupi
Tot ceea ce vezi se gãseste si-n lãuntru
Nu te speria
De aceeasi clipã care te va naste
Si te va lepãda.