POEZIE ANGLOFONĂ

 

Rebecca COOK

Co-fondator al Breslei Scriitorilor din Chattanooga, predă “creative nonfiction” si discipline umaniste studiate în vest. Scrie proză cît si poezie, fiind deosebit de interesată de scrierea care sfidează genul. La conferinta de anul trecut (the 2009 Bread Loaf Writers’Conference) a fost declarată, la sectiunea proză, o ‘Margaret Bridgman Scholar’, iar în 2005 s-a bucurat de o altă dovadă a pretuirii deopotrivă a talentului si muncii ei (Dairy Hollow writer’s residency). Nominalizată de două ori la premiul Pushcart, publică în multe reviste precum: New England Review, Northwest Review, New Orleans Review, Orchid, Quarter After Eight, Wicked Alice, Barrelhouse, Midwest Quarterly, and Margie. Volumul de poezii, The Terrible Baby a apărut în 2006, fiind publicat de Dancing Girl Press.

Scrisoarea de mai jos, adresată de Rebecca Cook traducătoarei ei, Olimpia Iacob, este un fericit prilej oferit cititorului de a cunoaste cele mai intime gîndurile ale autoarei care au dat nastere volumului de versuri “The Terrible Baby.”

Drag ă Oli,

Copilul Teribil a apărut de-a lungul anilor , si a fost inspirat, mai cu seamă, de copilăria mea petrecută în partea de sud-est, conservatoare, a Statelor Unite. Si, mult mai tîrziu, a fost foarte mult inspirat de evenimentele care s-au întîmplat în ultimii cîtiva ani, precum moartea mamei în 2001. Moartea ei si boala psihică a fratelui meu sînt deosebit de importante pentru culegere, după cum este si propria mea luptă cu tulburarea bipolară (depresia maniacală).

De fapt, în 2005, am primit dreptul sederii la “Dairy Hollow Writer’s Colony” din Eureka Springs, Arkansas (USA), si am plecat acolo în iunie pentru a lucra la o carte pe care o aveam în minte. Ei bine, aveam impresia că nu eram pregătită să lucrez la proza la care mă gîndisem; am scris, în schimb, multă poezie, poeme pentru Copilul Teribil. A fost o experientă care m-a răsplătit si, în final,am avut aproape tot materialul pentru a finaliza culegerea.

 

În Statele Unite avem o expresie care descrie perioada dificilă în care copilul cel mic începe să umble, atunci cînd are în jur de doi ani. Această expresie este”terrible twos”. Poate tocmai această idee s-a aflat undeva, în mintea mea, cînd am ales titlul poemului “Copilul Teribil”, desi înainte, nu m-am gîndit serios nici o clipă la asta. Cînd am vorbit cu sotul meu despre acest lucru, a remarcat că pentru el, cel putin, titlul totdeauna îi sugerase faptul că micuta “inspiră spaimă” cititorului, că este o fiintă îngrozitoare pentru femeia din poem. Pentru mine, cînd mă gîndesc la titlu, cred că este, în egală măsură, si nostim si oribil. Micuta mea teribilă chiar că îmi inspiră o anumită spaimă, dar, si asa, în mod cert o iubesc tocmai pentru că este atît de îngrozitoare, oribilă, incorigibilă.

 

Pe măsură ce cresteam eram cînd fericită, cînd nespus de tristă si singură, pierdută în gîndurile mele. Îmi doream să fiu Cat Woman (din serialul Batman), să mă balansez pe o frînghie în hambarul de la ferma noastre. Obi snuiam să o iau peste cîmpul plin de fîn atît de repede încît mărăcinii nu ajungeau să-mi întepe picioarele. Mă jucam cu păpusile-bebelus si uneori îmi îmbrăcam pisica cu hainele păpusilor. Am iubit cătelusii iar cutia mea muzicală care cînta „Fascinatia” în timp ce o balerină micută se tot învîrtea repede. Mă jucam cu setul de animale miniaturale din plastic pe care mama mi l-a comandat prin intermediul unei reclame din ziar. Mă duceam în grădină si smulgeam frunze de salată chiar din pămînt, le clăteam la hidrant, si le mîncam la soare. Credeam că Dumnezeu poate să mă vadă peste tot. Uneori mă duceam la cotet, mă asezam si mă jucam în tărînă si în pene. Cînd mi-am făcut vaccinul antivariolic, eram nespus de îngrijorată că voi avea o cicatrice mare pe brat ca a mamei, care era mare, de mărimea unui sfert de yard. Ea îmi tot atrăgea atentia să las crusta în pace. Într-o zi pe cînd mă jucam în cotetul puilor, un pui mi-a ciugulit o parte din crustă si am plîns.

 

Toti anii de început ai vietii mele se prind într-un vîrtej de frică si soc desi nu cred că voi ajunge să stiu cu adevărat de ce. Lucruri rele s-au întîmplat, într-adevăr ¾ cîinele meu strivit în drum, lovitura din cauza vîslei pe sezutul meu gol, clisma pe care mi-a făcut-o asistenta în tabăra de vară ¾ asa de multe alte momente de frică, cu neputintă de a întelege de ce lucrurile chiar s-au petrecut. Cred că era, poate, tulburarea mea bipolară care începuse deja să mă influenteze, desi, timp de multi, multi ani, avea să nu se manifeste. Atunci, cînd aveam doisprezece ani, am început să mă schimb pe măsură ce traversam pubertatea. A început să mă intereseze sexul, care pe vremea aceea era, cu sigurantă, un lucru obraznic, îngrozitor, si am pierdut interesul pentru a iesi, jucîndu-mă cu cîinii mei. Am devenit foarte interiorizată, foarte “cu totul alta decît înainte”. Cînd abia am trecut de doisprezece ani, casa mea a ars din temelii. Nu am salvat nimic, cu exceptia noului meu palton, a unei perechi de blugi, si un pulovăr. Nu mi-am salvat nici măcar ochelarii. Si apoi, în scurt timp, după această traumă, creierul meu a explodat de poezie, de cuvinte în aer, pretutindeni, în jurul meu. Am scris, în cel mai sincer fel, poem după poem, si iarăsi alt poem. În urmă, în clasa a saptea, am citit e.e. cummings „In Just” – si am fost fascinată de posibilitătile poeziei, de puterea cuvintelor încolăcindu-se jos pe pagină. Am scris pe tot parcursul clasei a opta, apoi la liceu, umplînd caiete cu poezii. Am avut un profesor de ‘creative writing’ care m-a influentat în mare măsură deoarece mi-a recunoscut talentul si m-a încurajat. În timp ce scriam toate aceste poezii, scriam, din cînd în cînd, si nuvele sau eseuri, dar cel mai mult scriam poezii(sau scrisori adresate băietilor de care eram îndrăgostită!). Am scris poezie aproape exclusiv, pînă către sfîrsitul vîrstei de douăzeci de ani. Deci mă consider poet ÎN PRIMUL RÎND, cu toate că scriu mai ales proză. Si predau proză-’creative nonfiction’. ‘Creative nonfiction’, pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, si printre care se numără multe persoane din Statele Unite, este un gen literar în cadrul căruia scriitorii folosesc elementele fictiunii si poeziei-dialogul, cadrul, scena, intriga, metafora ¾ pentru a spune o poveste ADEVĂRATĂ. Acest gen este uneori numit “literary nonfiction” sau”narrative nonfiction”. În 2009, am absolvit Masterul în Arte Frumoase în « Creative Writing » la Vermont College (USA) ¾ în poezie SI ‘creative nonfiction”, iar ceea ce am descoperit pe parcurs este că nu îmi place să studiez poezia, însă IUBESC studiul prozei. În general, desi sînt poet, nu « prind » poezia. Nu înteleg metrul deloc, si nu cunosc toti termenii poetici folositi pentru a descrie si a analiza poezia. Îmi place să predau poezia, inspirîndu-i pe studenti să scrie, dar sînt atîtea lucruri încît nu le stiu, si probabil că nu le voi sti niciodată. Dar proza, proza îmi place să o studiez, să o discut. Scriu atît fictiune cît si ‘creative nonfiction’. De fapt, în 2009 mi s-a atribuit distinctia Margaret Bridgman Scholar, cu ocazia desfăsurării unei conferinte („Bread Loaf Writers’ Conference) si am publicat mai multă fictiune decît ‘creative nonfiction’. Zburd, asadar, în toate genurile, cu exceptia dramei, desi mi-am propus să scriu prima mea piesă scurtă acest semestru.

 

Dar în ciuda dificultătilor mele privind studiul poezei, cred, într-adevăr, în importanta absolută a poeziei ca mijloc de exprimare. Cred că poezia oferă oportunităti unice studentilor de astăzi, oportunităti de explorare a sensului lumii din jurul lor, a vietii, a complexitătii spirituale. A citi poezie, a asculta, a te lăsa cuprins de ea este un lucru captivant. Popularitatea poeziei « cuvîntului rostit » pe scena Statelor Unite este un testament a acesteia, întocmai ca popularitatea muzicii rap. Oamenii tînject după poezie, după folosirea ritmului si a rimei în vietile lor de zi cu zi. În Copilul Teribil, în poemul “Carving”/ Cioplind”, folosesc rima desi nu totdeauna sînt ele perfecte. Desigur,există în zilele noastre loc pentru poezia cu rimă, desi poezia publicată în Statele Unite, în mare parte, e lipsită de rimă si nu tine cont de formele poetice. Într-adevăr, versul liber e rege, însă totdeauna vor exista poeti si studenti aplecati spre poezie care scriu în vers traditional formal, lucru încurajat, de multe ori, în cadrul orelor de poezie.

 

Nucleul Copilului Teribil este tocmai acest copil îngrozitor din poemul care dă si titlul volumului, iar păianjenii din nebunia vorbitorului din poemele “The New Pill”/ ”Noua Pilulă”, Open House”/ ”Casa Deschisă” /, un lucru esential, în egală măsură, pentru culegere, se bazează pe momentrul în care casa mea a ars iar “Dressing the Discarded Shadow”/ “Împodobind Umbra Alungată”/se referă la moartea mamei mele. “Inside My Brother’s Hot Blue Tent” / În Cortul Albastru Aprins Al Fratelui Meu” este încercarea mea de a-i explica nebunia si felul în care mă simt legată de ea, iar poemul “Broken Machine” – “Masina Defectă”/ reprezintă modalitatea mea de a plînge pierderea acelui băiat inocent, sănătos, asa cum a fost înainte ca nebunia să pună stăpînire pe el, în cele din urmă. Văd culegerea ca pe ceva unitar, ca un întreg scris în traditia poetilor care folosesc confesiunea, Robert Lowell, Sylvia Plath, si Ann Sexton, si, mai recent, Sharon Olds, care au o mare influentă asupra operei mele. Sper ca cititorii să-mi înteleagă povestea într-un fel care seamănă cu a lor, astfel încît să aducă cu ei propriile lor povesti si să le împreune cu a mea. Nu pot să mă gîndesc la un dar mai mare pentru un poet.

Îti multumesc pentru ascultare si pentru traducerea operei mele.

Rebecca Cook

 

COPILUL TERIBIL

 

Port în piept o copilă teribilă.

Nu mai conteneste cu plînsul ¾

Picioarele ei mă lovesc în coaste,

tipetele mi-au umplut capul.

Uneori o las afară ¾ îmi urcă

pe gît si îmi cade de pe limbă.

O copilă tare nesăbuită ¾ abia dacă străbate

de-a busilea podea si coltul de unde mă priveste mergînd către ea.

E tare urîtă ¾

Îmi acopăr ochii cînd o ridic.

Îmi tin respiratia cînd o sorb.

 

ÎN CORTUL ALBASTRU APRINS AL FRATELUI MEU

 

Cînd au sosit primii oameni,

Mă aflam sub pilota elecrică alături de el,

Inghesuiti în cortul nostru salvator,

strălucirea portocalie a controlului focul nostru de tabără.

 

Eram acolo cînd au venit tîrîndu-se

pe sub margini.

I-am văzut cum îi muscau pielea

prin curentii aflati în urechile lui.

 

Peste ani îi spuneau

că mama noastră i-a otrăvit mîncarea,

că trebuie să se descotorosească de ea cu un pret teribil.

 

Si prima dată cînd el a tipat toată noaptea

Iar ei îi devorau visele eu mă încolăceam

de el, ascultînd.

 

 

ÎMBRĂCÎND UMBRA ALUNGATĂ

 

Am visat că ti-am băgat cancerul

în trupul meu si amîndouă ne-am tămăduit ¾

că ti-am mîncat ficatul marmorat,

ganglionii limfatici si osul trosnind.

că ti-am înghitit sîngele si fluidele aprinse

înainte de a încheia nasturii pielii tale aruncate peste a mea,

că ti-am frînt articulatiile goale întepenite

de degetele mele si am asteptat să respirăm,

ca plămînii grefati să adune aerul stătut

 

Dar cînd te văd, sînt dezamăgită.

Durerea pe care o tot astept ¾

Milioane, guri mestecînd savurînd

pe îndelete măruntaiele tale pare să nu nu mai înceapă nicicînd.

Sînt păcălită.

 

Incapabilă să urmez inevitabiliul arc al mortii tale,

să fiu veselă cînd îmi atingi fata

asa cum ar trebui să facă o mamă cînd zilele ei sînt numărate,

cînd distanta dintre noi a crescut

ca lemnul plutitor, destul de poros să lase durerea să treacă prin el,

înghet înaintea zîmbetului tău, îmi leg degetele

într-o plasă să prind orice ar putea scăpa ¾

orice ar putea să lunece si să mă tragă dedesubt.

 

Traduceri de Olimpia IACOB