MICRO-ANTOLOGIE SONET / autori români contemporani/
GEORGE CORBU
17.VIII.1940 (Bucuresti)
SONETUL SE DESCOPERĂ-N TĂCERE
Sonetul se descoperă-n tăcere
Asemeni credinciosului ce stie
Că ruga lui, trecută-n vesnicie,
E umilintă plină de putere.
Străin de a cuvintelor betie,
Sonetul e un ram în adiere
Prin care lumea marilor mistere
Se înfăsoară-n lungă insomnie.
Si trece mai departe, mai departe
Sonetul mut, netemător de moarte
Spre ceruri dezmortite din rugină.
Pe când, dinspre uitare, câte-o rază
Pe drumul fără-ntors îi stă de pază
Drumetului în roasă pelerină!
SONETUL E O FRAGEDĂ FĂPTURĂ
Sonetul e o fragedă făptură
Ivită în strânsoarea unor rime:
Peretii reci, pierduti în adâncime
La nastere în brate o tinură.
A cunoscut crescutul cu asprime –
Dar câte într-o viată nu se-ndură
Pentru-a atinge frumusetea pură
Prin zbuciumul impus de limpezime!
Din resemnare si-a făcut o casă
În care alti pereti, mai reci, l-apasă…
Străin de jarul dragostei supreme
Si clinchetul cerutelor potire
E oare mort? Sticloasa lui privire
Nici chiar de vesnicie nu se teme?
