Daniel CORBU

 

 

 

 

POFTITI, DOMNULE KAFKA!

S-ar cuveni un imn pentru
alunecarea-n abis
s-ar cuveni o dovadă!
Si pe când se desface-n bucăti zeul tău protector
si înfloreste văzând cu ochii labirintica civilizatie
metatextuală
iar miracolul dezgolirii de sine atinge apogeul
cu aceeasi febrilitate cu care neofitii
îsi împart Paradisul
nu dispera! Lucrul în care nimeni nu crede
se-nfometează în sine
si totul e salvator
până si această peticită sperantă
până si acest vis amputat
si chiar această dimineată în care
stai si privesti picurii ploii pe un mormânt nou.
O trompetă rezemată de zid.
Mâna clipocind usor înspre inimă.

TUTUN OLANDEZ SI VEGHE-NGROSATĂ
LA BARIERELE SPAIMEI

Pentru ca altii să poată privi linistiti
hemovitul popoarelor
războiul rece sau cald dintre zornăitul
                                                                              tălpilor goale
si fulgerarea amurgului digital
cîinele rosu lingînd esafodul la ceasul
apocalipsei de seară
pentru ca ceilalti să poată auzi nestingheriti
hîrsîitul tancurilor si al programelor microsoft
strigătele de glorie din spectacolul pîinii
sedusă zilnic de oameni si fiare
în sfîrsit
zbaterea unui univers mai mic decît sinele
cel slăbănog si superfluu
am rămas în casa mea neagră
să urc mereu o Golgotă plină de cruci
si foi de papirus
să cîntăresc armoniile lumii
(istoria nu-i decît amintirea dezastrelor)
să privesc găurile negre ale lungilor scrieri
frunza de sicomor din părul cibelei
înritmat de tutun olandez
cu veghea-ngrosată la barierele spaimei
în casa mea neagră unde acoperindu-mi ochii
                                                                                mai bine văd
unde acoperindu-mi pavilionul urechii
mai bine aud
si nu-i greu să-ntelegi
că-ntr-o lume în care toti stiu să dărîme
plînsul balenelor e un cîntec de dans.

 

 

ÎNTRE UN STRIGĂT SI ALTUL

Criticilor mei provocatori
Între un strigăt si altul
asa am trăit.
Voi care-mi tineti marginile labirintului
hohotind
care-mi asteptati în fiecare dimineată
                                                                                 alt chip
care-ati inventat baraje de lacrimi
nu-mi opriti mîna clipocind înspre inimă!
Visez de parcă-as încrusta hieroglife
pe zăpezi călătoare. Privesc
liniile sortii amestecîndu-se
stau uneori ascuns prin ungherele cîntecului.
                                                                                În lume
pasiuni de-o schioapă macină-ncet.
Voi care-mi tineti marginile labirintului
hohotind
nu-mi acoperiti strigătul
si nu mă momiti cu fericiri amînate!

 

UN PROLEGOMENE DE SOAPTE

 

Zicea: Poate ca acela care-ti alungă moartea
la doi pasi mai incolo
te va uita într-o zi
Zicea: toate usile dau în haos
Si mai zicea: nimeni n-a văzut mormântul
unui cuvânt
Si mai încă zicea: stai singur ca o usă săpată în ziduri
râvnind mereu orizontul de după orizont
trece adevărul dintr-o cameră în alta
si te ignoră
trece umbra mortii si te sperie
pas encore, Monseur Le Best Daniel, pas encore!

Zicea:
si mormintele călătoresc
Si mai zicea: nu-l uitati pe cel care-si are
                                                                              mormântul în mare!
Si mai încă zicea: cel ce-ti opreste moartea la fiecare răspântie
cel care-o alungă mereu la doi pasi mai încolo
te va uita într-o zi!

 

 

PĂZITORUL DE CAPRE

În cele din urmă
fiecare merită doar ceea ce întelege.
Să fi fost altădată
– cum mi-a ghicit bătrîna doamnă Lenor –
păzitor de capre în insula Patmos
pe vremea cînd zeii curgeau ca planoarele
ca porumbeii în Piata San Marc
iar Homer nu apăruse încă în lume?
Să fi fost într-o altă viată păstorul cel tînăr
păzitor de capre în insula Patmos?
Dacă nu de unde în atîtea flendurite duminici
viziunea muntelui stîncos cu ierburi si mărăcinisuri
uscate în soarele arzător
si mirosul de lapte fiert din fata colibei
si stînca rosie cu umbra aruncată peste fosnetul mării?
Dacă nu de ce acum după atîtea căderi în abis
scena filmică a tînărului păstor  de capre
alergînd spre stînca rosie
si zgomotul săgetii intrate în carne
si privirea neomenească a tînărului
îmbrobonat de mireasma mortii?
Dacă nu de ce din cînd în cînd
această durere ascutită sub omoplatul stîng
si de ce de-atîta timp tratatul meu despre barbarie
si sacralitate
stagnează de fiecare dată la greci?