Nicolae CORNESCIAN
Metamorfoze
1.
ia flori de mosc si-aceste aripi ia-le
si lasă cedrii să dospească-n vînt
purtînd în suflet ultimul cuvînt
presară peste celle liliale
răsină rouă lacrimi si pămînt
cînd rugile devin esentiale
întoarce-te în selbă să te rogi
cu zei reîncarnati în inorogi
2.
priveste-n jur în iezere luceste
sirag de solzi brodati cu flori de fum
în aer arde glob de cer precum
un soare îngropat în ochi de peste
si pasărea se-abate de la drum
ce-n curcubeul din lagună creste
vezi penele de umbră se lipesc
de duhul tău ca de un trup ceresc
3.
ascultă cum din grotele ceva te
recheamă la păcat primordial
în zbor răsfrînt de bolti zidite-n val
par jaduri rare frunzele crenate
cresc florile de colt în primul sal
adus de îngeri-serpi din zări uitate
cazi în genunchi la ultimul hotar
delimitînd pădurea de altar
4.
zăvoaie văi dedaluri de frunzare
se-nscriu cu verdele-n nemărginit
arcada arboretului de mit
în nimbul cearcănului se năzare
a fi halou cu cruguri altoit
a fi mirajul cărui dai crezare
tot germinînd în lemnul de viori
erup verduri însemne de lucori
5.
priveste-n rîuri inima ti-e verde
e miez de smid pictat de ploi pe herb
purtată-n iris prin huceag de cerb
devine frunză încoltind sub cer de
ceasla păscută de heruv imberb
ce-n luciul cataractelor se pierde
precum nălbari smaraldici din omidă
cresc aripi dintr-o inimă lichidă
6.
ascultă cum prin braniste răsună
plîns de cerber caraulă-n amvon
tumultul secundat de helicon
e vers emis de vînt tesut în strună
ca-n scoică se multiplică în con
de flori de jad de crengi de mătrăgună
sonate scrise-n ritm de respiratii
sînt rugi codate în reverberatii
7.
în ploi de rouă măsurînd secunde
roiesc nălbari de scrum migrînd în val
spre ghiolul din oglindă ramă-mal
e cerc de flori cosite de simun de
secerători de fulger de graal
cînd frunzele dansează prinse-n unde
ca lacrimă ce colb de astre cerne
ti-e ochiul plin de spatii sempiterne
8.
privesti sirenele ajunse pînă
la pragul padinei la primul pol
precum ceata cu cedrii pe atol
vezi doar o ciută rămînînd stăpînă
pe iezer chenarat cu stor de sol
pe cliper ce plecări spre smid amînă
suporti decoruri ce nu pot să-ndure
silfide rătăcite prin pădure
În Tara Zimbrului de Sus
Locuitor al Tării Zimbrului de Sus
în sărbători sculptezi pe schituri sacre semne,
ornezi cu păsări arca zării de apus,
alungi silfide strînse-n umbrele de lemne,
Ca Heruvim retras în Vesel Tintirim,
învesmîntat în haină lungă de lumină,
presari petale prinse-n lacrimi pe chilim
ce precum cergi cu cruci cusute se înclină
spre firmamentul chenarat cu gard ghimpat,
înspre chindie circumscrisă de coroană.
Crestezi cu cremene pe arbore cerat
un nume sfînt purtat de silf ca pe o rană.
Abia ajuns la poarta ultimului schit
notezi prenume de serafi pe muri. Cu daltă
zimtesti volane pe ciuroi si cer civit
retras în lacrimă din pajiste înaltă.
Aduni clestarurile de ceară-n colier.
Presari nuanta de nălbari sub clar de lună.
Reinventînd în vis fosforicul eter
pripoare sacre mărginesti cu mătrăgună.
Si vezi centaurii plutind în vas de nor
deasupra branistii de îngeri populate.
Un stol de suflete migrează în ciopor
spre zări de fum în niagare revărsate.
Te rogi să poti să mai suporti acest păcat,
să-nduri surpări de strune rupte, de siroaie,
de stropi de lut înmugurind în ochi curat
al Zimbrului purtînd aripi de foc si ploaie.
Si inventezi cu fiecare nou cuvînt
un sunet straniu confundat cu vreun răsunet.
Ti-e vocea vuiet spiralat în cord de vînt
si ruga ta-n caverna crugului e tunet.
Si rătăcitul îmbătat cu stropi de mir
te crede cerber străjuind la Santa Fiara.
Un cenobit interpretează la clavir
o rugăciune pentru sfînta Muresmara
