Nicolae CORNESCIAN
În valea Vaserului
(fragment)
după credintă din străbuni si după pravile nescrise
în ide sacre răsădeai ienupării în scuar din huci
hotărniceai cu hiacint pripoare unde doar Ulise
sfidînd istorii însemna oglinzi de ghiol cu crengi si cruci
se-nnapoiau năluci de fum purtînd coroanele de cimbru
în cele patru zări de foc sclipea către un ochi lichid
pe niagara Tisei Reci se contura un cap de Zimbru
iesea din vălul sticlei spre a te-ntîlni în herb de smid
îti aducea în irisi iovi si inisti dintre cer si vaduri
si nu cerea în schimb decît o aripă si crengi de lut
tot ce intra-n tipar de ochi era marcat cu foc si jaduri
se repeta reinventînd un personaj necunoscut
si tu credeai în ceea ce era legendă si minune
si ibisi iorgovani în silfi în aceră – chenar de herb
pe masta flamurei crestai prenume de eroi cu rune
marcai traiecte de priviri pe ochiul iezerului spelb
urzeai oracole credeai în zodiacele solare
recunosteai tăceri de vis vibrînd la ultimul hotar
al codrului desprins de mal lăsînd în cer siaje clare
al crugului prins pe cadran de gheată de solomonar
te răsfirai din umbra ta tăiată-n lacrimi de răsină
te întrupai în făclier iluminînd un zbor sublim
lavinele împrumutau din prisma norului lumină
iar serafimul te-nvelea în aripi de frunzet si im
sădeai pe iezături în smog flori de cenusă si cerneală
podoabe prezente-n ploi si promoroacă stropi de jar
în urma Zimbrului crestea privelistea esentială:
în smidă îngerul de fum înaripa un biet stejar
migrau gorunii de ninsori spre orizont pictat în galben
culorile îti confirmau cuprinderi pline de zăpezi
se adunau la hat de nea multimi de duhuri sacre nalbe-n
roiuri de rouă colindau privelistile de livezi
în sfera aerului zeci de fluturi împleteau în grejuri
luciri de fulgi nisip sticlos simuni spiralele de ram
chemat de elf de unicorn de corn de ceată de vîrtejuri
de nicăieri se întorcea în Valea Vaserului dam
în sfinghe metamorfozat supraveghea neante vaste
paragini de cetăti lucind între arcadele de stînci
cu gnomi de gheată reveneau hoitarii din păduri albastre
învecinate cu răzor de ceruri stinse-n văi adînci
intrai în grotă ca în gol surpat în hududoi în hore
vedeai dansînd pe muri de lut hamadriade flori de fum
ca-n glastre de granit cresteau în solul scoicilor sonore
plutind pe iezer răspîndind pe crug de piatră nori de scrum
te îmbrăca-n lăicer de in te-depărta de vise si te
chema prin viscol sibilin de ciută ce venea din vid
crestate-n sufletu-i azur înmugurea în stalactite
clestarul inimii: tipar de giuvaer si cord lichid
cu fagurii de foc si flint sub fachiile arcuite
paietele polenizau priviri de umbre sidefii
ca mugurii se desprindea staminele de stalagmite
împodobeau cununi de jad purtate-n beznă de stafii
fosforizînd ca lampadar sufletul Zimbrului o spadă
părea a fi în ochiul tău iluminat de colb stelar
oglinda lacului plutea-n păienjenisul de zăpadă
era tîrziu era nicicînd era niciunde si neclar
si tot ce nu se confunda cu legendar era mirajul
reinventat de vînător prinzînd centaurii în lat
reinventat de duhul tău considerat a fi chiar pajul
sorbind licoarea din izvor fosforescent cu mult nesat
