Costina Violeta COSTIN

 

Alexandru Macedonski – numai simbolist?

 

Istoria noastră literară nu a înregistrat prea multe interpretări referitoare la perioada 1854-1920, cu exceptia Literaturii române între 1900-1918 semnată de Constantin Ciopraga, studiului Început de secol apărut sub semnătura lui Dumitru Micu sau monografiei Lidiei Bote despre curentul simbolist, observă cu îngrijorare Paul Dugneanu, care se întreabă retoric: „Să fie oare simbolismul românesc atât de inactual încât să iasă de peste un deceniu din vizorul istoriei literare (...) ?” 1 Referitor la această situatie, I. Negoitescu este de părere că: „Poetul într-adevăr cel mai important si cu cea mai mare pondere în dezvoltarea lirismului pe meleagurile noastre, în această epocă (1800-1945 s.n.), rămâne Alexandru Macedonski” 2 , numit de către Constantin Ciopraga: „un frondeur multilateral” 3. Exegezele mai recente au demonstrat în originale interpretări, fără a fi exhaustive, complexitatea operei lui Macedonski. În general, opera rămâne deschisă prin închiderea limbajului său, este de părere Serge Doubrovsky, iar în particular operele lui Macedonski sunt deschise mereu interpretării, poetica sa beneficiază de o interpretare vastă ce apartine lui G. Călinescu, Adrian Marino, Tudor Vianu, Mihai Zamfir etc., dar o operă a unui scriitor cu cât este mai interpretată, cu atât devine mai enigmatică. Faptul că opera lui Macedonski a beneficiat de atâtea interpretări denotă că este demnă de interpretare, iar fiecare nouă interpretare face ca labirintul interpretărilor să devină si mai complex, închizând textul în propriul labirint, cu cât textul este mai inaccesibil interpretărilor cu atât este mai valoros, iar noi oricât am depune efortul de a aduce o nouă interpretare operei lui Macedonski prin această lucrare, poetica sa devine tot mai ageră în apărarea hermeneiei sale, tot mai închisă. Misiunea noastră este să găsim punctul din care claritatea devine opacă, iar poetica macedonskiană lasă să transpară enigma cu care este datoare.

Formulăm aceeasi întrebare pe care si-a pus-o Dumitru Tiutiuca 4 în ceea ce-l priveste pe Alexandru Macedonski, iar un răspuns partial ar fi că nu-l putem numi pe Macedonski numai simbolist deoarece „nu există simbolisti puri” 5, ci aflati la interferenta cu alte formule estetice.

Unei astfel de situatii îi răspund partial si multe cărti solide, dar susceptibile în perspectiva timpului, de îmbunătătiri si corecturi atât din unghiul materiei propriu-zise cât si al cercetării si interpretării. Macedonski este „imposibil de încorsetat într-un singur curent literar” si „nu poate concepe absenta interferentelor” 6, afirmă Dinu Flămând; în aceeasi directie Mihai Zamfir numeste opera lui Macedonski mozaic macedonskian 7, chiar dacă s-a dorit simbolist, Macedonski a devenit inclasificabil 8. La întrebarea privind raporturile lui Alexandru Macedonski cu romantismul, simbolismul si parnasianismul, Ion Pillat răspunde: „În poezia lui se îmbinau fericit trei filoane care dominau pe atunci, separate, poezia apuseană: 1) curentul naturalist (…); 2) curentul simbolist; 3) curentul neoclasic. Fiecare din aceste trei nopti – extrem de macedonskiene ca tonalitate, ca vocabular, ca imagini – izolează câte unul din aceste caractere. Noaptea de noiemvrie e un poem naturalist ca un roman al lui Zola; (…) Noaptea de decemvrie pune simbolic problema destinului însusi al poetului; (…) Noaptea de mai e un ditiramb, (…) o poezie grea, căci trebuie să intri în ea ca într-o simfonie, sau mai bine, ca în matematica înaltă a unui templu grecesc.” 9 Alexandru Macedonski este în principiu romantic, subliniază Marino, „dar cu o observatie esentială: poetul – prin temperament – macedonskinizează totul” 10 . Motorul genetic al lui Macedonski ca să respectăm formula lui Frénaud are o contributie majoră la interpenetrarea formulelor estetice ale romantismului cu cele simboliste, „parnasian, expressis verbis, Macedonski nu se recunoaste” 11 contrar opiniei lui N. Davidescu si a altor exegeti care au pledat să-l numească pe Macedonski numai parnasian.

În privinta încadrării lui Macedonski numai în parnasianism, observăm că parnasianismul în poetica macedonskiană se află la interferenta cu ceea ce se numeste simbolism, romantism, naturalism si baroc. Despre baroc la Macedonski, Adrian Marino precizează că „romantismul lui Macedonski este baroc. Din directie romantică, barochismul poetului devine clasic. Privit din perspectivă barocă, poetul este, în acelasi timp, romantic si clasic” 12 . Prinderea lui Alexandru Macedonski într-o singură formulă estetică este imposibilă si vom încerca pe parcursul lucrării noastre să demonstrăm că poetica macedonskiană este una a interferentelor. Alexandru Macedonski însusi, în Prefata volumului său de Poezii (1882) 13 îsi exprimă dorinta de a fi „om al viitorului si om al trecutului. Ceea ce pot să afirm este că tot ce am scris am simtit, si dacă simtirile mele s-au întreciocnit, aceasta dovedeste că poetul nu poate să fie reprezentantul unei singure idei, ci el trebuie să reprezinte ideile întregii omeniri”. În tot ce a scris „a pus suflet”, iar „întreciocnirile” ideilor sale nu sunt decât interferente, intertextualităti (Gérard Genette). Umberto Eco analizând „interferentele 14” în Tratat de semiotică generală dezvăluie lectura intertextuală, ca pe un act creator menit să dea la o parte „vălul Poppeei” si să lămurească „ascunsul” la care face referire Jean Starobinski 15. Wellek se referă probabil la vălul Poppeei când afirmă: „Poezia ridică vălul de pe frumusetea ascunsă a lumii si face ca obiectele familiare să apară ca si când n-ar fi familiare.” 16 Cercetătorii încearcă să înlăture „vălul Poppeei” al unei poetici, însă privirea nu se va ridica vreodată la înăltimea a ceea ce trebuie văzut în cercetarea poeticii macedonskiene deoarece frumusetea operei ia ochii tocmai datorită vălului care o ascunde.

 

 

Note :

1 Paul Dugneanu, Incursiuni critice, vol. III, Rom ânia – Press, Bucuresti, 2005, p. 33

2 I. Negoitescu, Istoria literaturii române (1800-1945), editia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p.159

3 Constantin Ciopraga, Literatura română între 1900 si 1918, Editura Junimea, Iasi, 1970, p. 144

4 „ putem într-adevăr să-l numim pe Baudelaire numai un scriitor simbolist, asa cum îl tratează majoritatea istoriilor literare, ori pe Balzac numai realist?!” -Dumitru Tiutiuca, Teoria literară, Institutul European, Iasi, 2002, p. 60

5 Valeriu Ciobanu, Simbolismul francez, în Revista de istorie si teorie literară, tom 14, nr. 1, Bucuresti, 1965, p. 48

6 Dinu Flămând, Intimitatea textului, Editura Eminescu, Bucuresti, 1985, p. 62

7 Mihai Zamfir, Simbolismul ornamental al lui Macedonski: analiza sonetului Avatar în revista Limbă si literatură, nr. 1, 1972, p. 108

8 Zenovie Cârlugea, Alexandru Macedonski, Palatul fermecat –Eseu asupra barocului macedonskian, Editura Alexandru Stefulescu, 1997, p. 25

9 Ion Pillat, Alexandru Macedonski: omul si poetul, Traditie si literatură, Editura Casa Scoalelor, Bucuresti, 1943, pp. 230-244, text reprodus în Alexandru Macedonski, Antologie, prefată, comentarii, tabel cronologic si bibliografie de Fănus Băilesteanu, Editura Eminescu, Bucuresti, pp. 121-123

10 Adrian Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura Pentru Literatură, Bucuresti, 1967, p. 581

11 Idem, p. 585

12 Adrian Marino, op. cit. p. 426

13 Alexandru Macedonski, Opere, I., Versuri. Proză în limba română, editie alcătuită de Mircea Colosenco, Introducere de Eugen Simion, Editura Fundatiei Nationale pentru Stiintă si Artă, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2004, p.70

14 Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, Editura Stiintifică si Enciclopedică, Bucuresti, 1982

15 Starobinski, Textul si interpretul, Editura Univers, Bucuresti, 1985, pp. 29-43

16 René Wellek, Conceptele criticii, în româneste de Rodica Tinis, Studiu introductiv de Sorin Alexandrescu, Editura Univers, Bucuresti, 1970, p. 188