POEZIE RUSĂ

Chiril KOVALGI

Născut în anul 1930 în satul basarabean Taslîc, România, astăzi aflat în componenta Ucrainei. Scoala primară si trei clase de liceu le face în limba română, după care îsi continuă studiile în limba rusă. A urmat cursurile Institurului de literatură „Gorki” din Moscova, oras în care locuieste pînă în prezent. Ca poet rus a debutat în anul 1947, prima sa carte, „Încercarea”, fiindu-i editată la Chisinău. Autor al cinciprezece volume de poezie, nuvele si a romanului „Lumînare în bătaia vîntului”. Laureat al premiului „Venet” (Cununa) al Uniunii Scriitorilor din Moscova (2000). Remarcabil traductor din creatia poetilor din România si Republica Moldova, fiind distins cu medalii guvernamentale ale acestor tări, precum si cu premiile „Est-Vest” si „Ovidius”.

 

CĂLĂRETUL DE ARAMĂ

(serial rus)

 

Goană după Evgheni:

 

Petru cel Mare călare,

Lenin cu automobilul blindat

Eltîn cu tancul...

 

Putin cu avionul de vînătoare?

NUMĂRĂTOARE INVERSĂ

 

Viata mea începuse cu moarte.

Era război mondial.

Din primii ani priveam lumea cu ochii unui mic bătrînel

ce-a cunoscut judecata de apoi.

După care, pe durata a multor decenii lungi

eu, ca un burete, am fost afundat în timpurile stagnării

si totusi războiul rămăsese în urmă

si încetul cu-ncetul mă eliberam de moarte si bătrînete.

Acum, în fine, am întinerit categoric –

a venit libertatea, imensităti pentru gînduri si simtăminte

dar, ghinion, – deja e pe terminate numărătoarea inversă

se apropie momentul zero...

Asa si nu voi fi lăsat să mă joc linistit cu cubuletele...

 

* * *

Vîrsta poporului...

În copilărie sufletul, firea sa – ca firele de iarbă

pe care calcă oricine cui nu-i este lene,

pe care se tolăneste oricine vrea –

 

 

iată si de la Marx cel povarnic

a rămas loc deformat – anume aici el a si stat, –

 

abia-abia firile ierbii de s-au mai îndreptat...

 

* * *

Haimanale, profeti, mincinosi, fete-fete...

Tara mea, zidărie ciudată.

 

Gară-n primăvară. Orar, suierul trenului.

Dar sinele s-au dus cu zăpada odată...

 

Tara mea, sală de asteptare,

Fundătură-n mijlocul pămîntului.

 

 

* * *

...îmi mor numele

poreclele, cognomenele

diminutivele, alintătoarele

irepetabile, –

dar, în comparatie cu ele, ce-ar însemna

pronumele urmat de patronim

tăblitele ce indică posturi, dregătorii

iar la urmă – imprimarea întraurită

pe lespedea de granit?

 

BALANTA PROGRESULUI

 

– telefon fără fir

ceas fără ace

carte fără hîrtie

versuri fără poezie

bani fără valoare

cîntăret fără voce

voce fără om

avion fără pilot

sex fără partener

joc fără reguli

biserică fără Dumnezeu

 

– tomate fără nitrati

fericire fără complexe

mită fără coruptie

tîmpiti fără drumuri

putere fără samovolnicie

Rusie fără probleme

si culmea progresului –

Dumnezeu fără demon

 

* * *

Pe la miezul noptii ti-am încondeiat

o scrisoare nespus de frumoasă

dimineata am rupt-o

 

pe drum spre serviciu

mi-a venit în mine o alta răutăcioasă

nu am pus-o pe hîrtie

 

noaptea întreagă

m-am tot căinat am tot blestemat

dimineata am adunat toate foitele

si le-am ferfenitat

 

interminabilă e

tăcerea mea glacială

 

În româneste de Leo BUTNARU