Ioan MAZILU-CRÂNGASU

homo sum

Nesigura venire pe pamînt,

neîndreptatul semn de întrebare,

încovoiat prea mult sa-si ia avînt

si cu ghiuleaua prinsa de picioare…

În felul sau, un Sisif dureros

cu mersul pe genunchi, încovoiat

de îndoiala rupîndu-i os cu os,

înlocuind pacatul cu pacat…

Etern între sfîrsit si început,

aflîndu-se ca propriul vinovat,

se stie doar un pumn inform de lut

ce nu contine geniul, visat

anonima

Profesorul întreaba:

„Ce este Poezia?…”

Vreo duzina de brate

zvîcnira în aer

tremurînd ca niste cozi de pisici…

Dar profesorul

nu alese niciunul;

se-ntoarse c-un umar catre clasa

lovindu-si privirea de geamul ferestrei

care trebuia spalat,

apoi de tabla plina

cu hasuri dezordonate

ale buretelui trecut peste

formule, scheme, diagrame,

declinari si

din nou catre clasa

numi un baiat

al carui nume nu l-a stiut

niciodata…

„Tu…”, spuse profesorul,

„Stii ce este Poezia?”

Baiatul se ridica,

îsi trece o mîna peste frunte

si cu ochii aprinsi de lumina

trimisa prin geamul murdar

al ferestrei,

spuse:

„Azi noapte,

mama,

mi-a facut o surioara!”