POEZIE LATINO-AMERICANA
Elsa CROSS
Pietrele
9
Un rîu de pietre urcă abrupt înspre mare.
Corali fosilizati
pe unde trec catîrii cu încărcătura lor de ulei.
Florile de primăvară
se transformă din nou în mici sori fragili –
Un semn de lumină,
pescărusi albi.
Valurile îsi repetă rugămintea la urechea lui dumnezeu.
Portul se cufundă în tăcerea sa.
Mai încăpătînată e
tăcerea inimii;
se întinde pe nisip
în dezordinea umbrelor asfintitului.
Dorintele devin pietre strălucitoare,
seminte ce devorează păsările,
sau în penumbră se molipsesc de propria lor nimicnicie.
Luna bate din aripi asemenea unei insecte,
pulsează
în spirale deasupra apei
si a suprafetei lucrurilor vizibile,
în fisurile ei
creste singură înspre un spatiu mai închis
al constiintei.
Pescărusii spun despre sufletul nostru
lucruri pe care nu le întelegem.
Valurile
6
Zbor întins asemenea unui strigăt
în amurg.
Vîntul sparge
o spirală de valuri care se îndepărtează.
Dus si venit,
gol făcînd tumbe –
si într-un cerc
dintr-o dată iluminată
asemenea unui curcubeu de sărbătoare
marea aduce
fără ziduri si fără incinte
doar un prag.
Toată noaptea, marea
glasurile ei pe piele
se acoperă de susure
sedimentele visului
creaturi furtunoase si grăbite
– zboruri ce se întorc.
Asemenea privirii lui dumnezeu
deja atingînd dimensiunea umană,
aripa ruptă,
ceva coboară din cerul de neatins
pentru a se condensa într-o imagine fixă
poarta unui templu
care nu s-a construit nicicînd –
în adînc splendoarea,
praful oaselor noastre
acoperă orizontul de ametist.
Iar de la limita extremă a unui destin,
dacă totul este ofrandă
si varsă uleiurile intimitătii în focul timpului,
se întoarce o substantă străveche ce se mistuie
si ne scapă din mîini,
sau se transformă în rugăciune a apei,
fraze de lumină
mîngîieri
pe deasupra trupului constant al lucrurilor.