VIITOR

Macii negri si-albãstrelele uscate
În fînul cu miros incomparabil,
Scrisoarea-ngãlbenitã în care-un respectabil
Strãmos si-ofta iubirea în vorbe demodate,

Mãsutele de joc, frumos sculptate,
Si tabacherea veche-a strãunchiului afabil
Mã încîntã. Într-un timp calculabil
Versul meu, nenãscutilor, desfãta-vã-va, poate.

Ci-s foarte viu. Asuprã-mi vîntu-adie
Miresme de mãces si liliac.
Sãrutu-mi umileste clopote ce nu tac.

O cititori de mîine, trãind în bucurie
Cele dintîi sãruturi; ani: saisprezece; flori.
Eu, prin iubirea voastrã, în moarte trãitor!
 

SONET

Prin pãdurea-ti iarãsi, spontaneitate,
Dînd crengi în lãturi, ochiuri traversînd,
În setea de-aventurã cãutînd
Uitarea unor raiuri un timp abandonate.

Cu pãru-n vînt, privirile-agitate,
Tu cauti plante rare pe pãmînt,
Sã-n-miresmezi eterul, cu ele camuflînd
Zidu-nchisorii care ostateci ne socoate.

Fãcînd buchet din florile-adunate
Ti-aduci aminte c-ai avut un tel,
Ci strãlucire nu mai au de fel.

Te prinde plictiseala. Mîinile liberate
În vînt aruncã floare dupã floare
Si-astfel reintri-n ziua urmãtoare.