Edward Estlin CUMMINGS
(1894-1962)

Cunoscut mai ales sub semnătura e e cummings, a fost unul dintre inovatorii artelor începutului de secol XX, alături de Apollinaire, Valery, Proust, Tzara, Woolf, Joyce, Faulkner, Ezra Pound, T.S. Eliot, în literatură, Schoenberg, Stravinsky, în muzică, Kandinsky, Klimt, Matisse, Picasso si Braque, în pictură.  Stilul poetic cummingsian surprinde prin noncomformism; el este cel ce va impune în lirica mondială o serie de procedee artistice, viitoare mărci ale poeziei moderniste : excluderea majusculelor din alfabetul liric (cu rare exceptii, cînd acestea sînt asezate „anapoda”, în interiorul ori la sfîrsitul cuvintelor), dar si o punere în pagină originală (cu clară descendentă dinspre caligramele lui Apollinaire, cu accent dublu, pe formă si pe continut), distorsiuni sintactice, cu transgresarea categoriilor gramaticale („verbizarea” substantivelor si a adjectivelor), folosirea unui limbaj popular, a slangului si a ritmurilor de jazz. Desi poemele lui cummings surprind sub aspect vizual, temele tratate (iubirea, moartea, succesiunea anotimpurilor, relatia individului cu masele si cu lumea, satira socială) si formele lirice folosite de poetul american (a scris sonete toată viata, chiar dacă si acestea ajung să fie supuse transformărilor sale tipografice) sînt dintre cele mai traditionale. Versurile cummingsiene sînt greu de tradus „fără rest”, tocmai pentru că cititorul este solicitat nu numai să recepteze mesajul discursului liric (adesea, si acesta, cu două-trei canale de transmitere), ci chiar să participe la crearea acestuia, fapt ce ne face să credem că e e cummings poate fi considerat un vizionar nu numai în zona transformărilor proteice ale liricii moderniste, ci si în cea a creatiei cu doi autori, a teoriei receptării, initiată de Bahtin si teoretizată de Julia Kristeva prin anii ’70.

erotice

1.
a iubi e mai profund ca a uita
mai superficial decît a-ti aminti
mai rar decît un val se poate uda
mai frecvent ca a nu reusi

e mai nebun si căscăund
si mai putin trebuie să nu fie
decît toate mările care sînt
mai adînci doar decît mările să fie

a iubi e întotdeauna mai putin decît a cuceri
mai putin niciodată decît a respira
mai putin mare decît cel mai mic a porni
mai putin mic decît a ierta

e mai întreg la minte si mai luminat
si mai mult el nu poate muri
decît tot cerul ce e dat
mai înalt să fie ca orice tării
2.
iubirea mea
pletele-ti sînt un regat
al cărui rege-i întunericul
fruntea-ti e ca o ploaie de petale
capul îti este o pădure vie
plină de păsări adormite
sînii-ti sînt roiuri de albine albe
pe creanga trupului tău
trupul tău îmi pare luna lui April
la ale cărei subsuori se împrimăvărează
coapsele-ti sînt cai albi înhămati la un car regal
sînt sunete măiestru scoase de lăuta unui menestrel
între ele vesnic se aude-un cîntec dulce
iubirea mea
capul îti e un sipet
unde-ncuiat e juvaierul rece-al mintii tale
pletele capului tău sînt asemenea războinicului
ce nu cunoaste-nfrîngere
pletele de pe umerii tăi sînt o armată
victorioasă mărsăluind în sunet de trîmbite
picioarele-ti sînt copaci de vis
al căror fruct e chiar darul uitării
buzele-ti sînt satrapi învesmîntati în purpur
în ale căror sărutări stau judecătile regilor
încheietura mîinilor
ti-e sfîntă
cea care cheia sîngelui păstrează
picioarele mai sus de glezne-ti sînt flori în vase de argint
în frumusetea ta se află taina cîntecului de flaut
ochii-ti sînt trădarea
clopotelor auzite prin fum de tămîie

3.
iubita mea-i înaltă cu ochi prelungi si reci
cum stă ea, cu mîinile-i lungi si reci păstrînd
tăcerea pe rochia ei, bun de dormit
îi este trupu-i prelung si rece plin de surprize
ca un fir alb ce curentează, cînd zîmbeste
un zîmbet prelung si rece zîmbetu-i face uneori
să treacă făr să-i pese drept prin mine dureri furnicătoare,
iar zgomotul slab făcut de ochii ei usor îmi ordonează
nerăbdarea… iubita mea-i înaltă
si dreaptă, cu picioare subtiri întocmai ca o vită de vie
ce si-a dus toată viata-ncolăcită-n jurul unui zid de grădină,
si asa va muri. Cînd înnegurati ne îndreptăm spre pat
cu-aceste picioare ea-ncepe cu greu să se catere si să se răsucească
-n jurul meu, si să-mi sărute chipul si capul.

4.
îti port inima cu mine (o port în
inima mea) nu rămîn niciodată fără ea (oriunde
merg mergi si tu, draga mea; si orice e făcut
doar de mine e fapta ta, drăguta mea)
nu mă tem
de soartă (căci tu-mi esti soarta, dulcea mea) nu vreau
o altă lume (căci frumoasă tu esti lumea mea, adevărata mea)
si tu esti orice luna a însemnat vreodat
si orice soarele va cînta vreodat esti tu

iată cea mai ascunsă taină ce nimeni n-o cunoaste
(iată rădăcina rădăcinilor si mugurul mugurilor
si cerul cerurilor unui copac numit viată; ce creste
mai sus decît sufletul poate spera ori mintea se poate ascunde)

si iată miracolul ce-mpiedică să se ciocnească stea de stea

îti port inima (o port în inima mea)

5.
pentru că te iubesc) azi noapte
învesmîntată-n dantelădemare
mi-ai apărut în vis
cu mintea dus-aiurea
de nimicuri chicotitoare
făcute din perle buruieni coral si pietricele;

înăltată, si (‘naintea ochilor
mei scufundîndu-te) în sine, fugită; usor
chipul tău surîsul sînii scuipate-afară
din gura mortii: înecate doar pentru ca

din nou cu grijă din adîncuri să se-nalte
aceste încheieturi ale tale
coapse picioare mîini

plutind
pentru a dispărea cu totul din nou;
repezindu-se blînd iute tîrîndu-se
din visele mele azi
noapte, toate ale trupului
tău cu sufletu-ti plutind
(învesmîntat doar în
 
murmurul strident tesut de flux

6.
undeva unde nu am mai călătorit vreodat, bucuros dincolo
de orice experientă, ochii tăi îsi au tăcerea lor:
în cel mai firav gest al tău există lucruri care mă subjugă,
ori pe care nu le pot atinge pentru că-s prea aproape

cea mai fugară privire a ta fără gres mă va subjuga
desi m-am închis precum degetele în pumn,
întotdeauna mă deschizi petală cu petală cum Primăvara deschide
(atingînd îndemînatic, misterios) prima ei roză

ori dacă dorinta-ti ar fi să mă închizi, eu si
viata-mi ne vom strînge petalele frumusel, deodat,
ca atunci cînd inima acestei flori îsi închipuie
zăpada cu grijă peste tot căzînd;

nimic din ceea ce ne este dat să vedem pe astă lume nu egalează
puterea intensei tale fragilităti: a cărei consistentă
mă molipseste de culoarea tărîmurilor ei,
dăruind moarte si vesnicie cu fiece suflare

(nu stiu e ceva la tine care se închide
si se deschide; doar ceva din mine întelege că
mesajul ochilor tăi e mai profund decît al oricărei roze)
nimeni, nici măcar ploaia, nu are mîini asa micute

7.
se poate ca iubirea-ti să se stingă; si-oricum,
dacă buzele-ti, pe care le-am iubit, ar săruta
buzele altuia, si degetele-ti dragi si vii i-ar înhăta
inima, ca si pe-a mea, nu mult de-acum;
dacă pe chipul altuia părul îti vei despleti
într-o tăcere pe care am cunoscut-o, ori
mestesugite cuvinte zvîrcolite rostite-adeseori,
or sta făr de-apărare-n fata sufletului ‘nainte de-a pieri;

dacă ar fi să fie astfel, spun dacă asa ar fi să fie–
tu cea a inimii mele, dă-mi de stire curînd;
să pot merge la el si să-i cuprind mîinile, spunînd:
acceptă toată fericirea cunoscută mie.
Apoi să-mi întorc chipul si să ascult o pasăre
disperat de departe-n tarini părăginite cîntînd.

8.
în ciuda tuturor lucrurilor
care respiră si se miscă, odată ce Soarta
(cu cele mai lungi si albe mîini
netezind fiecare cută)
ne va nivela cu totul mintile

-nainte de a părăsi odaia
mă întorc si (aplecîndu-mă
în dimineată) sărut
această pernă, dragă
unde capetele noastre au trăit si au fost.

 Prezentare si traducere de Liliana SCĂRLĂTESCU