Luiza CUPCEAC
Ezotericã
(lui D.)
Aprinde focul si îngenuncheazã,
iubitul meu!...
E noaptea-n care se pogoarã Duhul Sfînt,
în care apele se-ntorc la matcã
bolborosind blesteme
de nepãtruns ...
Ascultã!
Mîini nevãzute
rãscolesc mãruntaiele pãmîntului
si adîncul geme-nfiorat de patimi...
Simti cum tãrîna cere viul din noi?
cum se scurge din trupuri lava fierbinte
colcãind spasmodic?
Nu-ti fie teamã!
Rãmînem noi:
fãpturi strãvezii,
delirante,
eterice,
sovãielnice
absente ...
Expectativã
Rãmîi...
Rostogoleam cuvinte fãrã sens
ce reclãdeau iluzia
cã sîntem doi
si vorbele se-amestecau de-a valma
cu cioburile de himere
si cu frînturi din plînsetul viorii
din coltul strãzii...
Rãmîi...
Zîmbeai nelãmurit
si-ti risipeai privirea
în fumul de tigarã...
Rãmîi...
Ce mult seamãnã zborul cu mîngîierea ta!
Tãcerea cãzuse de mult între noi
ca o-ntrebare...
Ne asteptam unul pe altul
la capãtul drumului
sleiti de doruri,
de taine,
de mituri,
pãrelnici si goi.
De ce-ai plecat?
Nu mi-ai dat timp nici sã-ti dezleg misterul lumii...