DIN LIRICA DIASPOREI CAMERUNEZE DIN FRANTA

 

Paul DAKEYO

(n. pe 18 februarie 1948, la Bafoussam, Camerun)

Unul dintre importantele condeie contemporane cameruneze, doctor în sociologie, Paul Dakeyo, s-a stabilit în Franta în 1979. Primele volume de poezie i-au fost publicate de editura Saint-Germain des près si Droit et Liberté. Pentru volumul „J’appartiens au grand jour” a primit Premiul european de Poezie. În 1980 a creat editura Silex, devenită ulterior Nouvelles du Sud, nume purtat si de o revistă literară ce-i apartine. Răzvrătit, incomod, editorul Paul Dakeyo a încurajat multi autori africani, antilezi ori europeni veniti în Franta, renumiti, putin cunoscuti ori necunoscuti încă, în arealul poeziei francofone. Printre ei, haitianul Jean Métellus si românul Ilie Constantin. Este autor si coautor al unor importante antologii de poezie cameruneză si africană. Poemele pe care le prezentăm mai jos fac parte din al treilea volum al trilogiei „La femme où j’ai mal”, Moroni, cet exil.

 

 

 

*

Născut noaptea

Mă prind în zori pentru a zori soarele

Ca semn să fiu

si început

 

Îmi spuneau părintii

că Taur sunt

Taur adevărat

Pur sînge

 

*

Nu se poate nimici la nesfîrsit

la om ceea ce este esenta

vietii sale: identitatea.

 

*

Împărtit între liniste si cînt

Mă simt îngenunchiat în fata amintirii tale

 

*

Nu îndrăznesc să mai alerg

în fata timpului apus

 

*

Cunosc cuprinderea nesfîrsită a timpului

timpului unic petrecut împreună

vino, pune-ti mîinile pe inima mea

si sîngele venelor tale va bate

în pulsul meu ca un torent.

 

*

te deschizi zilei ca un cactus

iar noaptea esti suflu si coral

purtate pe tărmul unui pămînt îndoielnic.

 

*

as putea, dar, încă, să-ti înalt chipul gol

lîngă zidul obscur unde trecutul a rămas neatins

pentru a înfrunta tăcerea

si golul anotimpurilor noastre nesfîrsite.

 

*

mîine, cînd se va lumina de ziuă,

să culeg voi merge un buchet de trandafiri rosii

din poiana de-alături.

 

*

inima nu-ti răsuci

spre golul ce te-a învăluit deja,

dusă lasă-te de unicul timp

ce ne compune si lasă-ti obrazul

buzelor mele pentru a sărbători clipa.

 

*

mîine, desigur, voi invita toată lumea

la regăsirea noastră în această cetate ostilă

identitătii mele de răzvrătit.

 

*

cui să-mi spun cazna

dacă nu copiilor mei

 

*

ar trebui să ne povestim

să ne spălăm cu apă neîncepută

 

*

Cine, dar

Cine va scoate spinul

Din inima ce nu se va lecui vreodat’

 

ca în zorii zilei

Copiii să mi-i strîng cu drag

 

În brate.

 

 

Moroni, acest exil

 

*

Aici, loc n-am aflat cît să-mi asez privirea

decît pe fotografiile trimise ce-mi sunt univers

stiu, dară, că doar voi îmi redati căldura

mîinii întinse

în zi de grea singurătate

deznădăjduită

 

*

Stiu că spre tăcere si în noapte merge totul

stiu

si buchisesc alfabetul iubirii

pentru a vă însoti ca ziua

pînă la soarele ce va urma

Doar atunci se va naste cîntecul tăcerii

tăcere zgomotoasă urcîndă înspre măretia

vulcanului pentru însămîntarea de mîine

De-acum stiti povestea

 

(Din ciclul: Un poet la Fresnes )

Bibliografie: Paul Dakeyo, Moroni, cet exil, Paris, Editura Silex, 2002

În româneste de Marilena LICĂ-MASALA

Paris, 26 mai 2011

 

 

Fresnes: renumită închisoare, la sud de Paris, în Île de France.