DIN LIRICA DIASPOREI HAITIENE DIN GERMANIA

 

Louis-Philippe DALEMBERT

(n. în decembrie 1962, la Port-au-Prince)

Poet, nuvelist, romancier, eseist, este o figură majoră a generatiei sale. A călătorit în Franta, Italia, Israel, fiind stabilit, în prezent, în Germania. Laureat al mai multor premii literare, cărtile sale, scrise în franceză si creolă, sunt traduse în italiană, spaniolă, daneză, germană.

 

 

n-am spus niciodată tată

 

lui yvon le men, care va întelege

lui paul marchand la fel,

fiind din aceeasi rasă

 

n-am spus tată niciodată

si nici că voi rosti vreodată

azi rusine nu-mi mai e

de-a o spune

a trecut vremea

cînd îti strîngeam absenta

în poalele

rusinii mele

infinitei mele feciorii uscată

fără mîngîiere părintească

 

a trecut vremea

dar mi se mai întîmplă încă

să caut acest cuvînt

ori un altul care să-i semene

si mi se-ntîmplă

în urma unui vis urît de noapte

sau pentru că n-am stiut

cu întunericul de sub pasii mei

să mă bat

iar cînd mîna mea crede că l-a găsit

se-ntîmplă că strînge

colbul

stîngăciilor mele

ecou pustiu al pasilor mei de bărbat

 

n-am spus tată niciodată

si nici că voi rosti vreodată

rusine nu-mi mai e

s-o spun

a trecut vremea

azi cui să mai spun?

ecouri absente

dincolo de chipul lor nepăsător

întuneric de adînc albastru

si teamă de gol

nici-o mînă vreodată

nu va fi în stare

să le dea înapoi

întîului tipăt

 

n-avem fotografii din pruncie

si nici că vom avea împreună

cu tine n-am decît acest cliseu

al căsniciei în care visele-mi orfane

căutau zădarnic

culoarea rîsului tău

a trecut vremea

cînd mi-era teamă de absenta lui

a trecut vremea

între timp am găsit-o

în ochii fiului meu

 

jacmel, 12 juillet 2006

 

 

mărturie

 

într-o zi

am deschis usa

zorilor

si m-am asezat

în verandă

în fata mării caraibe

avînd alături doar

un scăunel de paie

ca s-amăgesc pentru o clipă

ca s-amăgesc uneori

înserarea de ploi torentiale

cînd lampa

si-a oprit taifasul

cu grătarul

de paie si stele

de rom de trestie de zahăr

 

si acolo

în fata mării

vorba noastră mută

asteaptă încă

să revină pruncia

din hoinăreala ei

la fel tineretea

din utopiile ei

ce-ntîrzie să se domolească

 

într-o zi

am deschis usa zorilor

de atunci văd lumea

prin raza

palidă-n umbră si-albastră-n noapte

fără zarva

rănilor mele

în acea zi

în fata mării caraibe

am visat

un poem

neîncepînd de niciunde

sau poate din pruncie

si nesfîrsind niciunde

 

jacmel, 13/07/2006

 

În româneste, Marilena LICĂ-MASALA

Paris, 4 iulie 2011