Iulian DĂMĂCUS

Visul

Tesut cu noapte

si urzit cu zori/ un vis

ajunge-adeseori

în chiar momentul când

cobor din barcă pe tărmul zilei/

parcă

mi-ar aduce un mesaj

o luminare într-un lung siaj…

 

Eram corabia North pornită în larg

pe oceanul de vise/ Unul din altul

născându-se/ spuma albă a-mperecherii

Unul pe altul călcând în verdele năclăit de alge/

 

Pe arca mea toate vietile închipuite

privind cu spaimă balaurul cel verde

tulburat de furtună/ iese

ca răul din pântecele apei, ca veninul

verde-gălbui, după betie

Încheieturile navei se opinteau cu vaiet

Catargele se rupseră/ În zare – pământ!

Pentland Firth ne pândea cu ochii

barcagiilor pregătiti/

acesti jefuitori de vise!

 

Cine mi l-a trimis? De unde vine?

Să-l caut, să-l deslusesc în tesătura noptii…

Dar visul a rămas tăcut

s-a frânt

între genune si pământ…

Fântânarul

Cât de anevoie vorbesc izvoarele seara!

ecouri stranii

Numai florile si iarba/ doar ele se cutremură

si dorul/

de zbuciumul arterelor nevăzute

care

tâsnesc în trandafir

în floarea de colt

în ochii fecioarei

 

Pe patul alb, de spital

fântânarul conectat la perfuzii

se înseală/ aude murmurul apei

îl caută într-un vis nedeslusit,

dar susurul bănuit undeva, în adânc

nu trădează izvorul…

- Cum Doamne, s-a-ntâmplat?!

Aduceti-mi degrabă cumpăna din lemn de corn

cumpăna mea cu fir de argint/

- tovarăsii mei de-o viată – si

veti vedea izvorul/ e aici

îl aud, îl simt cum se zbate să iasă

Începeti săpatul! Noi

nu ne-am înselat niciodată

 

Cât de anevoie izvoarele

ecouri stranii

în iarbă, în dor

în visul fântânarului…

Umbra aceasta

care se tine de elefant

care aleargă după iepure si se-nvârte

în jurul pomului

Umbra aceasta care urmează pasărea-n zbor

până la înăltimea unui acoperis

până în crestetul unui munte

si apoi cade în argintul viu al unei ape

Umbra

însotitor incomod pentru mine

căci n-o pot depăsi niciodată

oricât de mare mi-ar fi pasul

oricât de campion as fi la sărituri!...

Si cât de greu atârnă

de picioarele mele când

mă bucur de răsărituri!

 

De o vreme am remarcat

o mutatie ciudată: umbra a devenit

un fel de piedestal/ care mă face

tot mai inert/

Uneori am impresia

că sunt din ce în ce mai putin vizibil

parcă mă confund cu propria-mi umbră…

Vizita

… si după cum spuneam

aproape tot satul se adunase pe Coastă

Si cum satul fusese destul de mare,

acum lumea se cam înghesuia:

aici doi frati care-si cheltuiseră averea

pe la tribunale, pentru o mostenire

acum stau unul lângă altul, si fiecare-i înjurat

si de copiii săi si de-ai fratelui

pentru putinul lăsat/ Ei ce să zică?

stau scrisi pe crucile lor care se rezemă

una de alta, să nu cadă…

Numai pârleazul, de fapt grilajul o desparte

pe Ana de Vasilie/ dar acum cine să-l mai sară!?

poate copiii să ia corcoduse… Putină minte

au avut si cei care i-au pus asa de-aproape!,

… că si când au primit-o-n partid a zis unul: – S-o

recomandeze Vasilie, că el o cunoaste…

 

Întâi a murit Vasilie, si pe cruce au scris Vasilie

apoi a murit vecina, iar pe cruce au scris… si Ana

– Sunteti nebuni? Stergeti! se supără popa

dar stersătura încă se vede

 

Si merse, si merse, si tot salutându-si neamurile

omul ajunse în celălalt capăt al Coastei

unde zări o cruce pe care nu scria nimic

Fără grai, trânti căciula si iesi grăbit….