Ca o vrajã a vietii cercul

Existenta este o vînãtoare de cercuri
cercul este marea metaforã
din cercuri venim
din marile sfere
si big-bang-ul este un cerc
este cercul redus la esenta ultimã
a avea ascuns în avere

Eram mic si nu stiam ce fac
cînd mîncam cercul pe stradã
ca o sîrmã mestesugit adaptatã
sau ca un bãt
credeam cã mã joc
ca o vrajã a vietii cercul
de fapt cercul mã juca pe mine
eu preot pãgîn
curat la suflet si la strãmosi
un ritual pe atunci fãrã sens
nu aveam voie sã înteleg
acum vãd dar nu tot
prins la mijloc în labirintul întrebãrilor lor
fericit pentru cã la mijloc
toate geometriile sfîrsesc în cerc
asa cum ochiul geme rotund
chemat de abis
cînd cercul trupu-mi frãmîntã
n-ai sã crezi
pînã n-ai sã citesti la vreme de searã
singur
dezmierdarea din lacrima frîntã.
Ajunge gîndesti
prea mult lacrimã într-un cerc
ar trebui sã nu mai fii unde esti
dar cercul e infinit
nu se stie cîtã lacrimã-n rîs
sau cît rîs
în lacrimã-i rãsucit

Priveste gura mare, frumoasã, flãmîndã
a cercului
aruncã sclipiri astrale spre sîngele tãu
cu priviri de sarpe asa stai
statuie de marmurã, de sare,

de lut, de abur mocnit
o, dulce dintele mortii
cînd te-a pãtruns dar n-ai murit

Din cînd în cînd o zvîcnire
prelungã, tristã si grea
mi-e aripa cu care mã apãr de moarte
si pana cu care arunc dupã ea.
 

Cînd voi trece hotarul acestei munci  I

Apa se prelinge dezmeticitã
din scorburi de dezghet
Lãcustele au dat iama-n rãsãritã
vacile Domnului cu aripile rosii
învatã sã zboare
au oare
unde mã voi afla eu atunci
voi visa iar cele douã lumi
rotunde si negre
istorie a celui mai dulce pelerinaj
mîncat ca pîinea cea de toate zilele
dulceata aceasta mã va munci
o voi ascunde în scorburile protejate
de soare,
ziua
împotriva tîlharilor noptii
sub aripile frumos colorate ale
vacilor Domnului
noaptea
contra furilor zilei
cînva voi trece hotarul acestei munci
au oare
unde voi fi eu atunci?
 

Cînd voi trece hotarul acestei munci  II

Unde voi fi eu atunci
au oare
cînd voi trece hotarul acestei munci
contra furilor zilei
noaptea
sub aripile frumos colorate ale vacilor
Domnului,
împotriva tîlharilor noptii
ziua
în scorburile protejate de soare
voi ascunde
dulceata aceasta care mã va munci
ca pîinea cea de toate zilele
istoria acestui dulce pelerinaj
între cele douã lumi
rotunde si negre
voi visa
unde mã voi afla eu atunci
au oare
învatã sã zboare
vacile Domnului cu aripile rosii
lãcustele au dat iama-n rãsãritã
din scorburi de dezghet
apa se prelinge dezmeticitã
 

Dar iatã mai multe probleme

Sînt un copac ce nu vede
decît un singur lucru
adîncul de purpurã al mãrii
dar iatã mai multe probleme aici
una e cu ochelarii de cal
alta e legatã de culori
cum sã fie adîncul mãrii de purpurã
si iarãsi
cum sã vadã copacul marea
poate mai degrabã e cerul
poate cã se face o confuzie esentialã aici
si dacã asta e o asa de gravã
eroare de perceptie
ce sã mai spunem de toate celelalte perceptii
cum poate asa un copac sã supravietuiascã într-o astfel de lume
iatã miracolul
desi si chestia cu ochelarii e ciudatã
pe care ramuri anume si i-a pus
si cum ar fi vãzut dacã erau pe
oricare alta din ramuri
sau poate si i-a pus pe rãdãcini
sau pe rãdãcina pivotantã pe care n-o are
si dacã asa sînt si eu
cum mai poate lumea sta în picioare?

Home