Theodor DAMIAN, New York
Preot prof. dr. Theodor Damian, după ce a urmat între 1966-1971 cursuri la Seminarul Teologic Neamt, a obtinut licentă în Teologie la Institutul Teologic, Bucuresti, 1975 (Teologie), a absolvit Universitatea Bucuresti, Facultatea de Teologie, 1999, apoi a dobândit titlurile de doctor în Teologie la Fordham University, New York, 1993 (Teologie sistematică – Istoria Bisericii), master în Teologie la Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey 1990 (Teologie – Spiritualitate). A început drumul în preotie ca preot în Arhiepiscopia Ortodoxă a Iasilor (1973-1978). După o sedere în parohiile din Dorohoi, Sibiu, între 1979-1983 urmează cursuri de studii ecumenice la Institutul Ecumenic Bossey, lângă Geneva, Elvetia, studii de teologie la Universitatea din Lausanne, fondează Biserica Ortodoxă Română „Sf. Trei Ierarhi”, Lausanne, din 1993 este Paroh al parohiei ortodoxe române „Sf. Ap. Petru si Pavel”, în Astoria, New York, fondată în Martie 1993. Are si sustinută activitate universitară si pe tărâm publicistic/ literar. Editor al revistelor: Symposium, [în limba engleză] The Romanian Institute of Orthodox Spirituality and Culture, New York (din 1994), Romanian Medievalia. Proceedings of Presentations at the Annual International Congress on Medieval Studies at the Western Michigan University at Kalamazoo, MI, New York, Lumină Lină. Gracious Light, Revista de cultura si spiritualitate românească. Review of Romanian Spirituality and Culture, New York, (din mai 1996), Buletinul Institutului Român de Teologie si Spiritualitate Ortodoxă, New York (1993-1996), Adusu mi-am aminte, Lausanne (1982-1983) s.a.. A publicat critică, eseu, cărti de teologie, poezie în reviste/ publicatii din tară si de peste hotare. Din volumele publicate: teologie – Introducere în istoria crestinismului. Primul mileniu, 2008, Implicatiile spirituale ale teologiei icoanei, 2003, The Icons: Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, The Edwin Mellen Press, Kingston, New York, 2002; critica literară, eseu etc.: Filosofie si literatură: O hermeneutică a provocării metafizice, 2008, Roua cărtilor. O hermeneutică teologică în context literar, eseuri, 1998, Pasiunea textului, 2003, Răsăritul cel de sus: De la Nastere la Înviere, 2006 (Editor), Lăuntrul si departele. Antologia Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York, 2007, (Editor) Eminescu 2000: Aniversări NewYorkeze, 2000 (Editor), Mai am un singur dor, 1995; poezie: Stihiri cu stânjenei, 2007, Semnul Isar,2006, Nemitarnice, 2005, Poesías (bilingv), 2005, Ispita rănii, poezii, 2001, Calea Împărătiei (bilingv), 2000, Rugăciuni în Infern, 2000, Dimineata Invierii, 1999, Lumina Cuvântului, poezii, 1995, Liturghia Cuvântului, poezii (volum bilingv), 1989.

 

Botezul dorintei

Orice desert are un izvor
sau chiar două
dintr-unul beau apă mai multi
din altul dacă e mai putini
nu toti pelerinii au setea la fel
asa cum dragostea nu-i niciodată
aceeasi
mereu intervine ceva
si vântul îsi schimbă gustul
unii sapă în desert
să găsească singuri apa
asta vocatie, mai zic si eu
să-i dezvelesti dunele
asa cum desfaci petalele
stânjenelului înfierbântat
de săpat se poate săpa oricând
dar ca să dai de apele adâncului
dulci
să convertesti desertul să se boteze
cu botezul dorintei
numai atunci

În Malta cavalerii

În Malta nu mai sunt cavalerii
doar sufletele lor se mai sălăsluiesc
împrejur
zidurile Mdinei sunt la fel
nu degeaba se numeste orasul tăcut
parcă în semn de vesnică pomenire
Din când în când
câte un stânjenel de mare
stropeste cu vinul său dulce
spada cavalerului strămutat
în semn de ofrandă
singură soapta petalelor
va ajunge până la el
si mirosul unei alte lumi
ce n-a fost niciodată a lui
îi vor învolbura nepedepsit
aripa frântă

Zidurilor cetătii
le trebuie alti luptători
nici cavalerii academiei nu mai sunt buni
altceva este la modă
nu forta ci moda cucereste
mai ales a cercurilor interpătrunse
nimic nu e mai puternic
decât perihoreza
în ea poti să cazi
dar nu si din ea
vraja perihorezei
e ca izvorul ce-si trage apele înapoi
nu mai scapi
dar nici nu te îneci
intri unde n-ai mai fost niciodată
si n-ai crezut c-ai să fii
e ca atunci când te înfrupti
din stânjenelul arzând
dar nu te arzi
e ca atunci când stânjenelul de foc
îsi închide petalele
si te soarbe în timp ce-l sorbeai
cine pe cine
nu se stie
acesta-i drumul nasterii tale din nou
ai vrea să fie asta eternitatea
prins în miscarea mereu unduindă
a cerurilor
nu mai ai odihnă
dar nici nu vrei

Mediterana se lasă despicată
de vârful ascutit al vaporului tău
e singura mângâiere
ce lasă urme până-n adânc
e singurul vapor ce răscoleste
fundul adâncului
după el apele se închid
ca Marea Rosie
la trecerea carelor lui Faraon
asa te muti din eon în eon
pe verticală si pe orizontală
deodată
arzi dar nu te mistui
pe măsură ce înaintezi
te botezi
într-o apă mereu mai curată

Ni se dă vin dulce de Malta
si ziare
dar cine poate să bea
când în Liban
pe mare mai sus
mor oameni nevinovati
cu sutele
pentru doi soldati evrei capturati
nu de cei care mor
ci de cei care nu mai au
tara lor
asa citim în presa celor decedati
nu distrugi o tară pentru doi soldati
scrie un titlu mare de ziar
vaporul are răbdare
e singurul om care are răbdare
în veacul acesta egoist si grăbit
el si marea despicată până-n adânc
nu există pâine albastră
nu există sânge albastru
pâinea neagră
cea dulce ca pământul
pe aceea o sfintesc si-o mănânc

Pe pragul portii marelui zeu
se fac exercitii de nemurire
Mytra te cheamă
dar nu te primeste de tot
ca o albină dai târcoale
stânjenelului auriu si fierbinte
ca îngerul mortii femeii lui Lot
nu se stie cine spune adevărul
si cine minte
tu trebuie să discerni
de firul acesta putred atârnă
nemurirea ta
dar ce înseamnă discernământ
în ispita aceasta încrâncenată
prelungă si grea

Exercitii de înviere

Un cântec de dragoste
învolburează marea cea mare
se-aude pe plajă
dar înfiorează adâncul
si răscoleste întreg universul
vine din big-bang
a avut viată scurtă
tolle et lege i s-a spus
Fericitului Augustin
iar tie
citeste si ascultă
teoria big-bang-ului
este în totală revizuire
universul vine nu din explozie atomică
ci din explozie de iubire
esenta lumii nu e chimică
ci psihică
tolle et lege

Meister Eckhart ne-a învătat
că omul este un fenomen acustic
si ne-a spus să avem un
de ce
pentru fiecare lucru
o întrebare dă un răspuns
o lămurire
dar ce te faci când răspunsul e
cine stie?
asa si cu vânătoarea asta
cine stie
mai ales dacă vânezi două paradisuri
deodată
abia dacă-ti mai amintesti de unul
de celălalt n-ai nici o idee
dar le vrei pe amândouă
cineva ti-a spus că ceea ce gândesti
există
pentru că gândesti
si că dacă vrei poti
dar nu ti-a spus si povestea
cu cai verzi pe pereti
si încă morti

Intrarea în templul acesta
te moare si te învie
asa cum se frâng aripile îngerilor
când coboară înaltul
si cum le cresc altele noi
pe măsură ce urcă
trebuie să mori de multe ori
ca să înviezi tot de atâtea
ca să înceapă transfigurarea
alergarea ta neîncetată
pe drumul templului
este pâinea ta cea de toate zilele
si de o fiintă
este lumina ce descuie usa fremătândă
rosie si umflată de ploi
când cad zăvoarele
te cutremuri
ca atunci când te afli fată în fată
cu tine
cu gândul tău cel mai ascuns
ca atunci când te dor rărunchii
în galbenul fierbinte al serii
si te pregătesti cucernic
si cu sârg
pentru exercitiile învierii

Te plimbi cu picioarele goale
pe acest nisip veninos
călcând peste scoici si melci
peste serpi si peste balauri
te culci cu urechea
peste această creangă de lauri
ai uitat că nu tu ai făcut lumea
ci ea pe tine
se-aprind felinarele lângă mare
ce orb conduce pe care orb
marea curge
Heraclit o împinge din urmă
val după val
e ca si cum ai sufla în soare
si deodată se miscă din loc
evident e o chestie de filosofie
nu de noroc

Există o singură unitate
cuplul
asa recita Ana pe vremuri
adică locul unde Tigrul si Eufratul
se-ajung
mai bine să fii în avangardă
decât în urma cărutei
tu duci câinele
sau el te duce pe tine de zgardă
avem o singură unitate
cuplul
mai răsună cuvântul Anei
dar cuplul este de un singur fel
de aceea fugim după el
fugim tremurând si sperând
nu contează că altii ne-o iau înainte
în templu e loc pentru toti
stăm la rând
la nevoie templul se face mai larg
templul e loc fără timp
ca un vas ce înaintează
cu si fără catarg
e locul unde si faraonii
se-nchină
si unde gândul tău îmbătrânit
trece din moarte-n lumină

O cum fug oamenii spre templu
parcă adulmecă un apropiat
cataclism
toată viata adulmecăm
de parcă ne urmăreste mereu
n-ai unde să fugi
râurile nu poti să le treci
singurul drum e înainte
si se îngustează mereu
spre templu spre templu
aici e singurul loc fără timp
asta Heraclit n-a mai spus-o
că locul creste un tip de fiintă
lasă timpul
nu complica ecuatia pe care si asa
abia dacă o-ntelegi

Ce bine să nu depinzi
adică să fii templu
dar asta nu ne e dat
e mult deja că intrarea acolo
ne este dată
dacă stii să navighezi
între Tigru si Eufrat
mirosul de tămâie
este ispita cea mai grea
si când nu vrei
sfintirea nu o poti evita
dar fericit alergi pe drumul
către izvor
înainte ca apele să-si creeze vadul
pe care nu-l cunosti
dar de care ti-e dor

Templul este fierbinte mereu
tămâia si jertfele si inimile
îl tin încins
asa cum cuprinsul se încinge
de necuprins

Mai bine să stai în templu
să te dezlegi si să te purifici
în apele groase
curse din lacrima fiintei
trebuie să strigi mult la usă
până se deschide izvorul
si să stii ce si cum strigi
nimic nu e la întâmplare
adu-ti aminte cum a rodit
după Zaheu sicomorul
după ce a luat hotărârea definitivă
să meargă împotriva curentului
spre izvor
locul nuntii lui asfintite
pe care în nici un vis
n-a visat-o
dar de care-i era atâta de dor

Asa-i stă bine unui templu
fierbinte ca para
noroc că nu te arzi
ceea ce-nseamnă că o parte din el
e în tine
si te tine din partea din care cazi
si că o parte din tine e-n el
de aceea e singura ta tintă
si drum si destin
spre care alergi dansând
ca oarecând Isaia
între Aliluia si Amin