Dan DANILA
Cartografie trista
Nu se mai nasc acuma cristofori
nici magdaleni sa caute alta lume,
sa ne trimita-n sticle verzi scrisori
pe rasucite frunze scrise anume
sa desenezi canibalii cruzi
si serpi cu pene care te-nfioara,
stiuletii aurii de cucuruz
sau musca otravita ce omoara
ori pasari ce vorbesc pe limba lor
sau cînta dulce ca o caterinca,
pe eva adormind sub pomisor
si pe adam în raiul lui, fiindca
din picuri amarui ne-am închegat
dar ce licori o sa ne stinga oare,
cine sa ne regrete ne-mpacat
topind în lacrimi insule de sare
si dorul carei jungle de acum
ascunde oare linistea pierduta
prin care o maceta taie drum
dar nu e piatra care s-o ascuta
cîte o harta veche îi mai cheama
si ploua cald peste exploratori
cînd le plateste sudul dulce vama –
dar nu mai sînt pe lume cristofori
* * *
În seara asta, palida si trasa,
un rest umil al serii din ajun,
trag fluturii la lampa si se lasa
un frig ce nu îl stinge vinul bun,
nici teracota strîmba, nici pisica,
nici greierele casei, musafirul –
auzi paianjenul cum toarce frica
si cîteodata înadeste firul
apoi, un fosnet tot mai deslusit –
o aripa-n bataie tot mai rara,
sau poate vîntul doar, pornit
sa frunzareasca iedera pe-afara?
auzi armatele de cari în lemn,
esti omul singur asezat la masa,
se stinge tot orasul ca la semn,
în seara asta, palida si trasa
* * *
visez întins sub un copac o apa,
sub apa la delfini mi-e dor sa zbor,
în zori ma simt atîta de usor
dar serile sub pasii mei se crapa
lespezi în care nudurile dorm
cînd trezitorul lor deja pîndeste,
parca le simte carnea între deste
înca plapînda, aluat inform
norii îmi par straini, un pictor mare
reface pînzele neîncetat,
în vis si pe pamînt e minunat
cînd toamnele dau lectii de culoare
doar aerul îl recunosc, asa
impartial, cum l-am mai respirat,
usor ca un cuvînt de neuitat
chiar daca stiu ca-l voi uita cîndva
Iconari
Ei chituiesc mereu uluci
cu sfinti de zugravit pe seara,
cînd din opaite pica muci
iar plopi în neguri se-nfasoara
astern culorile de lut
sub poleieli pe nimburi-roate
pe cîte-un chip abia-nceput
si pe sub gene aplecate
dar aburit de gura lor
argintul capata broboane,
se face trupul mai usor,
le trece carnea în icoane
iar din oftatul lor discret
se înfiripa ca o pace
din care daca esti poet
atîtea elegii poti face
