Dan DĂNILĂ
LA MILA 23
Ieseam noaptea să văd stelele
si nu mai găseam calea înapoi,
găseam calea laptelui, vrăjitorie
precum privighetoarea sau ielele
puteam să fim mereu amândoi
constelatie rară din două lumini
ca niste pietre gemene de prund
din care s-au scurs orice vini
as fi vrut să mai pot număra ochii
păpădiilor din grădina cu soapte:
peste pleoapele visărilor tale
să mai fiu eu paznic de noapte...
BETIE
E o seară aproape ca oricare,
un înger îmi plânge pe umăr,
un câine mi se culcă la picioare,
iar eu încep înfrigurat să număr:
degete, dorinte, pahare,
adun merele cu visele perene,
gunoiul cu orbii si ciorile,
cărtile noi cu orele de lene
melancoliile cu toate urdorile
sunt tot mai lucid, văd prin ziduri
bătrânii plângând, copiii cu riduri,
încep să plutesc peste maidane,
mă urmăreste ceata din icoane –
e o seară aproape ca oricare alta,
îmi scriu ceva pe inimă cu dalta...
PĂDURE
Uitare mai deasă ca o pădure
în care ne rătăcim tot mai des,
îsi caută cuiburi cu aripi usure
trei păsări gonite dintr-un eres
în trunchiuri cresc scaun si masă
la care vom sede noi amândoi,
trece pe sus o boare cetoasă,
cărarea spre lumea de-apoi
făcea un semn licorna din lună,
miez de tăceri, uitare de toate,
dormeau adânc pui de furtună
pe paturi de frunze roscate...
PLOAIE
Ploaia care ne închide-n noi
zloata care ne încuie-n casă –
inimă, prescură din noroi,
patimă de carne pofticioasă
nou mileniu, tânăr si barbar
ca o limbă încă netradusă,
vremea sună golul din pahar,
nimenire lângă masa pusă
umbre grave care se petrec
pe aleea dinspre vreme bună,
suflete înhămate la edec,
plouă aspru, îndelung, si tună...
