POEZIE RUSĂ POSTMODERNĂ

 

Grigori  DASEVSKI
(1964)
*     *     *
Vom iesi la aer,
acolo vom vorbi.
Văzduhule, esti invizibil,
precum o inimă străină,
si credincios până la mormânt.
În cel mai rău caz,
vei fi bucuros să te încălzesti
cu vocea mea.

GEMENII

 

Pentru N.

Gemenii, încă în interiorul doamnei,
în întuneric râd si se tem:
„Noi deja nu mai suntem nici pestisori, nici păsărele,
nu prea mai avem timp. Si ce urmează?
Dar dacă China-i chiar dincolo de peretelul burtii?
Dar dacă ar fi să fim fetite? Iar lor, precum se stie,
China li-i interzisă...”

*     *     *
Fie si-n răzletire, mă voi lipi.
Îmi vor spune: ce-i cu tine?
Asta e, si n-ai ce-i face, –
si asta este încercare,
chin.

*     *     *
Tu, văzduhule, întregu-ti azur, azur
de năbuseală ce mă trage spre somn.
Înfătisează-te pentru un singur ochi barem.
Mai greu mi-i să respir cu tine, mincinosule ce esti tu.
Soarele însă este ochi,
de parcă – ar fi fumul
altui foc
care va arde si deja chiar arde.
El îmi înclină privirea spre pragul din fată
de parcă i-ar fi frică să se împiedice,
de parcă el – rusine ar fi.

*     *     *
Fiece minut nou ca pe o stafie să-l astepti,
pentru el unul e atâta pregătire,
fata cu lumină să-ti pudrezi – prost se tine lumina,
iar fără atare machiaj tu esti de nerecunoscut
nu de multimea de fete, ci de anii trăiti,
precum îndepărtatele stele usoare ca fumul.

*     *     *
Întorcându-mă de la străine nunti si morminte,
fără-a astepta deznodământul, mă ridicai
si văzui o enormă încăpere, sală.
Pereti, pereti, Moscova, si întrebai:
unde-i acea lumină, ce mereu paginile lumina,
unde-i acel vânt care le răsfoia?