Virgil DIACONU
Parabole
Femeia cosmicã
Iatã cum am ajuns si în ziua aceea, a izgonirii.
Singur si fãrã ea, fãrã femeia mea de iubit.
Acum, zilele mele au devenit nefiresc de subtiri si de reci;
ca niste gratii în spatele cãrora sînt nevoit sã astept.
În aceastã închisoare, singura mea libertate este cerul.
Si cum mã pierd în cer, în norul si lumina lui,
chiar în bratele ei mã pierd, chiar de îmbrãtisarea ei sînt rãpit...
Si eu care mã credeam în ziua izgonirii;
si mie, care îmi era dor de ea...
O, ce nefiresc sã o socotesc lipsã, cînd ea este pretutindeni...
Adunã-ti picioarele din cardinale – i-am spus,
oriîncotro as lua-o, fecundez universul!...
Faptul comun si erezia
Scrierea de cãrti este fãrã sfîrsit – a spus el – cei care scriu par sã ia lumea în propriile lor mîini... Si cum un asemenea lucru nu este dat decît Creatorului, ei au fost socotiti, adesea, niste eretici.
Dacã tu ai trece nepãsãtor printre rînduri, acesta ar fi faptul comun. Fatã de nepãsarea ta, semnele sînt, neîndoielnic, o erezie. Si îmi închipui atunci: întelesul semnelor – ce erezie trebuie sã fie!
Un eretic are darul de a-i pune pe ceilalti în încurcãturã: în Labirint. El îti lasã deschis Labirintul, dar nu îti aratã si calea... Tocmai calea, care îi dã mãretie.
Dar tu trebuie sã încerci: Labirintul va fi deschis tot timpul, tot veacul de aici înainte.
Paradoxul pe care ni-l propune acest Labirint stã în faptul cã tocmai acela care a gãsit calea refuzã sã-l pãrãseascã. De aceea si spuneam cã un astfel de Labirint este opera unui eretic.
Singurul lucru care îl desparte pe eretic de noi este propria lui erezie. În rest, îl poti atinge cu mîna. A-l atinge cu mîna e una, a-l deslusi este alta!
Dar tu trebuie sã încerci: Labirintul va fi deschis tot timpul, tot veacul de aici înainte.
A ridica un Labirint este o erezie.
A-l ocoli sau a-l distruge este un fapt comun
Asa vine unul din vechime si-mi strigã: Vai tie care ai îndrãznit sã cugeti!
Avutia
Dacã tot am venit la voi, ia nu mai trageti cu
ochiul la ea si nu vã mai uitati pe furis la femeia
mea, dacã tot am venit. Dacã tot am venit aici, în aceastã viatã.
Mai vedeti-vã de treburi si n-o mai ispititi
cu privirea, cînd vine înfãsuratã în vulpea ei
argintie... Mai am si alte griji decît sã o feresc de
capcane, cum stati hãitasi cu ochii pe ea, ca la
vînãtoare. De altfel, am gãsit eu o cale sã o feresc
de voi: eu am ascuns-o-ntr-un cîntec. S-o stie toatã
lumea, sã n-o atingã nimeni. Sã nu se spunã despre
mine cã îmi las avutia în risipa multimii...
Chiar asa! Mai vedeti-vã de treburi si nu mã mai
pînditi cu tot felul de lucrãturi si scorneli, cã va
fugi argintoasa cu altul.
Lãsati-mã, cã stiu eu ce am de fãcut!
De voi lãsa eu viata din mînã, are el Daimonul
grijã!
Parabole
Femeia cosmicã
Iatã cum am ajuns si în ziua aceea, a izgonirii.
Singur si fãrã ea, fãrã femeia mea de iubit.
Acum, zilele mele au devenit nefiresc de subtiri si de reci;
ca niste gratii în spatele cãrora sînt nevoit sã astept.
În aceastã închisoare, singura mea libertate este cerul.
Si cum mã pierd în cer, în norul si lumina lui,
chiar în bratele ei mã pierd, chiar de îmbrãtisarea ei sînt rãpit...
Si eu care mã credeam în ziua izgonirii;
si mie, care îmi era dor de ea...
O, ce nefiresc sã o socotesc lipsã, cînd ea este pretutindeni...
Adunã-ti picioarele din cardinale – i-am spus,
oriîncotro as lua-o, fecundez universul!...
Faptul comun si erezia
Scrierea de cãrti este fãrã sfîrsit – a spus el – cei care scriu par sã ia lumea în propriile lor mîini... Si cum un asemenea lucru nu este dat decît Creatorului, ei au fost socotiti, adesea, niste eretici.
Dacã tu ai trece nepãsãtor printre rînduri, acesta ar fi faptul comun. Fatã de nepãsarea ta, semnele sînt, neîndoielnic, o erezie. Si îmi închipui atunci: întelesul semnelor – ce erezie trebuie sã fie!
Un eretic are darul de a-i pune pe ceilalti în încurcãturã: în Labirint. El îti lasã deschis Labirintul, dar nu îti aratã si calea... Tocmai calea, care îi dã mãretie.
Dar tu trebuie sã încerci: Labirintul va fi deschis tot timpul, tot veacul de aici înainte.
Paradoxul pe care ni-l propune acest Labirint stã în faptul cã tocmai acela care a gãsit calea refuzã sã-l pãrãseascã. De aceea si spuneam cã un astfel de Labirint este opera unui eretic.
Singurul lucru care îl desparte pe eretic de noi este propria lui erezie. În rest, îl poti atinge cu mîna. A-l atinge cu mîna e una, a-l deslusi este alta!
Dar tu trebuie sã încerci: Labirintul va fi deschis tot timpul, tot veacul de aici înainte.
A ridica un Labirint este o erezie.
A-l ocoli sau a-l distruge este un fapt comun
Asa vine unul din vechime si-mi strigã: Vai tie care ai îndrãznit sã cugeti!
Avutia
Dacã tot am venit la voi, ia nu mai trageti cu
ochiul la ea si nu vã mai uitati pe furis la femeia
mea, dacã tot am venit. Dacã tot am venit aici, în aceastã viatã.
Mai vedeti-vã de treburi si n-o mai ispititi
cu privirea, cînd vine înfãsuratã în vulpea ei
argintie... Mai am si alte griji decît sã o feresc de
capcane, cum stati hãitasi cu ochii pe ea, ca la
vînãtoare. De altfel, am gãsit eu o cale sã o feresc
de voi: eu am ascuns-o-ntr-un cîntec. S-o stie toatã
lumea, sã n-o atingã nimeni. Sã nu se spunã despre
mine cã îmi las avutia în risipa multimii...
Chiar asa! Mai vedeti-vã de treburi si nu mã mai
pînditi cu tot felul de lucrãturi si scorneli, cã va
fugi argintoasa cu altul.
Lãsati-mã, cã stiu eu ce am de fãcut!
De voi lãsa eu viata din mînã, are el Daimonul
grijã!
