FEMEI
 

NICOLE

Vãd pînã acolo unde faci semn sã te apropii de cel
pe care îl lasi în urmã ca pe o uitare anume
tãcutã, bãsmãlutã la fereastra unui tren care întîrzie
într-un tunel înfundat, pînã acolo privesc,
sufletul tãu zdrentuit ca o hainã de cãlugãr
îndoit între ale sale – nu-ti pot spune pe nume,
numele tãu e o ranã pe-o floare-ntr-un burg
de pe Rihn, o runã scrisã noaptea pe cînd
cei ce citeau îsi pãrãseau casele si mureau
tristi sã te nascã din cuvintele lor
ca minesöngerii evului mediu-n baladele
spuse pe buzele îndrãgostitilor gata
sã se transforme în stîncã, o lorelei
în privirile poetului trist izgonit de inimile
pîngãrite pe rînd de nimeni aflate, si tu nu stiai
cum sã le faci pe plac, rãtãceai în casa pustie
din Woodside, în Duane House, ca o pustnicã în munti
lîngã flori de cimbru si smîrc, pînã
acolo vãd si nu cred cã poti fi tu tristetea
despre care am scris cu multi ani în urmã,
pasul tãu pe pãmîntul fãgãduintei umblînd
dupã mierea si laptele furat acasã
de cei cãrora acum vrei sã le uiti numele
si nu poti, ostenitã de ziua de mîine, fericitã
de ziua de ieri, la picioarele unei menade
rãtãcitã-n Manhattan, lehuza unor gînduri
din care poti culege cãcãrezele caprelor din
insula Creta, pe cînd tu ai putea
trece ca o adiere de vînt peste stînci
recitînd din Pindar, asa cum respiri si crezi,
vãd pînã acolo unde sufletul tãu
pãrãseste chinul si se aseazã pe flori.

CLAUDIA

Poate ti-ai spus în gînd, pe cînd treceai Oceanul
în zbor, liebende, euch, ihr in einander Genügten, fãrã
sã stii cã Rilke ti se ascundea în suflet
cum li se întîmplã îndrãgostitilor toamna
cînd singuri rãmîn iar singurãtatea pare a fi paradisul de
prisos pe o vreme de iarnã, nu-ti puteai, desigur, imagina
schelãria de beton si sticlã, camera micã din Woodside,
loc al destinului si al dorului împreunã,
ochi peste negura celor ascunse în gînd, tablouri
lãsate în grãdina din München printre stejari si ulmi,
pãsãri si pãpusi de lemn scoase din cutii
la sãrbãtori între muzici de flaut, serenade aduse
celui nãscut, pasi de balerinã de pe vremea
cînd veneau de departe toate bucuriile, acum
nici nu-ti poti imagina realitatea de parohie
în care sub cruci îngrãmãdite pe piept vezi
fetele celor disperati si încrezãtori, ca în ziua
de mîine uitarea celei de azi, dupã o sumedenie de
biti care adunã banalitãti gata sã se transforme
în fapte, ce fel de fapte, nici nu-ti place sã stii,
totul trebuie sã fie perfect, sã nu cadã colturile
perdelei peste supa de rosii, Andrei sã
doarmã la timp, sã nu mãnînce zaharicale, sã nu
asculte vorbe gresite în trei limbi deodatã,
grãdina din spatele casei sã înfloreascã,
iarba sã rãmînã verde tot timpul anului, gutuiul
sã nu se usuce chiar dacã în fiecare an face fructe putrede
pe ram, de acasã pînã la bisericã, de acasã pînã
la parcul de joacã, de acasã pînã la Staples, în
aburi de griji, fericiri, tristeti,
Krätten als götticher Brauch, cum a spus poetul
în grãdina de trandafiri.
 
 

DOINA

Poti cumpãra flori de la rusi, e o tarã liberã
si-n Rego Park dincolo de Woodhaven, fructe si sepii,
numãra cu ochii tãi migdalati centii nu rublele, de ele
ai fugit cu ani în urmã de acasã, soarele era spre apus,
dealurile verzi, vãile frumoase, mîinile
pline de liliac înflorit, acum sub elasticul întins
adunã coji de cartofi, pansamente, pun ace
în nervii bolnavilor închipuiti, zi de zi
ca o repetitie acrobaticã în sala de concert, acolo
unde ai putea vietui asa cum fac florile în ghivece,
fãrã teama de-a pierde ziua de mîine
chiar dacã în buzunarele ei se aud suspine usoare
de îngeri, hîrjoana degetelor printre fiole, siringi,
tablete, inele, ca amintiri de pe vremea cînd
pe umerii tãi poposeau douã brate, ale bãrbatului
asteptat ani în sir peste ape,
poti aduna artizanat din toate zonele tãrii pãrãsite,
acolo în mansarda unde pînã nu demult
îsi fãceau plasã pãianjenii, poti trãi linistitã
în tara ta si acolo departe, în spatele zgîrienorilor,
în cartierul în care zilnic auzi kak tibea zavut,
natasa, spasibo, haros, ca si cum nimic nu s-ar întîmpla,
îti spui, putea fi idis, putea fi hindusã, hispanã,
orice, într-atîta libertate ti se poate întîmpla orice,
dar mai ales fericirea care-ti deschide zilnic
ferestrele sã-ti intre cerul senin, proaspãt
ca aerul de pe valea Buzãului, poti începe aceeasi zi
fãrã a te plictisi, cu tigara mentolatã între degete,
cafeaua alãturi, pacientii la usã, rãspunzi,
doctor office, please!
 
 
 
 

MOOKIE

Sã-mi spui, Miki, dacã ai stins becurile,
despre ce becuri e vorba, Mookie,
cele de la etaj, cele din laboratoare, din office,
toate becurile, Miki,
lasã-le aprinse, vor sti cã locuim aici, cã aici
primim pacientii, le dãm retete, medicamente,
dar sperantã, le dãm, Miki,
cu ea pleacã de-acasã spre noi, aici lucrurile stau altfel,
nu le împuia capul cu de toate, nu mai sîntem în tarã,
n-avem plan cincinal, avem doar un jurãmînt
fatã de Hipocrate, iar acum lasã-mã sã-mi accesez site-ul,
or mai fi înviat dacii în muntii Carpati,
or mai fi gãsit cosoni rromii, cine stie,
bine, sã stingi lumina cînd adormi lîngã Orãstie,
sub pietrele Posadei poate, într-o pesterã
prin muntii aceia blestemati sã rãmînã uitati, goi
desi sînt plini pe dinlãuntru cu aur,
aici, pe Broadway, în Astoria, lîngã East River
cad noptile din cer, nimeni acolo nu stinge stelele,
nimeni nu le numãrã, pãrul tãu alb, mîine violet,
ochii tãi ageri, mîinile rãscolind fisierele
negrilor care vor veni mîine sã-si spunã durerile
care vor apãrea pe monitor, stai,
cînd vei stinge lumina, mai întîi ia-ti hapul,
peste noapte pot veni tot soiul de insi, unii
de departe din insulele prin care ai umblat,
îti vor cere sã le cînti, iar tu esti afon,
desi ai putea interpreta la Metropolitan Opera
arii din opere închipuite, asa cum faci
acum, iar dacã vei privi cu atentie
deja ziua de mîine e azi,
Starky iarãsi s-a pisat peste tot,
iartã-l, nu stie ce face.
 

LUCIA

Dacã singurãtatea este mult mai grea într-o metropolã,
atunci în satele Maramuresului în fiecare om
locuiesc mii de metropole, ca în mîinile lui Dumnezeu
focul si apele, cerul  si pãmîntul, viata si moartea,
sau nimic din ceea ce ti-ai închipuit acolo
nu poate fi împlinit aici, în Queens,
între tablouri, între albume de artã,
între Monday si Friday, job, metrou,
Saturday: vizite, cumpãrãturi,
Sunday: uneori bisericã, odihnã, ar fi fost bine
dacã ai fi avut un amant, un boyfriend,
zilele ar fi avut rost, ceva s-ar fi schimbat în bine,
la urma urmei, fugi de acasã pentru a fi fericitã
sau pentru cã fericirea de-acolo nu te mai satisface,
pare monotonã, la fel de monotonã ca viata de aici,
chinuitã între cîtiva dolari, datorii, sperante,
cu sevaletul uitat în debara, uleiurile uscate,
cu gîndul la galeriile din Soho,
bulversatã de pop-art-ul expus peste tot,
de hazardurile lui Paul Mc Cartney de la Guggenheim,
cît ketch-up o fi folosit pentru însîngerarea pînzelor,
nu-ti dai nici o sperantã, dealurile,
cerurile, casele tale par a fi cîteva memorii
pe care nimeni nu le mai rãsfoieste, spui toate
astea într-un soi de resemnare lui Nicole,
ea îti oferã cafeaua, tigara si iluzia
cu care poti merge mai departe,
ea spune, pînã la capãt, cine poate sti
pînã unde, pînã cînd, în fond n-ai pãrãsit pe nimeni,
toti stau în sufletul tãu ca floarea soarelui în ochii lui van Gogh.
 
 

Home