POEZIE FRANCOFONĂ

Hélène DORION

(n. 1958, Québec)
Născută la Quebec în 1958, cu studii de literatură si filosofie, Hélène Dorion este o poetă recunoscută la nivel mondial. Opera sa, situată între o gîndire filosofică si un lirism intrinsec, scrisă în Québec, în Franta sau Belgia, tradusă si publicată în peste 15 tări, are ca teme principale: trecerea timpului,  tensiunea dintre infim si infinit, căutarea nesătioasă a absolutului.
A primit diferite distinctii sau premii internationmale: le Prix  international de poésie Walonie-Bruxelles – 1992, le Prix de la Société des écrivains canadiens – 1995, le Prix du Festival International de Poésie d’Oradea – Roumanie,  pour L’issue, la résonance du désordre – 1997,  le Prix Alain-Grandbois pour Sans bord, sans bout du monde – en 1996, le prix Aliènor pour Pierres invisibles en 1999, le prix Anne-Hébert aal romanului, pentru  Jours de sable – în 2004, le Prix du Gouverneur général du Canada pemtru Ravir, în 2006…
Antologia Mondes fragiles, choses frêles este o retrospectivă a întregii sale opere poetice (între 1983-2000)…  Hélène Dorion este membru permanent al juriului pentru  Prix francophone de poésie Louis-Labé si a juriului pentru Grand Prix International de poésie de langue française Léopold Senghor. A fost aleasă membră a Academiei de Arte din Oradea în 1998 si a Académie des lettres din Québec, în 2006…

 

 Fără de măsură, suflul pianistului
se adînceste-n furtună. Valurile

înghit faleza amintirilor
unde ti se odihneste copilăria.

În gura ta, cuvintele ard
nu degajă decît frînturi de silabe
– de fiecare dată pîinea, de fiecare dată vinul –
însă răul se tot adînceste.

Ziua continuă
dincolo de limita fragilă, umbra
aparitiilor se va estompa  vreodată ?

***
Cu lovituri de gheară pe materia dură
tîmplarul scobeste suprafata
lumii, ciunteste carnea
cercetează buzunarele timpului.

Cu capul aplecat pe esafod
meditează: să mă transform în zeu
să dansez în mîinile haosului
pînă la piatră, pînă-n noroi.

***
Pribeagul, din drum
zăreste casa. Un val de nori
îl estompează, – o lume voalată

imaginea stinsă
melodia rătăcită
cuvîntul evadat

pe care le regăsesti treptat
pentru ca zorii, pentru ca noaptea
si viata să mai fie
o dat’.

***
Sub cerul calcifiat
ziditorul se agită-n întuneric
clatină firele invizibile, caută copacul
cercetează faleza.

Zice: atîtea grinzi
ne reazemă vidul
cum se întind din rădăcini
pînă osul ating.

Fără a-l istovi, piatra clatină întunericul
apa atonă, pămîntul zăcînd la mijloc.

Iar adăpostul rarefiat ne inventează
case de flăcări si castele de nisip.

              (Cf. Jean Orizet, La poésie française contemporaine. Anthologie, Le Cherche Midi, Paris, 2004, pag. 307/308)
Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU