TINERI AUTORI

 

Any DRĂGOIANU

 

Mă destăinui noptii

 

se zvonise că virusii sînt programati să ne intre în oase

vor cripta fiecare canal colector si reziduurile se vor strînge în pupile

ziua vom circula ca lăcustele cu mîinile transparente  prinse de stîlpi

noaptea ne vor toca pînă la ultimul centimetru de calciu

în vene circulă submarinele cu traficantii de rugăciuni

aseară explodase ombilicul vecinului de la etajul patru

nu si-a plătit impozitul pentru gargara cu musetel

eu nu cred că m-am infectat vreodată cu politica ieftină de cartier

am tinut pe tălpi două fire de nisip ca să pot completa puzzelul

copiii rîd cînd îmi leg baticul bunicii sub bărbie

povestile nu mai au final ca pe vremuri

se strică urechile timpului si ceasurile bat în moalele capului

sîngerînd pînă la creier

 

Pe frigul promis

 

se auzea de la o inimă la alta cum zboară

n-ai fi zis că te macină ca pe zidul bisericii

în tunel e frig si cercurile se amestecă mereu cu piramidele

 

între piramida lui Keops si lună nu e decît un răsărit sublim

lansez rachete în timpul meu liber visînd cruci si îngeri

dacă aveam o tintă precisă

as fi ochit în sistemul de gînduri al omenirii

nu tremuram eu era parazitul imens care mi-a vărsat pe scalp

două miligrame de seriozitate consistentă

fereastra nu scîrtîie numai secundele au blocat frigul

îmi aranjez privirea ca să par desfigurat

cersesc la statia de metrou

   

Semănătorii de cuvinte

 

îsi arcuiau gîndurile peste cîmpuri

în primăveri tîrzii măsurînd linia orizontului

se pierdeau în verdele crud

ca îndrăgostitii îmbujorati după primul sărut

cu palmele aspre căutau margini de visuri

războiul nu se sfîrseste la coltul paginii

soarele-n crestetul zilei amenintă cuvintele slabe

o fericire de ocazie în templul cunoasterii

sufletul răstignit pentru vesnicele curiozităti

dincolo de satul acesta e noaptea

uneori mă tem de vecinii cu semne în frunte

ei mă caută prin celelalte galaxii

am plecat să culeg stele

 

de coltul nemuririi mă agăt printr-o silabă

 

Nimeni nu avea lumina

 

o defineau zorii sufletului cînd adevărul trăda

particulele fluorescente străbăteau tesuturile bătrîne

retina memora chipuri albastre

se prelingeau printre gînduri cîteva miligrame de compromis

viata m-a trădat la mijlocul drumului

copacii vorbesc de lună si pămîntul se rostogoleste în galaxiile vecine

oamenii căutau castele de nisip topindu-si carnea

în treceri absurde se loveau de partea estică a crucilor

Isus m-a găsit frămîntînd trupuri din lut proaspăt

într-o zi va sufla peste ele si vor înmulti pămîntul Făgăduintei

nu mai aveam aripi să culeg stele pentru restul păcatelor

îmi sprijineam sufletul de ultimul strop al ploii căzute pe fereastra prăfuită

acordurile unui violoncel îmi opresc bătăile

inimii

pieptul se umflă adunînd iubirea mult visată

în palme erau petale de crini pentru celelalte vieti

mirosea a smirnă si la coltul pleoapelor se adunase ceara

ceilalti aprinseseră focul în pădure

ardea pînă la linia trasată de albastru

m-am ridicat numai suflet să le dau binecuvîntarea

 

Cunosc îngerii

 

au părul de foc în inimi temple

oglinda spartă îsi trimite cioburile în cuvintele arse

erezie

se năsteau din tărînă mîinile mele

peste trupul tău bolnav

esti posedat de iubire

îti măsor sufletul cu săruturi

în amurgul tîrziu

două palme la dreapta de pădurile mostenite

un greier în călcîiul crăpat de zorii unui anotimp

sînt ca soldatul trimis în căutarea unor mine capcană

explozii în artera principală

adevărul pulsează într-un ritm constant

îngerii trec deasupra stelelor

îsi construiesc palate si le decorează cu sfinti vii

mă închin prea tîrziu

cenusă

Topeam stelele

 

căzuseră sute în cazanul urias

al timpului

rămas ca un vesnic soldat

rănit de obuzul

mintilor perverse

mestecam cu grijă colturile fine

ale unei bucăti

de stea originală

nu o făcătură de doi bani

vopsită în culori sclipitoare

de golanii ce dau tîrcoale

trezoreriei închise cu un lacăt uzat

 

aveam în minte povestile bunicului

despre lupii hidosi

ce ne spurcau bătătura

si ocoleau colibele săracilor săteni

 

mestecam cu putere în minereul fără nume

usurînd din sarcinile femeilor cu program

de zile si nopti nedormite

se zbăteau în clepsidra adevărului

ca sirenele prinse în năvoadele ascunse

de pescarii flămînzi

 

Capcana timpului tău

 

treci prin vis ca un ecou atingîndu-mi sufletul

ai pielea tatuată cu griji

în serile cu lună cînti simfonia regăsirii

am străbătut atîta cale prin spirala timpului

mereu legati de alte mîini

ne blestemam destinul

ninge cu flori de cais în partea mea de cer

cad în tărînă asteptînd un întreg ce părea imposibil

tu pe treapta a noua

eu scăpată din cel de-al saptelea inel

pregătiti să ne fim totul

cînd zmeii se înaltă în inimile noastre

albastrul colorează putina fericire

am lutul în palmele tale nearse

rugăciunile vin să închidă tunelul

iubire atemporală

 

Cresteai din mine Cuvînt

 

Dumnezeu m-a văzut lîngă fîntînă

aveam părul murdar de păcate si inima plină de spini

alunecasem în prăpastie tinînd Cuvîntul în brate

ca pe unicul meu fiu străbătînd universul

mă împiedicam de coltul stelei Polare

eram prietenă cu noaptea pe atunci

si-a găsit să mă întrebe de coltul pietrei

două  mii de ani lumină către apusul închipuit

se rostogolea în plămînul stîng vesnicia

copilul cu ombilicul înfăsurat de gîtul vietii strîngea turmele rătăcite

i-as fi dat o candelă să treacă prin desert cu fruntea sus

poate în iernile grele o creangă de măslin face minuni

El mă legase la gură să nu mă aud cînd vorbesc

animalele nu îsi părăsesc bîrlogul

ele stăpînesc pămîntul

  

 

Cu mama în tomberon

 

mă născuse tîrziu într-un spital din provincie

legase două trei scutece peste zilele care ne fortau să rămînem

eu eram un punct în universul cosmarurilor ei

mă pregăteam să zbor peste spinarea pămîntului

din ochiul stîng îmi curgea irisul

pe fată aveam o hartă în sapte colturi

lîngă pat se cuibărise o ciudătenie

îsi freca botul si mirosea ca naiba

un medic bătrîn a spus că viata depinde numai de mine

priveam în gol cu celălalt ochi

pe tavan desenase timpul cîteva linii perfecte

mama se asezase între prima secantă

o figură destul de întîlnită

marginea universului meu era trasată cu puncte de suspensie

un tub imens străbătea sudul inimii

  

 

Unghiul mortii

 

el era trecut de a doua tinerete

se plimba prin timpan cu o masinărie veche

îi transpirau palmele de atîta lumină

învătase trucuri ieftine

în cristal sculpta femeile cu aură purpurie

avea un defect de vorbire

se născuse cu o întîrziere de cinci nanosecunde

unghiul din care privea culorile îi era favorabil

detectase toate vibratiile

îti ascultă inima de la mii de kilometrii distantă

are o autostradă suspendată în plămînul drept

nu se dă bătut încearcă toate spiralele

face viraje prin sunete si dă explicatii zvonurilor ieftine

mă gîndeam să îl denunt