Sunetul Muzei

 Din norul ei, Andruska te priveste
si, rãtãcind vãzîndu-te, zîmbeste.
dar, cînd cu zel nociv te-mpotmolesti,
despre figura ei sã nu-mi ceri vesti.

 Ascultã cum îti cîntã vechea Muzã
prin vocea mea dogitã si confuzã
si plîngi apoi: „Nevrednice Cassapu,
care ti-o faci precum te taie capu’,
si care cînd, pe vremuri, mã zãreai,
chiar de pe-un alt trotuar, mã salutai,
îti amintesti…, demult…, de raza noastrã
cuprinsã-ntre perete si fereastrã?
Cînd, deseori, te-mpodobeam cu har
si te-alintam, o, blînd al meu mãgar,
iar tu, ‘mblînzit, pe unde-i interzis,
mã conduceai grãbit, direct în vis.
Cã-n grabã te trezeai: cãzut din pat,
într-un cearsaf botit înfãsurat
si, ca expresie-a gestului de trudã,
cu pete mari pe pijamaua udã.

 Mai izbuteai, pe-atunci, efect hipnotic,
sã storci vreun vers din actul tãu erotic.
Într-un tîrziu ai înghitit pastila:
tu te-ai ales cu jalea, eu cu mila.

 Miloasã si duioasã te-ndemnam
sã mai privesti din cînd în cînd pe geam
pînã-ntr-o zi cînd (tristã sãrbãtoare)
ai adunat popor la întîmplare
si te-ai dat mare, întelept si bard
si-n consecintã m-ai legat de gard.

 Ci eu te-am asteptat sã mi te-ntorci.
Oh! Cum de-s toti bãrbati-atît de porci!?
Preocupat de noua carierã,
Te-ai condamnat la propria ta galerã
si, cum atestã martori si dovezi,
pe-o mlastinã stãtutã navighezi:
cu cala plinã de Diazepam
drept plan de luptã – bravul habar n-am.
Odatã-nlãturatã buna zînã,
în loc sã-nvîrti timona, tragi de-o frînã:
e chipul binecuvîntat în care
vei fulgera a veacului uitare.

 Te iert. Acum. Si-ti mai ofer o sansã
de-a pãrãsi otrãvitoarea transã.
Fii din nou tînãr! Iatã! Nu muri,
si poate cã-ntr-o zi-mi vei multumi…

[…]

 Sãmînta,-atît de scump vîndutã-n piatã,
s-o folosesti mãcar acum învatã
cu spor egal, dar cu mai mult temei,
expertule în cercuri si-n femei!

 Cu ochi-nchisi mã-mbrãtiseazã, da,
Eu sînt întreagã amintirea ta.
Iar în rãstimpul scurt sã-ti amintesti
de unde vii de fapt si cine esti.
Mã poti, dar nu prea tandru, sãruta,
Iar cînd îmi vei da drumul, voi pleca.

 De n-ai sã mã mai cauti, nu-i nimic:
decît deloc, tot m-ai iubit un pic.

 Am sã mã rog în schimb sã-ti meargã bine
(sã-ti functioneze-adicã – stii tu cine)
si-am sã-ti urez din suflet si la curci
succes deplin; la rate te descurci.
(Cãci mai presus ce-i altceva-ntr-o viatã
decît unirea tainicã c-o ratã?)
Si-am sã-ti prescriu, în urmã, nu vreun praf,
Ci aste slove pentru epitaf:

«Aci-si continuã somnul început
de ani de zile multi, dintr-un trecut
destul de vechi, mirabilul erou
înfrînt de-al sãu nãvalnic libidou.»”

  * **

 Privind atent, în profunzime, cana,
îmi picã-n gurã, mãlãiatã, mana
si seama-mi dau de stilul meu opac:
Nerezistînd, aceeasi mi-o si fac!

Home