M-am întrebat, ca orice om, odatã,
Deci, neajutorat, întru dreptate,
Micsu, un veritabil amorez,
Bakul la asta intrã-n dezacord
Castillo, bãtrînul întelept,
Dar iatã, Barney, nobil puritan,
Viteazul Pufi m-a asigurat
Dar Slenyn Slon, acum aviator,
Într-un tîrziu, seicul Baltazar
(…)
De vreti sã mai aflati, mai luati o fisã
P.S. Un sîngur lucru vã mai zîc eu vouã:
Sonetele in vita di madonna Anca
I ~ al afectelor bãnãtene transfigurate
Tare-mi pare rãu cã n-am un ban ca
Plînsu-mi abundent inundã banca:
Cu oceli holbati, întreaga salã
despre-un personaj simbolizat.
II ~ al stiintei revelate
Preocupat de sex si violentã
Si-i stoarce cea din urmã chintesentã:
Cînd trec prin preajmã, la atît amurg,
O face, nu zic ba, cu inocentã,
III. ~ al afectiunii feminine pentru copii
Cînd n-are-un trubadur în preajma sa,
cînd clipe se preschimbã-n vesnicii,
Si-i place mult în sînul lor sã stea.
Aceste cioate mici si fistichii
IV. ~ al iubirii curtene
Armura mea de j…falnic cavaler
Vãzut-o-am cum dezmierda duios,
O cunosteam cã-nclinã cãtre cler
Ca niciodatã, deci, mã simt gelos
V. ~ al amorului neîmpãrtãsit
„M-asteaptã plaiul si mã cheamã stîna,
Ca la muzeu, cînd vulgul cel netot,
o-nconjurau sarsanii, iar pãgîna,
Opreste, sire, jalnicul complot,
VI. ~ al lui Carpe diem
Priviti cum Anca-si tot zoreste pasul!
Si-ntruna cã-i pierdutã i se pare;
Cu mult mai lenes, îi pricep impasul
Ea însã, surîzînd ne'ncrezãtoare,
VII. ~ al toreadorilor si truverilor
Cînd împlini treizeci de anisori,
Si lunga listã de admiratori
În viata ei (ca-n Paler) de corridã,
În schimb truverii, fripti de-atîtea ori,
VIII. ~ al tauromahiei zodiacale
Cînd Ferdinand adulmeca de zor
Din cavaler, de-o vreme picador,
Miscarea-n sine-mi pare disperatã!
în fiecare zi, citindu-mi ziarul,
IX. ~ al amorului universal
Pe lîng-un foc de paie, 'ntr-o pãdure,
Zic toti? Ba mint, si, vrînd sã nu mã-njure
Erau în preajmã-i Prepeleac Dãnilã,
si Stietot si Habarnam erau:
X. ~ al cererii si ofertei
Ciobanul cere, cu lirism, gurita,
Sugarul alãptat, cînd vrea olita,
Pe cît din cronici stiri se mai desprind,
cereau ceva ce-nfiora domnita…
(1993)
LA DAME!
Ce însusiri sã aflu la o fatã,
La ea ce sã descopãr ca sã-mi placã,
Ori, cel putin, pe dos sã nu mã-ntoarcã.
I-am consultat de barzii din cetate;
Rãspunsurile m-au edificat
Cã e, la mijloc, lucru necurat!
E actionat dupã un singur crez:
„Cu cît e domnisoara mai urîtã,
Cu-atît mai multi fiori îti trec prin burtã”.
Apreciind mai mult femeile din nord,
Pe care le socoate mai sublime,
Vizînd si elementul de lungime.
Îmi pare, dintre toti, cã-i cel mai drept,
Asemuind femeia cu o carte
Cetitã cu un instrument aparte.
Îl contrazice pe castilian:
„Sã-mi bat ea astfel capul? Da' de ce?
Mai bine dau de-o sticlã de Rozé!”
Cã-i cel mai bine, pentru un bãiat,
Sã-ti cauti o tuscutã si s-o cresti
În spiritul pe care ti-l doresti.
Vãd cum zîmbeste dispretuitor:
„De ce s-o cresti – întreabã elefantul –
Cînd poti prelua ce-abandoneazã altul?”
Îmi spune cã femeia-i ca un zar
Cu sase fete nenumerotate:
Sã le cunosti ar fi prea greu pe toate.
Si dati-i telefon lui Nea Caisã.
Dar, hotãrît, nu faceti ca Ginealã,
C-o sã rãmîneti toti cu mîna goalã!
Femeia-i bunã numai cît îi nouã!
(New!)
sã-mi mai aflu soarta schimbãtoare:
ieri, aflat la mare strîmtorare,
în oras am consultat tiganca.
astãzi chiar, în plinã-a vîrstei floare,
zeii mi-au menit din cer – stupoare! –
s-o ascult la seminar pe Anca.
– public iubitor si avizat –
va sorbi lucrarea epocalã
Eu mã-ntreb, modest si cu sfialã:
Care-i ãla? De nu-i cu… Bãnat!
e Tenessee, ilustrul dramaturg,
iar Anca, astãzi (numai) demiurg,
ne zice despre el cu elocventã.
priviti cum picãturile se scurg.
De mîine, 'ntreg îndoliatul burg
îl va jeli, si-apoi… la penitentã!
ca sã privesc din zare, cu decentã,
de-oprire dau din frîu semnal la murg.
cu gestul blînd al unui taumaturg.
Dar sînge curge, vai, din abundentã…
s-o cînte în aluzii strãvezii,
sã-i debiteze vesele prostii,
s-o laude, s-o mîngîie, s-o vrea;
si ultima petalã nu e „da”,
si-a tãrii frunce-ntoarsã-i de la ea,
se-amorezeazã Anca de copii.
(Din partea ei, istetii zurbagii
încep acelasi lucru a-l spera!)
din veselie par a-i mai reda.
Deci, printre ei m-ascund si eu… Mai stii?…
nu m-a putut salva cînd, rusinos,
un sut hain primit-am drept în dos,
ba chiar atît încît am prins sã zbier.
într-un decor de noapte si mister,
pe cine crezi, crestine? Pe-un jongler:
un pezevenghi, un umblãtor pe jos.
(i-e sufletul adesea credincios)
da' chiar cu-n saltimbanc? N-avut-am fler!
si nu-mi rãmîne altceva sã sper:
cojoc de nu, sonet mãcar sã-i cos.
sã-mi plîng, cît lacrimi stoarce încã
pot,
durerea-adîncã ce-am simtit în cot,
cînd mi-a tras clapa, smecherã, stãpîna.
în fata pietrei-ntruchipînd pe Zîna
Artemis, necioplit, întinde mîna,
sã pipãie, cã-i pare prea de tot,
în loc sã mi-i plesneascã peste bot,
îi mai chema întreagã sãptãmîna.
opreste-o, sau, mãcar, indicã-i frîna!”
– striga, zîmbind, Gauvain spre Lancelot.
Cei douã's'doi de ani pe care-i are
(prilej crescînd de cruntã disperare)
o-ndeamnã sã-si priveascã-ntruna ceasul.
de-o vreme nu mai stie ce-i popasul:
tot încercînd sã-si depãseascã nasul,
trãieste-n ne'ntreruptã alergare.
si, pentr-o temporarã alinare,
eu îi propun solutia cu taifasul.
rezist-o clipã, cît îsi drege glasul,
si-si cat-o nouã poartã de scãpare.
Ancuta, muza noastrã si silfidã,
privea în urmã c-o asa obidã,
cã-ntregul cer se-acoperea de nori.
bifati (a soartei glumã insipidã)
simtea cã va trebui-n curînd s-o-nchidã:
de-oroare tîmpla i-o brãzdau sudori.
pe doi sau trei (mai palizi) toreadori
si-ngãduise luxul sã-i ucidã.
împleticiti în plasa ei morbidã,
tot mai îngaimã stihuri din umori.
la trandafiri, si-l întepã albina,
din vis trezitã, lung mugi jivina,
reactionînd vizibil si sonor.
încerc si eu figura cu pricina,
dar vîrful lãncii mele (made in China)
la taurii din boltã n-are spor.
Nu-i siretlic sã-mi îndulceascã-amarul,
nici doru-ocult care-mi apare, iatã,
c-as fi putut s-ajung si eu vreodatã
un Vãcãroi, ori, barem, un Vãcaru…
Sedea gîndind Ancuta pe-o bãncutã:
sarsanii toti, vãzînd-o cã-i drãgutã,
se-nghesuiau din sãrutãri sã-i fure.
cei ce (putini) rãmas-au de cãrutã,
rectific – prin aceastã liniutã –
de facto nu, în schimb, însã, de jure.
si Fãt Frumos, si sadicul Bau-Bau,
si Barbã-Ciot, si Tele-M Frãsilã,
din fraged mugur pînã la fosilã…
Eu singur pe terasã stam sã beau.
si, încîntati de magicul colind,
el si mîndruta de mijloc se prind,
încît de groazã tremurã cãpita.
o cere-asa cum stie, deci rãcnind,
si-l satisfac, admirativ privind,
mam' mare, si, adesea, tanti Mita.
Crisan, în beci, solicita nojita,
iar cavalerii, peste cal sãrind,
N-am sã-i imit, ci, pasnic, mã destind,
cã, orice-as cere, tot m-aleg c-o pizza.
