POETI ARABI DE ALTÃDATÃ
 
AL NABIGHA AL-DHUBYANI (535?-604?)



 
 
 
 


* * *
Niciodatã Eufratul, atunci cînd valurile sale umflate de vînt aduc spumã pe maluri,
Atunci cînd îsi iese din matcã, sporit de torenti si de arborii smulsi zgomotos,
Si atunci cînd vîslasul se-apleacã-ndîrjit peste cîrmã, cu durere si groazã,
Nicicînd nu e Eufratul mai mãret decît Nôman, regele Hirei, ca-n ziua cînd sufletul sãu generos face daruri fãrã-a cauza vreun rãu celor de mîine.
În ziua-n care va muri, oamenii-si vor pierde primãvara si vara, cum si lunile sacre pierdute-or sã fie si ele din an;
Si noi nu vom mai tine decît coada unei vieti, în mîinile noastre gingase, viatã asemenea unei cãmile fãrã cocoase.

Poem despre femeie
Corpul sãu uns cu sofran seamãnã cu o hainã-nvîrstatã cu galben; mijlocul îi este perfect; parcã-i un vlãstar pe care-l îndoaie propria-i crestere;
Gîtu-i e ferm, spatele neted, soldul plin, pielea elasticã, suplã;
Ea s-a sculat si-a apãrut între cele douã fîsii ale vãlului, cum soarele strãlucind în constelatiile Sad;
Sau ca o perlã în cochilia sa, a cãrei vedere îl bucurã pe cel ce se scufundã în ape si care-l îndeamnã sã-i multumeascã din inimã Celui de Sus;
Sau ca o statuie de marmorã pe un piedestal de cãrãmidã si de teracotã spoitã cu var.
Fãrã s-o vrea, ea a lãsat sã-i cadã vãlul, apoi, voind-o, s-a ascuns din nou în el;
Bronzata-i mînã-i era delicatã; degetele-i semãnau cu tulpinile de jujubier, atît de flexibile încît sã le poti înnoda;
Buzele sale, asemenea celor douã pene din fatã ale porumbitei din Etica, aratã siraguri de mãrgãritare prinse de gingiile date cu un fard negru.
Printul afirmã, si eu n-am gustat din ea, cã gura sa e proaspãtã si cã nimic nu-i mai dulce decît sã te adãpi din sãrutu-i.
Printul afirmã, si eu nu m-am înfruptat din el, cã nimic nu-i mai dulce decît sã primesti un sãrut de la ea. Dacã, din întîmplare, as obtine unul, i-as zice cu sigurantã: Mai vreau!
Printul mai spune, si eu m-am bucurat de asa ceva, cã ea tãmãduieste cu o salivã parfumatã pe cel deshidratat si chinuit de tot rãul pe care setea îl provoacã.
Dacã ea s-ar prezenta în fata unui cãlugãr cu pãr ca de nea, cãlugãr ce-l slujeste pe Dumnezeu prin post si rugãciuni, acesta ar fi fascinat de vederea si de farmecul limbajului ei, imaginîndu-si cã urmeazã cãile Domnului în chiar clipa în care le-ar pãrãsi.
Si prin farmecul limbajului sãu si ale accentelor ei, dacã ai fi în stare sã le reproduci, caprele sãlbatice ar coborî de pe colinele lor cu platouri întinse.


Home