Florentin DUMITRACHE

 

NINSOAREA TÂMPLELOR I

 

Ninsoarea tâmplelor s-a asezat

În straturi dense peste fire.

Nu-mi este frig, ar fi păcat

Să nu las lumii, o iubire...

 

Am petrecut si veri si toamne

Prin primăveri am alergat.

Mă rog la ceruri. Multumescu-ti, Doamne,

Că peste mine ierni ai dat.

 

Ninsoarea tâmplelor e semnul

Că ani în brate-am adunat.

Iar albul pur mi-a fost îndemnul

Si prin ninsoare-am colindat.

 

 

TE CHEM COPILĂRIE...

 

Te chem copilărie înapoi,

Cu satul si pădurea de stejari,

Să fim noi iarăsi numai amândoi,

Cu jocurile noastre de hoinari.

 

Îti amintesti copilărie dragă,

Când eu ades de-acasă tot plecam

Si nu veneam o zi întreagă,

Prin câmp si cogrii alergam?

 

Dar zilele întregi de vară,

Când gol prin gârle înotam?

La mine ziua se făcea seară,

Iar ploile în suflet le plângeam.

 

E mult de-atunci, copilărie,

Ne plimbam hai-hui, amândoi

Iar ca trecutul azi să reînvie,

Te chem copilărie înapoi!

 

 

CUVINTELE AU CURS...

 

Cuvintele au curs pe mine

ca ploile căldute de vară

udându-mi sufletul

ce astepta

răcoarea clipei.

 

Au început deja

să îmbobocească

fiorii scrisului,

care se vor desface

mai târziu

în flori albe

sau viu colorate,

prevestind

poamele dulci

ale poeziei.

 

 

MASINA TIMPULUI

 

Toacă masina timpului de-o vreme,

Nici nu mai stiu când e zi, când e noapte,

Mănâncă flămândă adevăr si dileme,

Hrănindu-se cu gânduri si fapte.

 

Caută-n mine un loc să găsească,

Să-si facă culcus unde-mi este mai greu,

Să roadă din ani ca un cariu în iască,

Să soarbă seva din sufletul meu.

 

Dar gândul mă-ndeamnă să caut în tihnă

Un mester de timp făurar.

Si-atunci voi avea deplină odihnă

În timpul cel mai am peste ani, ca un dar.