Aurel DUMITRASCU
CARNETE MARO
1982-1983
- O ramură de „arborele vietii”, adusă de EA, în sîn, de ziua ta, Trăieste într-un pahar de pe masă. Îi schimbi apa în fiecare seară. Trăieste. Va trăi. E EA.
*
- Insuportabil să muncesti într-un loc unde jumătate din tovarăsi suferă de invidie, bîrfă si, deseori, lipsă de bun-simt. Zeii tac. Tu nu. Tu scrii.
*
- Te irită faptul că V. Mazilescu, într-o notă din „România literară” în care vorbeste de zilele de la Pogor, nu te aminteste si pe tine. S-o fi simtind numai el poet. Deh;
*
- Ti-e foarte dor de Bucuresti. Si de alte fapte.
10 dec. 1982
- Doi ani de la moartea lui John Lennon. Asculti emotionat pînă la lacrimi cîntecele sale. Muzica lui îti va fi necesară cît vei trăi.
10 dec. 1982
- Iei discuri multe la scoală, pentru a le pune muzică elevilor. Discurile le lasi în bibliotecă. Îi spui Ilenei B.: „Fii atentă, dacă mor zilele acestea, ai o cheie, intri în bibliotecă si iei discurile! Că nu merită să-i rămînă directorului!”
*
- În după-amiaza aceasta, exact la doi ani de la înmormîntarea lui John Lennon, începe să ningă. Întîi rar, ca-ntr-o cronică seacă, apoetică, strict cronologică, apoi ca-ntr-un basm, des, acoperind drumuri, lăsîndu-ne să le alegem noi pe cele mai ciudate si nestiute. Credeai că zăpada te va mîhni, ca si frigul. Dar nu. Iesi noaptea afară, te uiti spre cer, apoi te întinzi în omăt, cu fata în jos, îti cufunzi chipul în răcoarea aceea nouă, apoi te ridici si lasi fulgii aceia să devină stropi, să te emotioneze si trezească. Aveai neveoie de schimbări. Ninsoarea e o schimbare. Bine c-a venit.
*
- Se anuntă prelungirea vacantei de iarnă pînă pe 31 ianuarie. Din cauza penuriei de combustibil. Nu stii ce vei face toată luna ianuarie, după venirea de la Bucuresti! O să înveti, desigur.
*
- Te-ncui cu EA. Si ascultati John Lennon. Si „Decembre” a lui Bacovia. E o poemă superbă! Si cît de mult dulce e sărutul ei! Si ce des adormi cu ea-n gînd! Cea mai teribilă, cea mai neverosimilă, cea mai emotionantă, cea mai tulburătoare fată din zilele tale de cîtiva ani încoace. Parc-ai fi reînviat. Pînă la urmă tot numai pentru femei trăim. Ele ne iau cel mai mult timp. Si desi stim acest lucru, nu vrem să facem nimic împotrivă. Ne e bine asa.
14 dec. 1982
- Esti cumplit de obosit. Cu nervii praf. Primul vinovat e Petru-Ciprian. Din cauza nebuniilor sale zgomotoase, a tipetelor si plînsetelor, nu găsesti deloc liniste acasă. Este necesară o schimbare. Altfel nu se mai poate.
15 dec. 1982
- A nins. Si s-a dus. E bine. Din nou e cald. Vînt cald. T. îsi continuă vraja si ciudăteniile. Nu stii de unde vine mereu o anumită nesigurantă. Ori e prea mică, ori mimează anumite stări, ori se simte complexată de cîte stii. Oricum o feminitate devastatoare si o gestică plină de ciudătenii. Ce-o mai fi si asta la urma urmei!?
*
- Esti atît de sec de un timp! Nu cumva vina e dinspre T.!? Danger!
*
- Esti obosit ca niciodată. Astepti să te aduni, să-ti revii. Cum?
17 dec. 1982
- Mîndria exagerată este prostie. Sunt zile în care ai sentimentul că mîndria EI este exagerată, că depăseste limita tolerantei. Ceea ce te leagă de EA, simti, are uneori o fragilitate periculoasă. Sigur, poate că te-a sălbăticit singurătatea, poate că stii tot mai putine lucruri despre răbdare în iubire, poate că nu mai ai puterea să rezisti dorului, însă ai vrea să înteleagă mai mult din nefericirea ta, din singurătatea ta, din oboseala desfîrsită la care te supune poezia. Si de fiecare dată îti dai seama că o iubesti mult, că o cauti în multe clipe, că nu-ti pierzi respiratia de tot datorită prezentei ei, ciudăteniilor ei. E una din acele femei care uită uneori să zîmbească, să mîngîie, să fie amabile mai multe minute. Cel mai des EA uită să vorbească. Este o atractie epidermică mai mult. Nu stii nimic despre gîndurile ei. Cînd vorbeste, e mereu de acord cu tine; în comportament este altfel. Nu stii nimic despre EA. Poate n-ai să stii niciodată. De foarte mult timp nu ti-a mai cîntat.
*
- Iubesti atît de mult tara aceasta, a ta! Dar detesti asa mult numerosii idioti ce „functionează” în tara ta!
*
- Revezi „Casablanca”. Acelasi film minunat, de neuitat! Aceiasi de neuitat Bogart si Bergman. În timp ce afară plouă mărunt.
*
- EA n-a venit. Ileana B. Ti-a răpit mai multe ore. Lungi discutii. În fata femeilor inteligente, inteligenta-ti se simte reconfortantă si sclipitoare. Mereu totul din cauza lor.
19 dec. 1982
- La scoală, ei, insinuînd „delicat” pe marginea faptului că T. si Ileana B. nu s-au dus la o oră de sport si respectiv de agricultură si au stat în bibliotecă cu tine. Cîte nu pot ei insinua! Le-o si spui, cu toleranta necesară. Sigur, recunosteai vina de a nu le fi trimis la oră, dar n-o făcusei fiindcă ai trăit cu impresia că profesorii respectivi nu se duseseră la oră, deci elevii erau liberi, pe afară etc. Ascultînd „Bolero”. Le-ai citit fetelor din Jules Renard – amuzant! – , apoi o confesiune a lui Nichita Stănescu despre inspiratie si psihologia poetului în fata hîrtiei albe, amintiri ale lui Alexandru Phillipide despre Eminescu, după relatările lui Phillipide – tatăl, apoi relatări ale unui doctor!) (!) Popasu despre Eminescu la Döbling (emotionante!) si, nu în ultimul rînd, mai ales că e-n 20 spre 21 decembrie, mărturii ale lui Petru Vintilă despre N. Labis si ultimele lui zile. Fetelor li s-au făcut reprosuri. Mîine le vei cere scuze pentru că li s-au făcut reprosuri din cauza ta. Desigur, nu le iubesti mai putin.
*
- Ei, ai observat, parcă satisfăcuti de „greseala” ta, în timp ce nu-i luai în serios, uitîndu-te la ei ca la niste tate agătate de pîrleaz, bîrfind în numele nu stiu cărei cauze.
*
- Directorasul, scuzîndu-se că el nu e insinuant, încercînd să fie drept. Cu ce? „Da, fetele-s îndrăgostite de mine! Eu la rîndu-mi tin mult la ele, dar îti închipui că e deplasat să gîndesti alte lucruri!”. Se scuză că nici nu se gîndeste la alte lucruri etc. Desigur! Sigur, nu au făcut caz de neducerea la oră a celor două gratii, mai curînd ai făcut tu, apărîndu-le, recunoscînd că tu esti vinovat de „stationarea” lor în bibliotecă.
*
- EA intrase crispée, îi amintesc ziua de ieri, cînd nu te vizitase, desi venise la Borca, si-i părea rău. Ce diudătenie! Ce furtună! Ce buruiană otrăvitoare! Ce minune!
*
- Tu. Atît de bolnav si singur, ciuruit de mîhnire. Cum să nu fii completamente atasat de ele, singurele motive care te linistesc, cu care vorbesti foarte serios, adică despre cărti si muzică, despre bunătate si timp, despre oamenii rari, despre canalii si sărăciile cerului!
*
- Între tine, care iubesti aproape fără măsură, si ei, care au iubit si iubesc strict în limita moralei oficiale, diferenta este, se pare, temperamentală. Ei cataloghează, tu împrăstii. Ei fac, tu iubesti. Ei fac dragostea, tu o împrăstii.
*
- Iolanda si Fernand (potentialul ei sot), obositi, tristi. Mama ei, Emilia, e în spital, bănuită de cancer, de prin septembrie. Fapt trist. Iolanda – la fel. El? Un tip sters. Nu stii nimic. Cine stie? O psihoză generală – vorba lui Neti Marinescu.
*
- Atmosferă deconcertantă. Mereu obosit. Ultimele zile searbede, inexpresive, au trecut precum niste trenuri cu detinuti. Singurul fericit: ramura de arborele vietii, adusă de ea, trăind verde si purificatoare, pe masa ta de lucru. Mîine, ramura împlineste o lună de cînd trăieste în casa ta.
*
- Disperare, plictis, nimicnicie. Acesta e numele zilei!
20 dec. 1982
- (dintr-o scrisoare către Mircea Sîntimbreanu, directorul editurii ALBATROS).
- Izolarea geografică greu suportabilă mă face să nu mai pot suporta si gesturile unor oameni de bine care par a vrea să mă izoleze o data-n plus. Izolarea în cîmpul culturii, în bobociada textului.
*
- În orbire, ca si-n prostie, nu există rafinament. Nu trebuie să mă iertati pentru că par „obraznic”, „provincial”, dar eu nu dau niciodată dreptate tăcerii amabile, am văzut prea multi oameni închizînd ochii fiindcă tăcerea li se părea o formă de eroism. Nu cred că sfidarea este sinonimă cu scepticismul, însă e sigur că sinceritatea a rămas doar de partea copiilor. Si parcă si bătrînul Jules Renard avea dreptate cînd nota în jurnalul său (e drept, după o lectură din Coppee) că „trebuie să ai curajul de a prefera omul destept omului foarte amabi”. Însă Renard nu avea de unde să stie că astăzi nu mai sunt destepti, că termenul acesta nefunctional, că suntem mai multi pragmatici decît seriosi, mai mult iluzionisti decît iluminati.
22 dec. 1982
- EA. Cu totul minunată. Citind „Vă place Brahms? de Francoise Sagan. Aproape te obsedează. Si noaptea nu-ti mai găsesti linistea fără EA. Ai atîta iubire întru EA! Ce se va alege de totul?!
22 dec. 1982
- Vacanta. Joci sah pentru a te limpezi. Esti în activitate. Caricaturalul directoras stînd cu mîna întinsă si privind ceasul. Cînd se face 8,30 dacă n-ati intrat pe usa cancelariei, vă taie ziua. Ce imbecil. Rar ai putea întîlni un individ atît de ridicol!
*
- EA. N-o vezi multe zile. Obsedîndu-te prezenta ei. Rareori ti-a fost atît de dragă o fată!
*
- Lui Traian Furnea, premiat odată cu tine de ALBATROS, i-a iesit cartea. „Legitimatie de poet” O citesti. Nu-ti prea place, cu exceptia cîtorva poeme stiute deja. Poeme – poantă, aforistic – ironice, cel mai des naive, sugubete într-o anumită vîrstă; nici o schimbare fată de tonul poemelor de la „atelierul literar” al lui Geo Dumitrescu din „Luceafărul”.
*
- Marius. Venit în vacantă. Cu gesturi noi. Parc-ar vietui într-o capcană. Are gesturi de iepure prins, chiar si cuvintele nu-i mai sunt cantabile, poartă în ele însele o anumită doză de spaimă, de scepticism fortat.
*
- Plouă mărunt. Preferi această atmosferă închisă care aprofundează linistea, gîndurile, drumurile mintii. Parcă nu mai esti asa obosit. Si ti-i tare dor de Bucuresti. Îti treci zilele asteptînd-o pe EA.
*
- S. Aceeasi devălmăsie, tenebra atîtor doruri si amintiri infantile, înserarea de carne si mutenie. Un prieten bun si cald.
*
- Duminicile. Istovitoare ca de obicei. Goale. Ale nu stiu cui. Lecturile tale insuficiente, dezordonate, de acum. Nici un vers de foarte mult timp. Un cîine prost esti! Dac-ai să crăpi prea repede!? Cine-ti mai scrie capodoperele?!
*
- Viermii, desigur!
26 dec. 1982
EA
- Admirabilă zi! O zi inventată de EA, dată vietii de către EA. Parc-ar fi intrat un anotimp. Nenumit. Rar. Tulburător. Esential. Un anotimp ce numea totusi bucuria, pe tine asteptînd-o. Există atîtea clipe care, subliniate de însăsi irepetabilitatea frumusetii lor, nu pot fi povestite de nimeni, nimănui, cuvintele neputînd înfăptui în acest caz un sentiment! EA ti-a dăruit o zi cu totul deosebită! Era atît de frumoasă si blîndă, atît de însetată si complice nevoii tale de liniste si împăcare, atît de senină si bună! Orele cu ea, stii, sunt între cele mai rare ore pe care le-ai putut trăi pînă azi în iubire. EA nu are seamăn poate si fiindcă e atît de tînără, uluitor de tînără! Dar te emotionează perpetuu, mereu pune în derută toate convingerile tale estetice. Are ceva ce nu se poate cataloga. Asa sunt toate minunile! O sarbătoare! Intri în noapte linistit si senin, cu disperările îmblînzite. EA a tăcut în sărutul tău. EA a vrut să nu se mai termine ziua. Ai condus-o. Era frig. Minunată si dulce mai era! Se va reîntoarce pentru a te învăta cu siguranta unei imense bucurii. Poate va rămîne, alături de poezie, ultima ta viată. Ea. Numai EA alături de poezie. Sau alt nume absolut al poeziei. EA. Fericit că ai putut întîlni o fată ca ea!
*
- Lucian Vasiliu într-un răvas al acestor zile: „Te rog să te linistesti lîngă inima curată a Tudoritei”.
*
- Elena Crent, tare mult iubindu-te, scriindu-ti: „Mă simt o noapte pentru că doar noptile sunt în întregime ale mele”.
26 dec. 1982 – tîrziu
- Suma mai multor păreri uimite dă un geniu.
*
- Zăpezilor altor vremuri. Si cersetorii murind prin acele zăpezi. Apoi linistea. Cuvîntul nu e decît o formă de decadentă a linistii. Fără cuvînt am semăna, desigur, cu viermii.
*
- Directorii pot mînca rahat în orice directie. Subalternii nu.
*
- O vizită de cîteva ore a lui Adrian. Sah. Vorbe. Vînt. Un posibil drum spre Bucuresti împreună. Zicea că Sîntimbreanu îti va scoate cartea anul acesta, totusi – sursa informatiei: Daniel Corbu, fost la Bucuresti.
28 dec. 1982
- Lucian îti aminteste că 1982 este totusi un an rodnic pentru tine. Asa-i. Ba e chiar cel mai frumos an din viata ta, în ciuda finalului sters, ambiguu, luminat doar de EA. Ti s-a premiat manuscrisul primei tale cărti, ai reusit la facultate, ai scris o carte din cauza minunatei T, ai continuat să fii fericit de lumina dată de T. Să dai acestui AN ce este al lui, în ciuda oricăror alte mîhniri mărunte!
*
- Au murit, în zilele din urmă, Arthur Rubinstein – exceptionalul dirijor si pianist si Louis Aragon. Gîndul tău pios pentru acesti doi mari artisti!
28 dec. 1982
- E trecut de ora 2, deci suntem în 30 decembrie. Nu poti dormi. Nevoia de T ca nevoia de poezie. Curios, te simti foarte odihnit, starea aceea de oboseală care nu te mai părăsea a dispărut. A nins mult. Afară e ca ziua. E si lună, totusi zăpada e cea care dă toată acea lumină. Ar trebui să vină T dimineata. Pentru ultima dată în acest an. Ti-i tare dor de ea. Si asta ti se-ntîmplă în fiecare zi. Ea continuă să fie cel mai frumos si ciudat dar pe care ti-l face viata.
*
- Admirabil în toate eseurile pe care le semnează acest Luca Pitu! Îl citesti cu imensă plăcere, desi, e drept, nu întotdeauna întelegi totul din cauza diverselor trimiteri. Un intelectual distins demn de toată stima.
30 dec. 1982
- Iolanda si Fernard Goldring. O nouă familie pentru patrie. S-au căsătorit. Ai fost la cununia lor civilă. Cu Liviu Florescu si frumoasa Cristina Olaru. Zăpadă multă, răcoarea zăpezii, primarul oficios si dizgratios, pupături, complezente, alcool si alte urzici. Si din nou îti recunosteai inapetenta pentru astfel de sindrofii, plictisul. Iolanda era frumoasă si-ti făcea complice cu ochiul în timp ce primarul fornăia oficiile. Erai bine dispus si totusi recunosteai că aceste cununii sunt o primă părere despre înmormîntări. Fotografii reci, glume nesărate, păpusi, cîteva garoafe, apoi graba ta spre casă pentru că azi trebuia să vină EA. N-a venit. Te-a durut pieptul. Deci va veni mîine, cum ati stabilit. Si iarăsi ai simtit că amintirea EI te tulbură, că esti ca un vînător de căprioare ce nu vrea să ucidă nici o căprioară. Gustul cărnii EI este gustul unei bucurii aproape ireale. Acest timp, asa-i, se numeste EA, numai EA. Îti dai seama că îti fură gîndurile tot timpul.
30 dec. 1982
- Ai găsit numele cu care trebuie să semneze Ileana Budăi: Liana Rares. Sau Ileana Rares. Speri să-i placă si ei.
*
- Sfîrsesti nespus de mîntuit acest an! Totul numai din cauza EI. Promisese că trece pe la tine, o asteptasei atît de mult, nici nu te gîndisei că nu va veni. Voiai să treci în 1983 senin, numai EA putea să te însenineze. N-are nici o scuză. Nici dacă a murit. Putea să te anunte să te duci la înmormîntare. Nu e prima dată cînd îsi bate joc parcă. Sigur, prost esti numai tu. Nu ai puterea s-o termini, să nu-i mai dai nici o atentie. Dar poate că vei avea puterea s-o faci si pe asta. Nu stii de ce toti îti par ostili în această ultimă seară a lui 1982! Adrian Alui Gheorghe te sunase aseară promitînd că vine să stati împreună. Te bucurasei la acest gînd. Azi-dimineată ti s-a comunicat textul unei telegrame care ar fi venit si care spune că Adrian te asteaptă la Piatra Neamt pe 4 ianuarie si că ia el bilete pentru trenul de Bucuresti. Sigur, nu i-a fost greu să te expedieze fără explicatii. Dar prietenii nu trebuie să procedeze asa, desigur!
*
- EA n-a venit. Ai asteptat-o tot timpul. Nu suporti nici la ora aceasta gîndul că nu a venit. Gestul ei e total neserios. Dacă te-ai îndrăgosti putin de cineva, la Bucuresti, ai avea puterea să o pedepsesti cu tăcere definitivă. Nu merită, poate, gîndurile tale atît de frumoase întru ea. De ce să le irosesti?! Te-ai dus la Sanda B., cu gîndul să asculti muzică măcar. Toate usile încuiate. Strigi. Pe horn iesea fum gros. Sigur, era acasă. N-a deschis. Ce dracu poti să cauti tu la astfel de oameni!? Vei evita să te mai duci. Stai singur si bati la masină. Esti asa mîhnit! N-ai întîlnit încă oameni care să se sacrifice si pentru tine! Si la urma urmei de ce să se sacrifice?! Cine esti tu?! Dar voiai să fii senin mîine dimineată, în 1983. Voiai să începi anul senin, nu crispat. EA nu a înteles, nu întelege nimic parcă. La ora asta EA e veselă, dansează desigur, nu-i pasă. Esti tare mîhnit. Nu stii ce să faci ca să nu mai fii! Urît final!
*
- Mai sunt trei ore pînă-n 1983. Te doare pieptul de supărare. Te întinzi pe canapea si plîngi. Asta mai lipsea.
*
- Îi scrii EI o scrisoare. Nu va sti niciodată că i-ai scris-o plîngînd ca un vitel. Prostule!
*
- Prietenii tăi de aici, Radu F. chiar, cu Maria lui, s-au adunat într-o crîsmă rece, în Soci. Dansează, rîd, îsi dau coate, se vor îmbăta, se vor distra în felul lor. Dar tu mori de plictis la astfel de sindrofii, la astfel de hîrîieli oficioase, bombonerii sclifosite. Sigur, ei sunt mai destepti ca tine. Ei trăiesc. În felul lor. Tu mori cîte putin chiar si cînd toti sunt veseli. Moartea ta este imensa ta iubire. O cauti cu chibritul, cu lumînarea. Va veni. Si îti va sti pe de rost numele.
*
- Esti mîhnit, vai de capul tău! Dar lumea nu e de înjurat. Si totusi capul tău este în seara aceasta o înjurătură.
*
- Zăpada, abundentă, „picată la fix”, seamănă cu niste hălci de carne. Zemoasă si multă, nu stii de ce, îti sugerează o imensitate de hălci.
*
- LA MULTI ANI! pentru toti oamenii buni si sinceri ai Pămîntului!
*
- LA MULTI ANI! pentru toti prietenii tăi dragi! Asta-i!
*
- Petru-Ciprian, readus aici pentru trei zile, e-n formă. Nici nu stie el ce se-ntîmplă în seara aceasta! Te joci cu el. „Unde-i Tudoita?” întreabă si el.
Pe la anu ` !
31 dec. 1982
- Insuportabil spectacol si obicei „capra”! Acest obicei care, cîndva, fusese decent si plăcut, a ajuns o obscenitate pe care, deseori, localnicii o digeră încîntati. „Capra” de acum nu face decît să dea posibilitatea multor nesimtiti să-si pună măsti si să iasă în stradă pentru a bate ca niste isterici în tobe si să strige cele mai cumplite murdării, „versuri” de-o obscenitate cu totul deplasată.
*
- Ninge mărunt în prima zi din 1983! Băietii vin si te ură. Nedormiti, semănau cu niste sfinti alungati. Scrii „Poveste aproape terminată”. E una dintre scrisorile către EA.
1 ianuarie 1983
- „Cine încetează să-ti mai fie prieten, nu ti-a fost niciodată” Spune un proverb grec. Se va adeveri în ceea ce o priveste pe EA?! Astepti.
*
- Cea mai răspîndită maladie printre oameni este, indiscutabil, lipsa de vointă. Dacă această abulie aproape generală ar dispărea, omul ar fi o fiintă, într-adevăr, extraordinară.
*
- În dimineata lui 2 ianuarie te-ai trezit după un vis ciudat prin raritatea-i: o visasei pe Viorica Anton, marea ta iubire pînă prin 1978; divortase, îti spunea că e liberă, te săruta si voia să mergeti undeva să fiti singuri si să vă iubiti.
*
- Un prieten se uită la liniile din palma ta. E de părere că mai tîrziu risti să te schimbi, să te dereglezi, să înnebunesti. Fapt posibil. Liniile din palma lui Petru-Ciprian îi spuneau că va ajunge om mare. Deh!
*
- Ai vrea atît de mult ca EA să vină si să te linistesti. Să nu fie decît ceva exterior iubirii dintre voi zilele în care n-a venit, cînd o asteptai.
2 ian. 1983
- A venit EA. Asta coincidea cu terminarea baterii la masină a „Tratatului de eretică” Ai tresărit. Nu te asteptai. Te-ai bucurat asa mult. Era iarăsi nespus de dulce, tulburatoare. O zi cu EA e de fiecare dată o viată. Asa simti. Si totusi începi anul senin, fericit chiar. Gratie EI.
2 ian. 1983
(Pagini de jurnal puse la dispozitie de Adrian Alui Gheorghe, parte din „Carnete maro 1982 – 1990”, în pregătire)
