CARNETE  MARO (II)

10 decembrie 1986
*
- Ziua drepturilor omului. “Votatã” din 1948. Da. Dar se pare cã fiecare întelege ce vrea prin “drepturile omului”.
10 decembrie 1986
*
- Noapte paralizantã. Mama adormise ca un mort. “Albã” la fatã, cu o evidentã privire pierdutã, epuizatã de lipsa de mãsurã cu care muncise. Pe la 3,15, te trezesti nelinistit. Ca sã-ti revii, ai iesit afarã. Era foarte frig. Si lunã plinã (aproape). Ai privit stelele. Una a cãzut în chiar acel moment. N-ai mai putut adormi. Erai paralizat de ideea cã mama moare. Si ai amînat sã te duci în bucãtãrie. Nu auzeai nici un zgomot dincolo. Ai stat cu auzul încordat. Un idiot. Ai aprins un chibrit (luminã, desigur, nu era!) si te-ai uitat la ceas. 6 fãrã 20. Te-ai speriat. Era o orã la care, de obicei, o auzeai pe mama umblînd în bucãtãrie. Te duci aproape plîngînd. Si: tocmai se trezise! Slavã Domnului! Se simtea mai bine. Ti se pare cel mai important lucru. Viata ei! Atît, viata ei!
*
- Jugoslavia, prin “Taniug”, a acuzat România cã exploateazã exagerat rezervele de energie de la Portile de Fier si cã, din acest motiv, în Jugoslavia este deturnat echilibrul energetic.
*
- Frig. Fîntînile seacã în serie. Oamenii aduc apã de la distante tot mai mari. Asa ceva n-ai mai pomenit. Fîntîna voastrã încã rezistã, desi a mai secat. Sînt primele simptome ale unei tragedii?! Asta mai lipsea, absenta apei! Cã pîine si tot ce mai e necesar pentru a trãi existã din plin!
*
- Lumina se reaprinde la 20,45. Nici nu-ti vine sã crezi. Citesti pe cãrti de medicinã. Îi scrii lui Antonesei. Nu ti-e dor de nimeni.
joi, 11 decembrie 1986
*
- Te gîndesti tot timpul la Pãtrat negru pe fond negru. Noua ta carte de poezii. Te gîndesti. Notezi frînturi doar. Încã nu scrii în transã. O carte care se naste si din tot ce-au refuzat desteptii aceia parcurgînd “Biblioteca din Nord”. Tu vei cîstiga!
*
- Vei pleca la Bucuresti. Mîine. Dupã-amiazã: crize repetate. Dureri nebune în partea stîngã. Întuneric. Proust. Dar rãmîi întins, paralizat de dureri, incapabil sã faci ceva. Ti-e atît de rãu în unele momente, încît ai prefera sã mori, sã se termine totul.
Pleci spre Bucuresti fãrã bucurie. E si foarte frig. Si tu nu te simti deloc bine. “Va veni moartea si va avea ochii tãi”. Taci. E trecut de 22. Pe Pãmînt e plin de lãmpi. Oamenii de împutineazã.
vineri, 12 decembrie 1986
*
- Mîine, în zori, Nichita! Trei ani! Trei ani rãi.
12 decembrie 1986
*
- O scrisoare de la EA. Fãrã consistentã, mimînd zãpãceala. “Realismul” ultimelor tale douã epistole ar fi dezarmat-o.
*
- E-n 13 decembrie, o sîmbãtã. O privesti încîntat pe Caia Petronela. Apoi pleci spre P. Neamt, cu autobuzul de 12,30.
Ceturi. M. Umbli cu ea pe strãzi si te simti bine. E frumoasã si seara îi face ochii si mai adînci. Peste noapte rãmîne cu tine. Sînteti flãmînzi si nu vã mai preocupã alte lucruri. E scandalos de frumoasã si afectuoasã. Un pas pînã la dulceata perversitãtii.
*
- În zori, pleci spre Bucuresti. Ea a rãmas singurã si frumoasã, ascultînd muzicã.
*
- Bucuresti cu un Florian tot mai betiv si nebun. Peste douã zile aveai sã nu mai gãsesti nici un sir în discutia voastrã. Îti pare rãu.
*
- Luni, 15 decembrie. Faci prima corecturã, cu ajutorul lui Iaru, în subsolul editurii, acolo, în biroul lui. Destul de curatã. În schimb, Mugur îti scosese, totusi, textul “Poemul” (“Am asteptat poemul pînã seara tîrziu...”) si mai modificase titluri. Ai constatat chiar cã, în textele din carte, sînt treizeci la sutã din titluri modificate (unele cu acordul tãu, totusi). De cel putin zece schimbãri nu stiai! Mugur adevereste pãrerea Martei: aceea cã falsificã manuscrisele! I-o vei spune din nou.
*
- Dupã-amiazã la Casa Scriitorilor. Cu Flãmînd (nostim, cultivat, sentimental dupã mai multã vodcã, încîntat de traducerile sale!), Eugen Suciu (tot cu vodca, dar tot mai simpatic; îl înjura pe un anume Dan Pavel, care-i spusese cã sotia lui – a lui Pavel – scrie poezii geniale!!!), Buduca (îsi va boteza fiul Ioan Luca Buduca!?), Tîra (are si el ulcer; ti-a recomandat alucol!), Agopian, Britz (en passant), Augustin Frãtilã, Constantin Valentin (atît, inteligent, arãdean; dar nu stii ce poezii scrie!?). Adriana lui Suciu, dans la rue, simpaticã iar.
*
- Duminicã, abia sosit în Bucuresti, privesti înregistrarea finalei Cupei Intercontinentale (desfãsuratã la Tokio), la fotbal: Steaua - River Plate 0-1. Dar Steaua a jucat foarte bine, în timp ce argentinienii au obstructionat tot timpul, s-au apãrat agresiv si au înscris un gol norocos. Steaua înscrisese mai întîi, prin Belodedici, un gol absolut valabil (cum au precizat si agentiile de presã), dar arbitrul uruguayan a validat si apoi a anulat golul.
*
- Marti. Îti cauti ceva de-ncãltat. Suciu. Pepsi. Era si Motiu acolo, fostul sef de la Amfiteatru. La C. Rom., apoi. Bãlãitã a intrat în concediu. Cumperi cîteva cãrti pentru pustoaicele – eleve – simpatice.
Apoi te duci la D. R. Popescu. Era ocupat. Ai stat trei sferturi de orã acolo. Apoi ati vorbit. Îi spui cã Sãceanu nu te-a mai mutat.
- Bãi, e un mincinos, sã stii! I-am spus de nu stiu cîte ori! Ce mai, e un neserios si un mincinos.
- Dar nu puteti vorbi cu altcineva, cu prim-secretara!?...
- N-o cunosc pe umflata aia! O sã-i mai spun o datã lui Sãceanu. Îi spun c-ai sã turbezi etc. – Las, cã tu de vreo zece turbezi, dar încã nu musti!
- A, îmi dati idei! i-ai spus. V-ati spus “la revedere” mai apoi, urmînd ca el sã mai vorbeascã si tu sã mai crezi cã se va întîmpla ceva benefic.
*
- Acasã, Florian, beat si nebun, înjurînd-o pe mama lui, totul! Era penibil! Ai plecat. La 16,50 aveai trenul spre P. Neamt.

*
- Ai trãncãnit cu... Viki O. si o prietenã a ei, Mioara; cum Adrian nu era acasã si tu nu aveai cheia, ai dormit la ele, dar spre dimineatã, pentru cã ati trãncãnit multã vreme.
*
- O inhibantã si plictisitoare adunare la cabinetul de partid. Adrian îti arãta felicitãri cu femei goale, de la Mihai Iliescu si ati citit epigrame picante de Zarafu. Sava asculta atent. Mofluzerie. Un profesor în vîrstã, din Roman, Gheorghe Ciobanu, a vorbit coerent si foarte interesant acolo. Livescu, Corbu. Pene si puf. Tu si cu Adrian ati refuzat sã vã duceti la sindrofie pe la Bãltãtesti. A quoi bon!?
*
- În autobuz, spre Borca, ai citit o carte frumoasã de Romain Gary, “Clar de femeie” (“Clair de femme”), despre cuplu, despre femei, bãrbat si neant.
*
- Acasã, pe masã, scrisori. O citesti pe cea de la Liviu Ioan Stoiciu întîi si îti dau lacrimile la sfîrsit. E atît de amãrît si el! Apoi citesti o alta de la Gellu Dorian. Mihaela Serban, dulce si afectuoasã, îti trimitea si o fotografie. Si Ileana B., îndrãgostitã brusc (!) de un bãrbat inteligent, cu nevastã si copii. Deh! Arabescuri.
*
- Si iarãsi lampã, iarãsi deal! Ai adus cîteva cãrti bune. Te bucuri.
miercuri, 17 decembrie 1986
*
- (într-o scrisoare: “Nu astept sãrbãtorile (pe mine, în general, nu mã emotioneazã nici o sãrbãtoare), nu astept parcã nimic.”)
joi, 18 decembrie 1986
*
- Entuziasmul femeilor tine doar cît sînt flatate.
*
- Cele douã tîrfe, fãcînd ciripitoare elogiul vietii independente, al vaginomaniei, al întîlnirilor de tot soiul. Le priveai ca pe douã batiste scoase din buzunarul unui nespãlat.
*
- În “Convorbiri literare” – 11/1986, ai douã poeme (“Oras cu Maria” si “La orele 24” – cu un vers schimbat în acesta din urmã: în loc de “reginele mor neesentiale pe strãzi” apare “florile mor neesentiale pe strãzi”!), între Vasile Constantinescu (!?) si Radu Andriescu.
    În pagina a treia e un interviu cu Gh. Grigurcu. La un moment dat spune: “Ceva mai sofisticat e glosatorul, de regulã slab dotat, care sustine sus si tare cã nu face «politichie literarã». Dar e un truc ieftin! Ipochimenul poate fi descoperit fãrã gres adulîndu-i pe scriitorii influenti, în spetã pe cei cu prerogative administrative, într-atît încît i s-ar potrivi întocmai versul unui tînãr poet: «gura ta este o respectuoasã crescãtorie de laude» (Aurel Dumitrascu).”
18 decembrie 1986
*
- A citi Sade cu plãcere nu înseamnã a fi pervers.
*
- Pentru a “alege” o cale, trebuie sã cunosti toate cãile.
*
- Detasarea pe care ti-o dã scrisul. Ce alte bucurii o depãsesc pe aceasta?
*
- Romain Gary: “Întotdeauna cînd urli de singurãtate, urli de iubire”.
*
- Spui: am cunoscut multe femei. Ce ambiguu si generalizator e cuvîntul “cunoscut”, cîtã nesinceritate involuntarã poartã!
*
- Despre femei: infectate de ideea de independentã, cãsnicia le transforma subit în “slugi” scuzabile ale unor conventii ce aveau sã le degradeze prematur.
*
- Multi dintre cei care fãceau elogiul cearsafurilor apretate, am constatat, se simteau excelent si în cocinã.
*
- Viata este mizerabilã dacã nu o înfrumusetãm mereu.
*
- Ai deseori sentimentul cã tot ceea ce se conventionalizeazã, se degradeazã.
*
- Poate cã poemele tale se vor supãra pe tine si vor vrea sã te sinucizi. Acum esti mai puternic decît ele, totusi. Ai fi mai puternic dacã n-ai fi asa singur!? Probabil. Nu-ti faci iluzii. Îti ajunge aceastã clipã de respiratie.
luni, 22 decembrie 1986
*
- EA s-a întors de patru zile din orasul acela muncitoresc. N-a dat pe la tine. Evident, întîi sã-i vadã pe toti ceilalti. Ar fi bine sã se mãrite, sã gãseascã alte cale spre “fericire”. Mizezi tot mai putin pe ideea cã ar avea inteligentã si caracter.
*
- Petronela Caia, chez toi. Mais avec sa soeur. Discurs ratat. Dar muzica, revistele si seninãtatea ei floralã. Destul pentru o duminicã în care ai fi murit de plictisealã.
*
- Nu ti-ai luat concediu. Te duci încã la scoalã. Plictisit. Doar doamna Lungu are darul de a fi mereu plãcutã acolo. În rest: conveniente. Moarte, deci.
*
- Îmbãtrînesti?! Scrii epistole prea grave pustoaicelor. Un filozof prost?! Nu, un mort timpuriu.
22 decembrie 1986
*
- Ce-i mai este dat românului sã constate: în România literarã nr. 50, din 11 decembrie 1986, pe prima paginã, sub fotografia presedintelui, un “poem” semnat de Ion Segãrceanu si intitulat “Eternele izvoare”; citesti la un moment dat: “un poem fãrã curmare de mîndrie si de dor  / Pentru tot ce ne-nconjoarã: oameni, codri, holde, flori”. Ei da, asta-i: “un poem fãrã cur mare de mîndrie si de dor”! Sigur, n-ar fi putut fi “un poem fãrã cur mic”! Versul veacului! Deschide-te pãmînt!
*
- Citesti încîntat un poem de Eugen Suciu. Si “Chagrin d’amour” de Hermann Hesse. Si “Ultima iubire a printului Genghi” de Marguerite Yourcenar.
marti, 23 decembrie 1986
*
- Asearã, ajunul Crãciunului! Putini colindãtori. Curentul electric oprit. Halal! De fapt, Crãciunul e de atîtea ori pe an, încît oprirea curentului electric tine de firescul imbecililor care o întrerup...
Tu, din acea zi în care tatãl tãu a devenit un cuvînt, ti-ai pierdut, se pare, definitiv simtul religios. Sãrbãtorile acestea de iarnã au o semnificatie profundã, sufleteascã pentru majoritatea oamenilor. Pe tine nu te “miscã” aproape deloc. Dar le respecti prin bucuria celorlalti.
Azi: Crãciunul! Evident, spre searã s-a întrerupt din nou curentul, ca sã nu se dezicã. Ai jucat fotbal cîteva ore. Te simteai excelent dupã aceea si ai ascultat Vivaldi ori ai recitit poeme de Sylvia Plath cea tristã si fãrîmitatã de lume. La prînz te-ai întors cu un sentiment plãcut: ti s-a spus cã Ionel a fost pus director pe unitate, la Poiana Teiului, ieri, în prezenta directorului Marcoci de la judet si a altor persoane oficiale de acolo. În lumea lui forestierã, o asemenea functie implicã multã rãspundere. Te bucuri pentru el în mãsura în care se bucurã si el si e în stare sã nu se facã de rusine. Te bucuri pentru mama, care a plîns cînd a auzit. E bolnavã, dar n-a muncit degeaba, cum zice! Si tata. Mereu vei trãi îndurerat cã el nu stie cã tu esti scriitor (o, ce mult tinea el la scriitori!) si cã, de exemplu, Ionel e directorul unitãtii în care el a muncit o viatã. O viatã de caracter. Zicea cã te va dezmosteni, cã nu stie ce-ar putea iesi dintr-o “figurã” ca mine!
Ionel?! Sã-i dea Dumnezeul lui sãnãtate mereu! Nimic altceva nu poate fi mai important, absolut nimic.
Începe bine 1987 pentru familia Dumitrascu?!
*
- Pe stradã, în întuneric, în aceste zile, aceiasi adolescenti trogloditi care bat în dobe si strigã cu poftã cele mai desãntate ordinãrii. Ti-e greatã cînd te gîndesti la teapa lor. Niste tîrîturi. Slugi împutite. Nu meritã sã trãiascã decît în genunchi, decît la înãltimea josniciei lor. Nu, nu ai nici o întelegere pentru asemenea debili care murdãresc lumea cu mizeria lor trufasã.
joi, Crãciun, 1986
*
- Duminicã. Apare EA. Dupã ce venise de 10 zile de la Brasov. Crezuse cã esti plecat la Bucuresti si cã nu ai venit. Se tunsese. Bãietoasã si rece. Volubilã. I-ai tot pus muzicã. Stãtea numai în picioare, ca un ministru. Si se plimba. Si cãsca decent din cînd în cînd. Ai fãcut foc în sobã. Afarã era foarte frig. Ai privit-o. Te apucã boala. Danger!
A venit si Maria. Dupã ce ati condus-o pe EA la masinã, v-ati întors si ati fãcut amor. Era frumoasã, nebunã si catifelatã. A stat pînã seara.
În jurul prînzului, fugitiv, a venit si acea minune de Petronela dupã cãrti. Era si azi emotionant de dulce. Pisoiul!
*
- Cu ele, duminicã salvatã!
*
- Dezastru. Aproape toate fîntînile sînt secate. Se aduce apã de la mari distante. Si la voi fîntîna dã semne de epuizare. Apa este tulbure. Desigur, Dumnezeu nu e pe pãmînt.
*
- Nostimadã, auzitã de la Sanda B.: Un bãtrîn îsi luase pantalonii “cu fata la spate”. Cineva îi atrage atentia: - Mosule, vezi cã ai luat pantalonii gresit... Mosul, misterios: - Taci! Întãrc baba!
*
- Numai banalitãti în aceste zile scrise. La fiecare sfîrsit de an e la fel. Si nu numai, din pãcate. Dar nu vrei ca aceste carnete sã te distrugã ca poet. De aceea, altele sînt paginile în care vorbesti ca un artist. Aici esti numai un om, se pare, cel mai des.

(Text pus la dispozitie de cãtre Adrian Alui Gheorghe si face parte din volumul II al jurnalului lui Aurel Dumitrascu, Carnete maro, în curs de aparitie la Editura “Timpul”)

 

Home