19 decembrie 1984
- Scriitorul nu vrea sã spunã o poveste, ci sã
spunã într-un anumit mod.
20 decembrie 1984
P.S. Vreau sã-ti spun cã am nevoie de cinci sute, e prea
mult, dar îti promit cã va veni o zi si-ti voi da toti banii
pe care mi i-ai dat pînã acum. Nu te supãra cã
ti-am scris numai cu acest scop. Dacã as fi avut mai mult curaj
si dacã nu mi-ar fi fost rusine nu ti-as fi scris, fii sigur”.
Da! Singurul sentiment real dupã ce ai citit: de a-i da acei
bani, desi nu ai nici tu! Apoi, neuitînd cã e-n stare de orice
(a dovedit-o!), nu ti s-a mai pãrut cã trebuie s-o iei în
serios. Te-ai gîndit la ea la fel de îndrãgostit, însã
cu tentatia de a “psihanaliza” ca Emil Codrescu din “Adela”. Într-un
fel, povestea ta cu EA repetã povestea lui Emil Codrescu din Adela.
EA a devenit o problemã a subconstientului tãu, a dorintelor
tale. În acelasi timp, ai vagul sentiment cã încet-încet,
prin purtarea EI, vei ajunge sã n-o mai iubesti deloc. Cu aproape
o lunã în urmã, i-ai scris vreo 30 de pagini. N-a catadicsit
cã rãspundã în vreun fel, desi te-ai mirat de
fatã cu EA cã poate sã tacã, sã n-aibã
nici o opinie dupã 30 de pagini.
(Text pus la dispozitie de catre Adrian Alui Gheorghe, îngrijitorul
editiei)
*
- Vesti: Adrian Marino – Premiul Herder pe 1984; Ernesto Sábato
– Premiul Cervantes (10 milioane pesetas).
*
- Absolut memorabile “poemele pentru mama” scrise de Mircea Micu!
*
- O mare poetesã pe care o citesti tulburat mereu: Ileana Mãlãncioiu.
*
- Duci o viatã stupidã?! Da. La tot pasul recunosti cã
oamenii de aici nu ti-au dãruit decît hulã. Ei n-au
fãcut nimic bun pentru poet! Te-au hulit. Numai peisajul a fost
de partea ta! Mama! Ploile! Linistea! Biblioteca liceului! Oamenii nu!
“Cum sã fie poet ãla a lui Dumitrascu!?”
*
- Ai fãcut acel drum la P. Neamt. Ai fost primit de Amza Sãceanu,
noul secretar cu propaganda pe judetul Neamt. Nu ti-a plãcut filiera
prin care ai ajuns la el. S-a arãtat foarte deschis si dispus sã
te ajute cu ce poate. Un post la P. Neamt în perspectivã!
D.R. Popescu i-ar fi vorbit tare elogios de tine si l-ar fi rugat insistent
sã te protejeze, sã te scoatã din cloaca de la Borca.
E dispus s-o facã! Sigur, e tot mai necesar sã pleci de aici.
S-au înmultit imbecilii, invidiile filistinilor! Nu-i poti întelege!
Nu stii de ce pot avea ceva cu tine, de ce sînt si mai mãrunti
decît par a fi!?
Drumul la P. Neamt te linisteste pe moment! N-ai sã-l uiti niciodatã
pe D.R. Popescu, pentru tot gîndul bun pe care ti-l poartã.
*
- La P. Neamt. Radu. Muzica. Frigul. Se confirmã cã a
cîstigat (cu Adrian) concursul de debut la JUNIMEA. Te bucuri enorm
pentru ei!
Chioaru. Mereu în dor de Sibiu. Îl întelegi, esti
solidar cu el! Bea mult. Apoi zice: “Voi nu mã iubiti!”. Ce sã-i
rãspunzi. Priveste prin lentilele ochelarilor sãi si stii
cã vede numai Sibiul!
*
- Asculti douã discuri grozave: Dumitru Fãrcas si Alexandru
Mica. Ultimul: cîntece vechi valahe! Le asculti si parcã îi
vezi pe “craii de Curtea Veche”.
*
- Te simti tare obosit, vlãguit, indispus. Astepti vacanta ca
niciodatã! Pe EA o regãsesti abãtutã! Nu te
poti despãrti de gîndul ales pe care i-l porti! O minune a
acestor ani! Pentru cã numai minunile sînt ciudate si imprevizibile!
*
- Ti se pare dizgratios si neloial sã dai cartea ta unor “colegi”
inculti, unor persoane de conjuncturã de pe aici. Si totusi le-o
dai! Privirile lor devin indulgente abia dupã ce citesc fãrã
ca sã priceapã prea multe. Ei au rãmas la Costache
Conachi.
*
- Mama. Tare obositã. Tãierea porcului a zãpãcit-o
de obosealã. O privesti cu aceeasi lacrimã. Nu vã
întelegeti deloc atunci cînd e obositã. Oboseala o face
irascibilã aproape. Si tu: un iresponsabil! Îi pui discul
cu Fãrcas. Îi place asa mult!
*
- Zãpada s-a cam dus iar. Te multumesc acele smocuri de iarbã,
verzi, pe care le întîlnesti pe marginea ogorului, în
preajma stresinilor. Iarna simplificã. Inapetenta ta pentru acest
anotimp relevã o anumitã propensiune spre baroc.
*
- Esti tot mai convins cã oamenii seamãnã cu peisajul
în mijlocul cãruia trãiesc. Cei prea sensibili ies
traumatizati din peisajele cu care nu se pot acomoda. Ideea cã omul
este o fiintã adaptabilã este valabilã, dar cîtã
mutilare de aici!
*
- O scrisoare scrisã la Londra si pusã la postã
în Boulogne-sur-Mer de Corinne Boudelicque! De fiecare datã
te bucuri absolut sincer cînd primesti semne de la aceastã
frantuzoaicã de suflet. Consecventa cu care nu te uitã de
atîtia ani este cel mai des uimitoare! Trebuie sã recunosti
cã o gãsesti asemãnãtoare tie prin atasamentul
cu care nu-si dezminte surîsurile unei anumite zile. Legãtura
ta cu ea este absolut emotionantã, avînd în vedere setea
ta de a pleca si de a vedea lume, sete statornicitã din primii ani
de scoalã.
Multumesc mult, Corinne, pentru admirabila ta delicatete, pentru consecventa
cu care trãdezi un suflet ales!
*
- Ce înseamnã în perspectiva mortii, te gîndesti,
bucuria unei epistole de la o prietenã îndepãrtatã!?
*
- Emotionantã o fatã pe care o cheamã Luminita-Mariana
Stoian! O delicatete nebunã în trãsãturile fetei
si cei mai frumosi ochi vãzuti de tine! Blondã precum nordicele,
tulburãtoare prin naivitatea prezentei ei! Ce mult ti-ar plãcea
un asemenea copil!
*
- O cauti din nou cam des pe EA. Simpla ei prezentã te bucurã
mult. Azi o gãsesti abãtutã spre dimineatã,
apoi volubilã, ciudoasã, “agresivã” chiar. Schimbãrile
de pe chipul ei trãdeazã o adolescentã frustratã.
Stii cã povestile ei familiale o sugrumã uneori prin urîtenie,
urîtind-o. Aici apare sentimentul acela de solidaritate cu EA în
orice conditii.
Ti-a dat un bilet, o scrisoare! Putin îmbujoratã, zicînd
cã nu ar vrea sã ti-l dea. I-ai precizat cã nu are
importantã despre ce e vorba, sã ti-l dea!
Iatã-l:
“Aurel,
Îti scriu în seara aceasta pentru a te ruga ceva. Te rog,
nu mã întelege gresit. Am nevoie de niste bani. Mi-e rusine,
îngrozitor de rusine, poate îti dai seama dupã frazele
scurte pe care le folosesc. Stii foarte bine cã nu-mi trebuie pentru
revelion sau pentru alte chestii de genul ãsta. Am gãsit
mai convenabilã ideea de a-ti scrie, mai bine zis ti-am scris deoarece
îmi lipseste curajul. Nu vreau sã ti se parã iarãsi
cã mã port minunat cu tine pentru cã as avea nevoie
de bani. Ãsta a fost un gînd al tãu care mi-a provocat
foarte mult rãu. Voiam sã nu-ti mai cer nimic deoarece am
observat cã stii sã-mi reprosezi foarte bine. Totusi pot
sã-ti spun cã rãmîi singurul om care înseamnã
destul de mult pentru mine si omul în care am o deosebitã
încredere. Nu vreau sã-ti încãlzesc sufletul
cu aceste cuvinte. Stiu, tu le întelegi cum vrei. Voiam sã-ti
scriu trei rînduri, dar vãd cã iarãsi “am întins
sfoara destul de departe”.
Închei aici rugîndu-te sã încerci sã
nu mã întelegi gresit
aceeasi Tudorita
Si acum revine, cu intentia doar a “trei rînduri”, pentru a-ti
cere bani! Femeia din ea îsi recunoaste rusinea, dar nevoia de a-si
atinge o tintã depãseste aceastã asa-zisã rusine.
Nu o judeci. Constati. Stii perfect c-o iubesti mult si cã-i ierti
orice. Adicã nu procedezi ca un bãrbat.
În acelasi timp, o întelegi foarte bine, începînd
de la neajunsurile ei familiale si pînã la normala-i nevoie
de cochetãrie, de multumire, de bucurie! Si pentru bucurie trebuie
uneori sã faci orice. Un imens orgoliu bîntuie însã
modul ei de a fi. Îti cere o favoare dar o face cu tonul, totusi,
de parcã ti-ar face o mare onoare. “Nu vreau sã ti se parã
iarãsi cã mã port minunat cu tine...”. “Minunat”?!
Hm! Ea care nu s-a purtat niciodatã minunat cu tine, ci doar cel
mult, cînd si cînd, frumos.
Apreciezi însã sincer “tupeul” ei de a apela totusi la
tine în chestiuni asa delicate. Poate cã e prea micã
pentru a-si da seama cît o iubesti, desi trãieste atît
de mult la nivelul instinctelor – o, maleficele instincte feminine!
Nu uitã însã nici acum sã-ti dea lectii:
cum cã ai sti sã-i faci reprosuri... De parcã nu era
normal sã te-ndoiesti de alternanta momentelor de iubire (cînd
îti solicita ceva) cu cele de refuz (cînd nu avea ce-ti solicita).
Însemni “destul de mult”. Ce matern sunã aceste cuvinte usor
prinse de îndoialã!
Ideea cã-ti va înapoia banii dati pune în evidentã
sentimentul ei de prietenie pentru tine, “refuzul” gîndului cã
iubirea dintre voi ar fi pasionalã si nu “frãteascã”.
Sigur, gresesti interpretînd dorintele unei minuni de 16 ani. Dar
cîtã harababurã în sentimentele ei pentru tine
denotã aceastã epistolã! Ai zis tu: pentru ea esti
un om important, nu esti un om drag!
Poate cã vei putea sã i-o spui duminicã! A zis
cã trece pe la tine, cu acelasi aer normal cu care a spus-o si în
alte dãti – fãrã a veni!
Sigur, chiar dacã ai avea bani, ar trebui s-o refuzi! E unicul
mod în care ai putea afla cît de mult te “iubeste”!
Tii mult la EA, oricum! Dar ce “justificare” pot avea vorbele EI cînd
te-a putut înlocui foarte usor cu primul venit?! Recunosti: nu o
mai prea poti crede! A fãcut cam tot ce putea face pentru a-ti instaura
în suflet neîncrederea.
*
- Spre searã, o bucurie, absolut coplesitoare: un pachet de
la Corinne Boudelicque! Cu cãrti! Admirabile! Corinne, acest mos
Gerilã frantuzesc, ti-a umplut din nou sufletul cu o mare, enormã
bucurie! Ai sta în genunchi în fata ei si i-ai tot multumi,
ai sãruta-o ca un nebun! Îti dãruieste cãrti!
Nici un dar nu are prioritate în sufletul tãu cum au cãrtile.
Si ce cãrti!
Iatã: - “Invitation au supplice” – Vladimir Nabokov
- “Le moine” de <<Monk>> Lewis raconté par Antonin
Artaud
- “Ma mère” de Georges Bataille
- “La marquise de Gange” de Sade
Si, mare bucurie, “Écartèlement” de E.M. Cioran.
Mai erau si douã reviste recente, “Rock-Folk” si “Actuel”.
Seara este cu totul emotionantã si frumoasã prin aceste
cãrti dãruite de minunata Corinne.
Îi multumesti din tot sufletul si-L rogi pe Dumnezeu sã
aibã grijã de ea!
21 decembrie 1984
*
- EA. Amãrîtã. Din nou betivul de taicã-su.
Încerci s-o consolezi. “Dar nu-l mai pot suporta!”, îti zice.
Mai tîrziu, vrea sã-ti spunã ceva. Ce?! Avea nevoie
de acei bani. Îi spui cã nu ai, pentru cã n-ai luat
încã banii pe carte si nici salariul. Imediat refuzul de a-i
mai solicita, plus refuzul de a-ti spune pentru ce avea nevoie, pentru
ca sã împrumuti eventual. I-ai “atras atentia” cã nu
ar fi trebuit sã aibã reactia asta si ai întrebat-o
dacã mai trece pe la tine. A zis cã da! “Cînd?” “La
12... noaptea!” “Bine, te astept!”. De unde o fi avut sentimentul acesta
cã i se cuvine orice din partea ta?! Si de unde purtarea aceasta
prin care dã sentimentul cã îti face o favoare dacã-ti
zîmbeste?! Hm!
*
- O primã reactie criticã dupã aparitia cãrtii
tale. În “România literarã”, nr. 51 din 20 decembrie
1981, la rubrica sa “Prima verba”, Laurentiu Ulici se ocupã de patru
cãrti pe o paginã întreagã, sub titlul “Memorie
si inspiratie”.
Cel mai mult spatiu acordã cãrtii tale. Transcrii: “Înlãuntrul
grupãrii poetice de la Tg. Neamt (Daniel Corbu, Adrian Alui Gheorghe,
Nicolae Sava), Aurel Dumitrascu este cel mai înclinat spre reverie
în compania Bibliotecii, un cãlãtor infatigabil prin
labirintul cãrtilor de tot felul, singuratec si putin melancolic,
luînd deseori realitatea cititã drept realitate trãitã
si scriindu-si poeziile ca pe niste scrisori de acreditare în tinutul
misterios si captivant al Verbului, cu umilintã de inadaptabil la
cele lumesti dar si cu orgoliul celui care a gãsit în furtunile
memoriei lumii (cãci ce altceva sînt cãrtile?), adevãrata
liniste, mai bine zis linistire de sine; dorind mai mult sã fie
decît sã aibã (“averea este apanajul celor uluiti”,
zice într-un vers memorabil), cultivînd o resemnare activã,
formã subtilã de sperantã (cãci, spune tot
el, “stiam cã disperarea e intermezzo-ul decrepitudinii”), el stã
în mijlocul furtunii memoriei, provocînd-o cu subînteles,
adicã adãugîndu-i partea sa de vinã, trasã
în versuri care încearcã cã împace viata
realã cu viata cãrtilor, simturile cu memoria, biografia
personalã cu bibliografia, vorbirea de fiecare zi cu rostirea poeticã,
natura cu cultura: (citeazã “Furtunile memoriei”); nu cã
poetul n-ar putea sã scrie dincolo de orizontul lecturii si fãrã
sã caute pentru fiecare sentiment sau stare un întãritor
livresc, poate o si face, chiar frumos ca în aceastã emblematicã
“vînãtoare de cerbi”: (citeazã poemul), nu cã
vocea lui ar avea numaidecît nevoie de vocile închise în
memoria lumii, dar acesta e chiar modul lui natural de a fi, sau cel putin
asa pare de vreme ce sentimentele cele mai naturale, dragostea bunãoarã,
îi procurã prilejuri de rãsfoire a cãrtilor
cu gesturile unuia care astfel întelege pur si simplu sã respire:
(citeazã “Poem de dragoste”); numai cã linistirea prin însingurarea
în bibliotecã e amãgitoare totusi, ceva tulbure si
prãdalnic o transformã în contrariul ei, realitatea
asazicînd realã îsi insinueazã antenele otrãvitoare
si poetul percepe, chiar fãrã s-o recunoascã, puterea
faptelor asupra vorbelor drept care, ca o consolare, clameazã taumaturgia:
(citeazã “Inconsecventa amintirii lui Byron”); sînt convins
cã Aurel Dumitrascu va sti sã reziste în continuare
“furtunilor memoriei” si cã despre el se va vorbi”.
Recunosti cã-ti place aceastã primã citire. Pasajele
subtil-inteligente ale lui Ulici, despre “realitatea asazicînd realã”
si “clamarea taumaturgiei” te multumesc, ba chiar si rîndurile finale
prin care nu face altceva decît sã recunoascã tonul
aparte al cãrtii tale.
Mai erau comentati Nicolae Sava (cãruia îi reproseazã
“supraîncãrcarea lexicalã”, o anumitã lipsã
de semnificatie “în ordinea rostirii poetice” si mai ales o anumitã
dictiune nu prea personalã), Rodian Drãgoi (romant!) si Gh.
Izbãsescu (“un poet matur” – si la propriu si la figurat!).
*
- Îti petreci ziua citind din Cioran si din Sade! Simti nevoia
unei plimbãri. Singur.
22 decembrie 1984
*
- Acum 28 de ani, într-un decembrie mai rece, a murit Labis!
Citesti cîteva texte de-ale lui. “Moartea cãprioarei” si “Albatrosul
ucis” sînt poemele lui memorabile! În rest, prea mult balast.
22 decembrie 1984
*
- Duminicã. 23 decembrie. Ora 15,30. Ea n-a venit! Este culmea
nesimtirii! Asa ceva este dincolo de orice închipuire. Te-ai temut
sã nu se-ntîmple asa, dupã ce ieri ti-a cerut bani
si i-ai spus cã nu ai. Era necesar sã treacã pentru
a nu lãsa sentimentul cã este o ticãloasã.
Lipsa ei de caracter este cu totul iesitã din comun. Esti nespus
de mîhnit. Este dincolo de orice întelegere purtarea ei neomeneascã.
Putea sã se întîmple orice, dar era absolut necesar
sã treacã sau sã te anunte într-un fel sau altul
cã nu va veni. Avea nevoie de bani! Iatã singurul motiv care
o fãcea amabilã! Configuratia ta sufleteascã nu poate
întelege sub nici un chip o asemenea purtare. De cînd esti
tu n-ai putut întîlni atîta ticãlosie, atîta
murdarã ipocrizie la un om. Ai fi atît de linistit sã
afli cã s-a spînzurat, cã a lovit-o o masinã!
Pentru cã numai asa mai poate fi scuzabilã. Te doare capul
de enervare, de atîta silã! Cum de pot exista pe lume asemenea
ticãlosi?!
Ti-e silã ca niciodatã!
*
- Din cauza EI ai refuzat sã te duci la Tg. Neamt la deschiderea
Salonului de poezie, unde ai fost invitat, unde te-ai fi întîlnit
cu fratele Lucian Vasiliu, cu Ovidiu Genaru, Sergiu Adam si poetii nemteni.
Bãtaia ei de joc este dincolo de orice elementar bun-simt.
*
- Cel mai mult te doare inconstienta cu care i-ai dedicat pînã
si poezii. Oricum, nimeni n-a mai dedicat poezii pînã la tine
unei canalii. Felicitãri!
*
- Searã. Te-ai plimbat singur pe drumuri, ca sã te linistesti.
Ningea mãrunt. Te-ai mai linistit. Destul de dureros cã ai
fãcut atîtea pentru o fiintã tare ticãloasã!
23 dec. 1984
*
- În “Luceafãrul” nr. 51 din 22 decembrie 1984, în
pagina a 5-a, Cezar Ivãnescu începe asa prezentarea paginii:
“În aceastã lunã se împlinesc patru ani de cînd
am început sã public scurte articole de prezentare a unor
tineri poeti necunoscuti la rubrica “Numele Poetului”... Multi dintre ignoratii
de odinioarã au devenit nume de referintã în tînãra
poezie româneascã: Dan David, Smaranda Cosmin, Valeriu Stancu,
Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Traian T. Cosovei, Liviu Ioan Stoiciu,
Mariana Codrut, Daniel Corbu, Nicolae Sava, Aurel Dumitrascu... Multi dintre
ei au reusit sã debuteze, multi au primit premii literare prestigioase
la festivalurile-concurs care au loc pe tot cuprinsul tãrii...”
*
- Un plic de la Ion Horea! În plic – ultima dumnealui carte
apãrutã în colectia “Cele mai frumoase poezii”, cu
titlul “Eu trebuie sã fiu!”
Pe prima paginã ti-a scris: “lui Aurel Dumitrascu, poetului
si prietenului, în semnul pretuirii si al iubirii mele absolute”.
Multumesc mult, iubite domnule Horea!
*
- Mama, simtindu-se rãu. Si neîntelegîndu-vã,
fãrã sã vreti. E ajunul Crãciunului. Sesizezi
cã acesti copii colindãtori au voci tot mai nemuzicale.
luni, 24 decembrie 1984
*
- Cel mai frumos lucru pe care-l poate spune un om despre tara
lui este cuprins în aceste cuvinte: Îmi iubesc tara ca pe mama!
Nu existã ceva mai profund si definitiv de spus din iubire!
*
- În douã seri, în regia de montaj a lui Eugen
Tudoran, piesa lui Mihail Sebastian – “Steaua fãrã nume”.
O distributie excelentã, dupã opinia ta: Petre Gheorghiu
(seful gãrii), Florin Zamfirescu (Marin Miroiu), Mona (Enikö
Szilagyi – una din cele mai frumoase actrite din cîte ai vãzut!),
Sandu Sticlaru (un tãran), Rodica Tapalagã (domnisoara Cucu),
Octavian Cotescu (Udrea), Ovidiu Iuliu Moldovan (Grig).
*
- Nu poti uita chipul lui Enikö Szilagyi. O minune de femeie!
*
- Lãmîita. Dupã primirea cãrtii tale,
îti trimite o cutie cu vreo treizeci de desene si acuarele în
dar! Minunate! O parte din viata ei! Esti emotionat. “Sã nu rîzi,
dar am mirosit pur si simplu cartea si, uluitor, ti-am regãsit gustul
si mirosul”.
Si un aviz telefonic! Vorbiti. Nu poate pleca de acasã.
Pãrintii. Flenduriti de emotie si amintiri în cabine telefonice
îndepãrtate.
*
O felicitare de la Dan David:
ieri, indrea, anno domini 1984
“Coltosule,
mult place-mi cã îti esti si ne esti un Koltos si-un insurgent,
sopotesc ase fiindcã grozav mai mi-au plãcut furtunile tale,
si aproape cã am senzatiunea mefistofelicã si masokistã
cã n-am mai cetit asa insurgentã de la OMUL fãrã
voie (V.V.). Ti-am sãrutat kartea cu sadismul ce mã caracterizeazã,
D.
P.S. Dupã anul nou faci cale-n Muntenia, asa cã te rog
sã nu mã ocolesti. Adresa o ai. Iatã si tf. 972/40896
– Slãnic-Ph. Mi-a apãrut si lu’ Keptea Kãrticika (Lorelei).
Marti mã’ c s-o recuperez de la C.R.
La multi si insurgenti ani!
Te astept, cu drak, aici, D.D.”
*
- O revezi pe Kristin. Hm! Gratioasã, inteligentã,
rea însã. Te bucuri c-o revezi. Pîntecul ei subtire
are alte mate acum, mai putin entuziaste. Asa le tine pe femei.
*
- Ileana B. Cu un dar. O floare frumoasã. Paradoxurile
farmecului.
*
- Frig ambitios, tãrãnesc. Fugi în casã.
miercuri, 26 decembrie 1984
*
- I-ai scris o scrisoare asearã. EI. O rugai sã
inventeze ceva, sã mintã cumva, pentru a nu te lãsa
cu sentimentul cã a jucat teatru numai pentru bani, pentru cã
tu nu te-ai putea abtine sã nu spui (poate) lumii de ce-a fost în
stare. Ai adãugat un P.S.:
“Pusese o cioarã la frigare. Dar mai înainte o vopsise
în fazan”
GEO BOGZA