Christine DUPOUY

Christine Dupouy este un reputat critic literar, cu preferintă pentru poezia contemporană franceză. Profesor universitar, autoare a nenumărate exegeze despre René Char, Christine Dupouy este o poetă ce cultivă simbolurile diafane ale liricii minimaliste.
              
VORBE LA APUS DE SOARE
I.

Cînd ajunsesem pe aceste pămînturi
nu mă cunostea mai nimeni.
Îmi dădură binete blîndetea obsesivă a lucrurilor,
tiglele fine, cu gust de scortisoară, si mai ales
trandafirii, fascinatia parfumului  unei grădini din
Ispahan, venind dinspre un print trubadur.

 

Cu un secol înainte, un strămos numit
Lamour, tras la jiletcă, lăbărtîndu-si
lăntisorul de notar – s-ar fi îngrijorat, zice-se,
de educatia tinerelor domnisoare Laîcard
viclean, din sicriu, sfidînd încă stîrvuri obscure.

Încărcati peste măsură, negustorii
urcau de-a lungul fluviului; rapid,
impetuos, semn gratios la trecerea zorilor.

Dincolo, păduri si preerii;
valea se făcu abrupt de coltoasă, 
aveam deja în pupilă asprimea treptelor estului.

II.

Urmasii eroicei Germaine se instalaseră
la Halloy, adăpostindu-si standurile
pe după arcade. Sub dalele mutilate,
plînsul surd al mortilor.

Galben portocaliu,  minune rozacee
O garoafă exotică si familiară. Prin inadvertentă
dintr-o lovitură seacă, smulgînd 
floarea roscovană, sub întunericul verde,
trecea alene un tren de flori de castan.
– Săgeată pură! În adîncul cel mai des al gardurilor de iederă,               privighetoarea îi răspundea măcesului.

Trecut împînzit de masivi muntosi.
Discretă, petunia, se frîngea în regret, printre
degete murdare.

O mie de păsări fermecătoare.
Fugace străluciri zburînd,
o burtică galbenă, plină, o coadă roscată,
un  grumaz săltăret cu fular de jur împrejur.

În ajunul Crăciunului furam întotdeauna
un iepure.
La Sfîntul Mihai cerul
strălucea mai frumos si mai frumos.
În august, Harla, un balon cu nume bizar,
se spărgea în pădure.
În septembrie fasolea îngheta prematur.
Adevărată catastrofă legumicolă.

Domnind peste tot, Pădurea
Va deveni în curînd gravă si
pentru a înainta, ne-ar trebui intuitie,
secretul ei zăcînd în adîncul cel mare.

Ïndepărtîndu-si frunzisul, copacii
se înaltă religiosi. Jocuri îndepărtate
de lumină, scăldate în spumă.
Stînca vegetală se face mai plină.
În magia clipei dăm de
ciute si cerbi, tovarăsi familiari
ai acestei ciuperci milenare.

Traducere din franceză: Rodica DRAGHINCESCU