Dan ELIAS
S-a născut la 7 septembrie 1957, în comuna Fierbinti, Ialomita. Absolvent al Academiei de Studii Economice Bucuresti, promotia 1984. Profesor în comunele Maia, Fierbinti, primar al comunei Fierbinti (1992-1996), director economic al Spitalului Fierbinti. A publicat versuri în „Luceafărul” (debut, 1983), „Ialomita literar-artistică”, „HELIS”.
Cărti publicate: Umbraria, poeme, 1994; Erotica, poeme cu mult albastru, 1995, Elixirul perfect la rosu, poeme, 2001; Arta singurătătii, 2006.
***
Mi se topeste-n gură limba ta
Precum din faguri ferecata miere
Căci dulcele-i întreaga ta avere
Ce nu mă poate vesnic sătura.
Si-ti trec prin sfârcuri mii de volti
Adusi pe firul degetelor mele
Cu care-ti caut strunele sub piele,
Sau îti ridic din fuste-nalte bolti.
Pe pulpele fierbinti pot fierbe-ncet
Turcesti cafele, ca-n nisip ibricul,
Zaharnită-argintată ti-e buricul
Dantelelor cusute din serbet.
Te-a scris în aer dulce Dumnezeu,
Ori dracul, ca să te murmur eu!
***
În farmacia unei ploi de vară,
Cu ochii tăi din noaptea asta strâns,
Cumpăr pastile fragede de plâns,
Injectii de murit întâia oară.
Un măr descult îmi pune frunza lui
Drept pansament pe degetele-mi unde
Din mângâieri tot trupul tău se-ascunde
Să nu îl afle râvna nimănui.
Bătrân de câte nu-mi aduc aminte,
Bolnav că n-am uitat nimic,
Să-mi faci ceva să nu mai stric
Cu trupul acesta pacea dinainte.
Cer ploii, ploaia să-ti închine.
Erai asa frumoasă fără mine!
***
Semnez cu ploaia îngeresti tratate
Pe umbrele stergând orice dovadă,
Să nu mai urc si ea să nu mai cadă
Pe unde toate-s doar singurătate.
Ispita mea? E sus cu mai-nainte,
De mi-ati striga urechilor: „tesut
Din fir de cer ai fost, apoi căzut
În cărnurile astea ca vesminte.”
Ispita ei? Tărâna ori praful anonim,
Ajuns cu ea lut sfânt de-mpărtăsire
Acelor trupuri date-n mântuire
Din palmele unui olar sublim.
Pe umbra mea, vă stergeti la intrare
Tălpile ude-n ploi imaginare.
***
Din lutul cel mai tare, Dumnezeu
Ti-a plămădit cu mângâieri încete,
După măsuri nescrise în retete,
Sânii ce-i caut sub vesminte eu.
Nu să-i sărut, desi nu-ti pasă
Ce guri cu forma lor supui,
Vreau să găsesc doar urma Lui
Pe bolta cărnilor pufoasă.
Si chiar mă-ntreb: a tresărit
Când din pământul strâns în palme
Un smalt de flăcări moi si calme
Spre El aprinse au privit?
M-aplec si simt miros de cer
Si gustul Lui de făclier.
