Poezie franceză contemporană:
Poeti francezi născuti în 1955
Antoine EMAZ
Antoine Emaz, născut în 1955, trăieste la Angers, fiind profesor de colegiu. A scris: Poèmes en miettes – 1986, En deça – 1990, Poèmes – 1993, Peu importe – 1993, Poème corde – 1994, Entre – 1995, Fond d’oeil – 1995, Soirs – 1999, Os – 2004, Sur la fin – 2006, De l’air – 2006, Caisse claire – 2007, Peau – 2008…
O faleză, o cărare de vames, ca de copilărie. Locurile se volatilizează, se amestecă îndelung. Ca apoi, dintr-un bloc, într-o zi, pămîntul a făcut un recul de mai multi metri; drumul s-a năruit, grămadă, gata să devină plajă netedă la reflux.
Mormînt, nu monument sau stelă funerară.
*
Mormînt în ploaie, verde si sare. Tinut îndepărtată în memorie, arătîndu-se din nou, devenit tinut al unei lespezi, al unui corp nul, începîndu-si acum itinerariul înspre vîntul dintre dune, sau din vechi cuvinte soptite.
În fată a ce, de fapt? A ceva ce e mort, sau poate încă viu? În fata a nu se stie ce; a ceva ce se deteriorează fără să se ruineze. O fată, un capăt de faleză a slăbit, restul se tine.
Violentă de memorie, apoi un rîs surd se eliberează, de dedesubt. Rîs tîsnit din pămînt. Iar corpul se contractă împrejur
rămîne un tinut de vînt de umbre – dune – la tărmul mării – ca si cum nu puteai tăia secventa acolo în ochi
rămîne si persistă un peisaj de nisip de dinaintea acestui timp al unei vieti – lungi dune si tinut tern care reapar o dată cu ierburile-i uscate – fără să stii
sau poate aceste scări rulante de cer de valuri sau aceste dimineti cînd apa mată urcă la marginea falezei – de departe ca rubin de ocru stins
tinut rece dar rece nu înseamnă nimic în albastrul diminetii si-n lumina atît de clar spălată pe pietricelele lăsate cîteva ore de maree
ca cel putin să fie retinute cît e posibil nisipul si ceea ce durează apoi după – această specie de umezeală atît de fertilă e nisip
Boue, Deyrolle éditeur, 1997
(cf. Jean Orizet, La poesie francaise conemporaine, Anthologie, Collection Espaces, Ed. le cherche midi, 23, rue du Cherche-Midi, 75006 Paris, 2004, p. 284/285)
a te salva
să mergi
prin mărăcinisurile înalte
să te agăti
de o memorie fără stăpîn
ivită din pămînt
sau înaintează
cu pasii
printr-o retea de nervi
ca si cum
spărgîndu-se
ai smulge de acolo
bucăti din tine
te zbati
mergi mai repede vrei
să treci înainte de a fi prins
blocat
de pînzele de păianjen
ale unui cap
(cf. Rehauts, nr. 1 – printemps-été 1998)
Traduceri de Claudia PINTESCU
|