E TRIST CA NIMENI SÃ TE STIE

E trist ca nimeni sã te stie,
Dar si mai trist sã-ti zici mereu
Cã te-a pãtruns nimicnicie
Desi ai fost ca Dumnezeu.

Unde sînteti, zîmbiri desarte,
Ochii mari ce nu[-i] mai pot uita?...
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mã-ngîni cu fata ta?

În viata lumii acestie,
Ce-i fãrã capãt si-nceput,
În toatã neagra vesnicie
O clipã numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Si amintirea ta dezmierd
Pîn’ce rãsai... un vis himeric,
Abia rãsai... si iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Urechea fin, mereu ascult...
Tot mai putinã armonie...
Pustiu din ce în ce mai mult.

Si din comoara-mi de suspinuri,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Si-n mîngîieri de tot sãrac.

Home