Musatin II

 

Auzit-au de-auzit

Petitori din răsărit

Că eu stăm să mă mărit,

195 Iară cum m-am măritat

Multe neamuri s-au sculat,

Casa doar ne-o vor strica

Si pe noi ne-or depărta;

Mii de limbi curgeau în rîuri

200 Răsărite din pustiuri

Si veneau adunături

Răsărite din păduri,

Mai călări si mai pe jos

Tot veneau în nour gros;

205 Veneau roiuri, veneau turmă

Si lăsau pustiu-n urmă;

Veneau turme, veneau vale

Si surpau cetăti în cale.

Geaba omul meu da piept

210 L-împingeau tot îndărăpt;

I-au înfrînt ostirile,

I-au răpit măririle,

Pustiit-au tările,

I-au luat averile,

215 I-a-nnegritu-i soarele,

I-au robit popoarele.

Eu în codrul cel pustiu,

Rătăcind într-un tîrziu,

Am aflat din limbi străine

220 Că bărbatul nu-mi mai vine.

Am aflat dinspre apus

Că bărbatul mi s-au dus,

S-a dus cale nenturnată

De toti oamenii urmată.

225 Am aflat din răsărit

Că bărbatul mi-au murit,

S-au murit si mi-l bocea,

Lumea-ntreagă îl plîngea,

Plîns-au toate schiturile,

220 Toate răsăriturile

Si apusurile toate

Si noroade, limbi si gloate,

Miazănoapte, miazăzi:

Nu-l mai putură trezi.

235 Plîns-au, mări, pe cei regi,

Pe-mpăratii lumii-ntregi,

S-o furtună se lăsă

Ce pămîntul l-înecă

Miază noapte si apus

240 Neamuri mii pe cale-au pus,

Roiuri mari si prădătoare

A străinelor popoare

Ce curgeau, mări, curgeau

Capăt nici nu mai aveau,

245 Ca să puie mostenire

Pe sărmana omenire.

Cînd gîndesc l-asa dureri

Pare-mi-se c-au fost ieri.

Cînd gîndesc l-ai mei ciobani,

250 Pare-mi-se mii de ani...

Iară cînd am auzit

Că bărbatul mi-au murit,

Teiu-acesta am sădit,

Creste teiul si-nfloreste

255 Si viata mi-o umbreste.

S i în umbra-i cum trăiesc

Eu nu mai îmbătrînesc.

Dragul mamei copilas

Multe-n lume spune-ti-as.

260 Dar mă tem să nu mă lasi,

Dar mă tem că mi-i pricepe

Si-o să cresti si vei începe

Cum că codrii nu te-ncap

Si vei lua lumea-n cap.

265 Ci mai dormi, mări, un pic

Că esti crud de ani si mic,

Dormi la umbră, dormi în pace

Că mama tie ti-a face

Sub cel tei bătut de vînt

270 Asternutul la pămînt.

Cînd soarele-o asfinti

Atunci vîntul v-aromi

Iară tu vei adormi.

Bate-or rămurelele.

275 De-or străbate stelele,

Iară luna va străbate

A noastră singurătate,

Si cînd vîntul va sufla,

Teiul se va legăna,

280 Florile-si va scutura,

Iarăsi te va destepta

În temeiul noptii mari

Si la freamăt de stejari

Sub rotirea norilor

285 În căderea florilor,

Sub lucirea stelelor

Si la jocul ielelor,

Sub frunza stejarilor,

La glasul izvoarelor.

290 Unde-i crucea de la căi

– Nu mai plînge, măi –

– Cresc ca fratii doi molizi,

– Rîzi, puiule, rîzi –

Unde-s păsări în copaci

295 – Taci, puiule, taci

– S-adun fete si flăcăi

– Dormi, puiule, hăi!

S-adun cerbii cei domoli

– Scoli, puiule, scoli –

300 Si cum cîntă, cum suspină

Glasul codrului o-ngînă.