Mihai EMINESCU        

           
            Eterna pace

Viata noastră e viata spumei
Si totusi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

*
Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel si moartea e uitarea vietii
Spre-a răsări din nou la altă soarte.

Da, e-o dorintă mare, fără nume,
Pe care-n tot adîncul o cuprinde
Bătrînul haos, născător de lume.

Atîtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflînd repaos.

Astfel tot trec, ca si un roi ce trece,
Si-n a lor fugă fierb si se-nfierbîntă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpînind în silă,
Născînd si ucizînd în lume toate.

Astfel e spatiul fără fund si fine,
Iar din încrucisarea-amîndurora,
Născînd miscare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e miscarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pîn-acuma.

 

 

 

Astfel rotind se-nvîrt în jur de soare,
Pe cînd el însusi cu-ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei miscări miscarea lor se-adună,
Cu toti în jos, toti împrejur de sine,
Toti împrejurul altor fac cunună.

Si-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin miscare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se tine.

Si cine stii cînd ceasul lor va bate
Si cele trei inele s-or desface
Din a miscării sfîntă trinitate.

Si peste toti s-o-ntinde-eterna pace.

(1882)

 

 

Home