Mihai EMINESCU
Dormi, dormi!
Nu este carte-n lume din care sã înveti
Ca viata pret sã aibã si moartea s-aibã (pret),
Deci, aruncînd în laturi acele mii de cãrti
Cari privesc viata din patruzeci de pãrti
Si cred cumcã o lume, o inimã se schimbã
Cu dezlegãri ciudate si cu frînturi de limbã.
Astfel rãmas-am singur… ce caut eu (în) viatã:
Lumina frumusetii, puterea si dulceata
În petece de gînduri, în greul colb al scolii,
În literele strîmbe si-n urmele de molii?
Trecu pe dinainte-mi, usoarã, umbra sortii,
Cãci am simtit durerea si voluptatea mortii.
O cît esti (de) frumoasã, cum dormi asa de blîndã
Te vãd cu ochiul lacom si inima flãmîndã,
Încet pãsesc pe vîrful picioarelor spre tine…
Nu am atîta vinã pe cîtã port durere…
Cãci nu mai sînt nimica, nu sînt stãpîn pe mine
Pãtruns, ca de-o durere, de patimã, mã tine,
Ea a intrat în mine ca un demon strãin
De nu mã mai cunosc. Eu sînt unealta ei,
Eu sînt nimic si ea e tot…
De sînt sãlbatec…
Si ce sînt eu de vinã
Cã mi-e atît de sete de-o razã de luminã
Din ochii tãi…? De vinã cã inima mi-e grea
De suferinti si lacrimi si de iubirea mea?
O, stãruie-mi o razã din ochii tãi cei sfinti,
O, marmurã, aibi milã de-a mele rugãminti!
O, farmec dulce-al umbrei deasupra sfintei marmuri.
Dormi, dormi!
Cãci visul e-o viatã, cum viata e un vis.
(1879)
Dormi, dormi!
Nu este carte-n lume din care sã înveti
Ca viata pret sã aibã si moartea s-aibã (pret),
Deci, aruncînd în laturi acele mii de cãrti
Cari privesc viata din patruzeci de pãrti
Si cred cumcã o lume, o inimã se schimbã
Cu dezlegãri ciudate si cu frînturi de limbã.
Astfel rãmas-am singur… ce caut eu (în) viatã:
Lumina frumusetii, puterea si dulceata
În petece de gînduri, în greul colb al scolii,
În literele strîmbe si-n urmele de molii?
Trecu pe dinainte-mi, usoarã, umbra sortii,
Cãci am simtit durerea si voluptatea mortii.
O cît esti (de) frumoasã, cum dormi asa de blîndã
Te vãd cu ochiul lacom si inima flãmîndã,
Încet pãsesc pe vîrful picioarelor spre tine…
Nu am atîta vinã pe cîtã port durere…
Cãci nu mai sînt nimica, nu sînt stãpîn pe mine
Pãtruns, ca de-o durere, de patimã, mã tine,
Ea a intrat în mine ca un demon strãin
De nu mã mai cunosc. Eu sînt unealta ei,
Eu sînt nimic si ea e tot…
De sînt sãlbatec…
Si ce sînt eu de vinã
Cã mi-e atît de sete de-o razã de luminã
Din ochii tãi…? De vinã cã inima mi-e grea
De suferinti si lacrimi si de iubirea mea?
O, stãruie-mi o razã din ochii tãi cei sfinti,
O, marmurã, aibi milã de-a mele rugãminti!
O, farmec dulce-al umbrei deasupra sfintei marmuri.
Dormi, dormi!
Cãci visul e-o viatã, cum viata e un vis.
(1879)
